Să se bucure şi să se veselească de Tine, toţi cei ce Te caută pe Tine, Doamne, şi să zică pururea cei ce iubesc mântuirea Ta: "Slăvit să fie Domnul!" (Ps. 39,22)
  • Set Logo Section Menu from Admin > Appearance > Menus > "Manage Locations" Tab > Logo Section Navigation
Slăvit să fie Domnul!
Home Locul creaţiei este un rug totdeauna în flăcări

Locul creaţiei este un rug totdeauna în flăcări

Locul creaţiei este un rug totdeauna în flăcări

1. Un suflet creator trebuie să ştie ca pe cel mai dintâi lucru că de Izvorul Divin şi curat al creaţiei nu te poţi apropia decât prin curăţie. Terenul creaţiei fiind un loc sfânt ca şi rugul înflăcărat spre care mergea Moise şi de unde îi vorbea Dumnezeu, – tot aşa ca şi acesta, trebuie să ne lepădăm şi noi încălţămintea noroioasă ori prăfuită de prin locurile prin care am umblat până aici.

2. Locul creaţiei este un rug totdeauna în flăcări; ori-cine se apropie de el este ori ars, ori sfinţit.
Cine se apropie murdar va fi ars. Cine se apropie curat va fi sfinţit.

3. Inspiraţia este contactul cu Dumnezeu. Nu există inspiraţie adevărată decât la atingerea acestui contact cu Divinitatea.

4. Pentru contactul acesta, sufletul omenesc trebuie să se întindă din toate puterile sale spre cer până când, de pe vârful picioarelor, cu vârful celor trei degete de la mâna dreaptă cu care face semnul sfânt al crucii, cu care ţine condeiul sfânt al poeziei, cu care atinge corzile sfin-te ale harfei, poate atinge cele trei degete ale lui Dum-nezeu, coborâte spre el până la limita permisă acestei coborâri.

5. Dacă cineva nu se întinde el însuşi până la cel mai înalt punct posibil pentru om spre Dumnezeu, nici Dumnezeu nu Se coboară spre el până la cel mai jos punct posibil pentru Dumnezeu.

6. Numai curăţia ne dă şi puterea, şi starea vrednică să se întindă şi să spere contactul cu Divinitatea, pentru a putea primi prin acest contact curentul puternic, impulsul sfânt, fiorul etern al revelaţiei, al creaţiei nemu-ritoare.

7. În momentele când în rugăciune, în jertfă, în su-ferinţă şi în lacrimi ne înălţăm cel mai mult spre Dumnezeu, El coboară cel mai mult spre noi. Pentru că rugăciunea, jertfa, suferinţa şi lacrimile au în ele focul totdeauna curăţitor prin care noi trecând spre Dumnezeu căpătăm starea din care suntem vrednici să Se poată apropia Dumnezeu de noi.

8. Cine nu trece prin aceste cerneri curăţitoare nu poate ajunge acel punct la care să se poată atinge el de Focul Ceresc – şi Focul Ceresc de el.
„Fiţi sfinţi, căci Eu sunt Sfânt!” – zice Domnul.

9. Atunci când împlinim condiţiile curăţiei şi ale sfinţeniei, noi ne atingem de Dumnezeu şi Dumnezeu Se atinge de noi. Acolo sare scânteia inspiraţiei. Şi cu cât putem păstra mai îndelung şi mai deplin acest con-tact sfânt, cu atâta se revarsă în noi şi prin noi lumina şi puterea divină mai mult.

10. Dar la atingerea stării acesteia, la puterea de a ne păstra cât mai mult în această îmbrăţişare cu Harul Divin, nu se ajunge chiar dintr-o dată. Şi nu se poate păstra chiar uşor. Trebuie luptă uneori grea, trebuie străduinţă uneori îndelungată, trebuie voinţă şi oste-neală, ca la urcuşul pe un munte înalt, pe un povârniş greu, spre un vârf ceresc.

11. Dar chiar şi ajuns acolo – ce puţin poţi rezista! Singurătatea dumnezeiască din acele înălţimi te înfiorează, aerul sfânt te ameţeşte, lumina orbitoare te anulează şi te întunecă. Iar când vii înapoi simţi că în vasul tău mic şi slab n-ai putut aduce mai nimic din imensitatea copleşitoare şi grea care te-a inspirat acolo.

