Meditaţii

Lucrarea lui Dumnezeu şi lucrul celui rău

(Fapte16, 16-34)

Dumnezeu a fãcut cerul și pãmântul, cu tot ce este pe el, din nimic (Fac 1). „și a privit Dumnezeu toate câte a fãcut și iatã erau bune foarte” (Fac 1, 31). Dar ce s-a întâmplat dupã aceea? Așa cum bine știm, o parte din îngerii fãcuți de Dumnezeu (care toți au fost buni la început) – în virtutea voinței libere, pe care Creatorul le-o dãduse – în frunte cu cãpetenia Lucifer, s-au rãzvrãtit împotriva Bunului Dumnezeu și, din aceastã cauzã, au fost aruncați pe pãmânt (Apoc 2, 7- 9), devenind, „din îngeri luminați, demoni întunecați”. Iar de atunci, vrãjmașul diavol, cu toți îngerii lui, tot umblã pe urmele Domnului Dumnezeu, pentru a strica tot ceea ce El a fãcut bun. Și așa, dupã ce omul a fost fãcut „dupã chipul și dupã asemãnarea lui Dumnezeu”, a venit cel rãu – cel care nu face nimic nou și bun, dar stricã, fãcând doar imitații grosolane – a urâțit chipul lui Dumnezeu din om, și l-a fãcut pe om neascultãtor de Dumnezeu, insuflându-i mândria, prin aceasta, omul asemãnându-se lui – diavolului. Dar toatã aceastã lucrare, „cel viclean” a fãcut-o cu șiretenie; din acest motiv și pentru faptul cã nu aveau experiența pãcatului și a confruntãrii cu cel rãu, protopãrinții noștri au cãzut atât de ușor în ispitã. Și așa, folosindu-se de toatã viclenia sa, umblã pânã astãzi sã zãdãrniceascã planul lui Dumnezeu de mântuire a oamenilor.

Astfel, vedem în Apostolul acestei duminici duhul rãu din femeia aceea cu duh pitonicesc (de ghicire), cum umbla cu șiretenie, „sâsâind” prefãcut, asemeniea „șarpelui cel vechi”, voind sã strice ulterior Biserica ce se înfiripa chiar atunci, prin darul lui Dumnezeu și cu osteneala Sf. Ap. Pavel și a celor care erau împreunã cu el. Și nu voi mai continua pe tema aceasta, pentru cã, aici, ne vorbește destul de clar fratele Traian Dorz, când mediteazã la aceastã pericopã apostolicã… Dar ce fãceau apostolii Domnului acolo, în Filipi, și peste tot, prin toate cetãțile? Propovãduiau Evanghelia, Vestea cea Bunã a mântuirii oamenilor de sub puterea satanei. Deci, aceasta era problema: slujitorii lui Dumnezeu, prin propovãduirea Sfântului Cuvânt al Lui, „furau” suflete de sub stãpânirea celui rãu și le fãceau sã înțeleagã cât de dulce este libertatea în Hristos. Adicã se amestecau în „afacerile” nesãțiosului diavol, care pusese stãpânire pe nedrept, pe cei care erau lucrul mâinilor lui Dumnezeu. Și acum, el, adevãratul hoț, se tulbura pentru cã își vedea primejduitã lucrarea sa mârșavã. Pãrea sã fi uitat faptul cã el furase mai înainte de la Dumnezeu, iar acum, Adevãratul Stãpân al omenirii venea sã aducã din nou în turma Sa pe toți acei rãtãciți, care vor vrea sã asculte chemarea Lui, prin slujitorii Sãi.

Așadar, iatã cã chemarea oamenilor la mântuire atrage neapãrat atacuri dure din partea vrãjmașului și, implicit, ispite asupra lucrãtorului bun. Dar altfel nu se poate. Numai pornind, personal, pe calea mântuirii, deja am declarat rãzboi diavolului; cu atât mai mult, când vrem sã-i smulgem și pe alții din ghearele lui, vom fi mai rãzboiți de cãtre el. Dacã vom avea milã de cineva chinuit de cel rãu în vreun fel, nu vom putea sta nepãsãtori, iar mila puternicã și dragostea adevãratã ne vor face sã nu mai ținem cont de ispitele la care vom fi supu și. Și sã nu credem cã vom putea merge în Rai, nepãsãtori fațã de durerile altora. Iar dacã nu ne doare durerea altora, nu suntem decât mãdulare moarte și nesimțitoare, atâta timp cât orice om de pe pãmânt este aproapele nostru (Lc 10, 25-37). Și, cu atât mai mult, cei de lângã noi, care au același nume de creștin, ca și noi. Apoi, tocmai aceastã implicare ne ajutã și pe noi sã ne șlefuim și sã ne întãrim mai mult în luptã.

Trãim vremuri de rãcealã și de egoism, dar credința este aceeași, Dumnezeu este Același (Evr 13, 8). De aceea, și calea cãtre Cer este la fel ca acum douã mii de ani, chiar dacã ispitele sunt mai perfide, iar noi trebuie sã înțelegem cã, întotdeauna, când facem ceva bun, pe urmele noastre merge și cel rãu, cãutând sã zãdãrniceascã lucrarea frumoasã pe care o facem. Dar sã nu uitãm nici cã lucrarea este a lui Dumnezeu, și El nu va îngãdui sã fim ispitiți peste puterile noastre. Iar dacã mai suntem încã în viațã, aceasta este numai datoritã purtãrii de grijã a Lui. Sã fim cu Domnul nostru Dumnezeu, iar El va fi cu noi.

Slãvit sã fie Domnul!

Fratele Mihãluțã ALECU