12. Acestea sunt lucruri pe care mulţi, chiar dintre cei ce le doresc, nu le-au auzit niciodată. Dar cei sfinţiţi de harul divin le cunosc ori le înţeleg că pot fi.
Voi însă, care sunteţi într-o oricât de mică măsură creatori ori doriţi să ajungeţi, trebuie neapărat să le cunoaşteţi, să vă pătrundeţi de adevărul lor – şi să vă împărtăşiţi din ele.

13. Acesta este un adevăr. Şi voi, care vreţi şi dacă vreţi să realizaţi ceva pentru Dumnezeu, căutaţi să ajun-geţi prin curăţia şi sfinţenia întregii voastre fiinţe la acea stare din care Dumnezeu să poată să Se atingă de voi.

14. Aduceţi-vă aminte de stările şi de momentele când aţi trăit – dacă aţi trăit vreodată – acest contact cu Dumnezeu. Melodia pe care aţi primit-o atunci, poezia pe care aţi conceput-o atunci, expresia pe care aţi rostit-o atunci a fost desăvârşită. N-a mai fost şi nu va mai fi nevoie niciodată să reveniţi asupra ei, s-o corectaţi, să-i adăugaţi ori să-i ştergeţi ceva.
Şi rămâne pe veşnicie aşa, căci este ca şi Cuvântul cel veşnic al lui Dumnezeu, fiindcă de Acolo a venit.

15. Cine se atinge spre a scoate ori spre a adăuga ceva la ceea ce a inspirat astfel Dumnezeu, acela se atinge de mântuirea sau osânda sufletului său.
Dacă suntem convinşi că cineva este inspirat de Dumnezeu şi că o lucrare a sa este de inspiraţie divină, – atunci să ne cutremurăm şi să ne ferim să nu ne atingem cu nimic rău nici de creatorul acela, nici de creaţia lui.

16. Dacă un om este inspirat, – pe acela Dumnezeu l-a inspirat; şi oricine este cu adevărat un inspirat al lui Dumnezeu, acela este sfânt.
Dacă o operă ori o lucrare este inspirată de Dumnezeu, acea operă ori lucrare este sfântă. Toţi cei care sunt convinşi de aceste adevăruri trebuie să le privească cu respect şi cu evlavie, ca pe ceva sfânt.

17. Greu este numai să facem deosebirea dintre ceea ce este cu adevărat aur şi ceea ce poate fi doar o înşelătoare incantaţie.
Pentru a putea căpăta harul de a cunoaşte adevărul, noi trebuie să avem în această cunoaştere două criterii, două dovezi în lumină. Cheia prin care aflăm fără grabă şi fără îndoială dacă este sau dacă nu este acela un in-spirat al lui Dumnezeu. – Şi aceea, o inspiraţie de la El.

18. Primul criteriu şi prima dovadă este Duhul Adevărului, Care, dacă Îl avem, ne va încredinţa sigur duhul nostru sincer dacă este sau dacă nu, un inspirat şi o inspiraţie.

19. Al doilea criteriu este Timpul, durata, anii… Timpul arată şi el, sigur, prin roadele şi urmările pe care le aduce şi le lasă un creator şi o creaţie.
Ce este înşelător nu durează şi nu rodeşte. Ce du-rează şi rodeşte nu poate fi înşelător.

20. Dar chiar şi o creaţie primită prin atingere divină poate fi de o calitate mai slabă sau de o durată mai scurtă, – potrivită cu modul cum şi cu timpul cât am avut această atingere cerească.
Cine se atinge doar cu un deget, şi nu cu toate…, cine stă acolo doar o clipă, şi nu toate, – acela va primi cât merită şi ce merită efortul pe care l-a făcut el pentru aceasta.
Cu un preţ mic nu putem primi un lucru scump şi cu o credinţă slabă nu putem vedea o minune puternică.
Dumnezeule al veşnicei inspiraţii, dă-ne totdeauna starea din care să fim vrednici să ne-o transmiţi!
Amin.

Întâi să fim / Traian Dorz. – Ed. a 2-a, Sibiu : Oastea Domnului, 2016

error

Author: Editor

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Do NOT follow this link or you will be banned from the site!