din vorbirea fratelui Traian Dorz
la adunarea de Revelion de la Ogeşti – 1984
Se spune că, atunci când Moise a fost chemat de Dumnezeu pe munte să primească de la El poruncile lui Dumnezeu şi Legea, momentul acesta, în viaţa omenirii, a fost unul dintre cele mai mari momente. Atunci a venit lumina lui Dumnezeu peste toţi cei din Vechiul Testament cum a venit în ziua Cincizecimii, în ziua Rusaliilor, lumina lui Dumnezeu pentru noi, cei din Noul Testament. Se spune că, atunci când Moise a fost chemat, ca trimis al poporului Israel, să primească şi să audă Cuvântul lui Dumnezeu pe Muntele Sinai, nu numai Moise a fost atunci acolo. Pe pământ trăiau atunci şaptezeci de alte neamuri. Şi din fiecare din aceste neamuri, Dumnezeu alesese un prooroc ca Moise. Şi pe toţi i-a chemat atunci în faţa Lui, pe munte. (Lucrurile acestea nu sunt scrise în Biblie. Sunt foarte multe lucruri care nu sunt scrise acolo, după cum spune Sfântul Apostol Ioan în Evanghelia sa. Dar lucrurile care sunt scrise acolo sunt spuse ca noi să credem. Sunt foarte multe lucruri care nu sunt scrise; dar toate acestea, dacă sunt adevărate, sunt ajutătoare pentru înţelegerea aceluiaşi adevăr despre care e scris în Cuvântul lui Dumnezeu.)
Se spune deci, într-o veche scriere, rămasă tot de pe vremurile de-atunci, că, împreună cu Moise, dintre cele şaptezeci de alte popoare care mai erau atunci pe pământ, a fost luat câte un profet, ca toţi să asculte cuvintele lui Dumnezeu, care erau poruncile Sale dătătoare de viaţă pentru toţi. Moise însă nu i-a văzut. Nici ei nu l-au văzut pe Moise. Nici unul dintre cei şaptezeci care stăteau în faţa lui Dumnezeu nu-l vedea pe celălalt. Fiecare se părea că el singur e în faţa lui Dumnezeu. Şi fiecare auzea în limba lui, în limba poporului său, lucrurile minunate ale lui Dumnezeu – aşa cum se spune în Faptele Apostolilor, când S-a pogorât Duhul peste ai Săi şi s-a întemeiat Biserica în Ierusalim, când din toate neamurile de pe faţa pământului erau adunaţi atunci în Ierusalim. Şi toţi au zis: „Cum se face că noi, fiecare dintre noi, auzim spunându-ni-se în limba noastră în care ne-am născut lucrurile minunate ale lui Dumnezeu?”.
Aşa era şi pe munte. Fiecare auzea în limba lui lucrurile minunate ale lui Dumnezeu, pe care i le spunea El şi lui Moise. Şi-atunci când a terminat El de spus toate poruncile Sale, pe fiecare dintre profeţii care ascultaseră cuvintele şi Legea Lui, Dumnezeu l-a trimis la poporul său, să spună poporului şi să-l înveţe întocmai cum a auzit şi cum i s-a spus din cuvintele lui Dumnezeu. Dintre toţi însă, un profet singur a fost credincios: Moise. El, numai el a reţinut clar, limpede, hotărât şi frumos toate cuvintele lui Dumnezeu. Şi s-a dus cu tot sufletul său credincios, temător de Dumnezeu şi evlavios la poporul său şi i-a zis: „Aşa vorbeşte Domnul! Ascultaţi cuvintele lui Dumnezeu!”. Atât de atent fusese Moise, încât el n-a uitat nici unul din cuvintele lui Dumnezeu. Primele cinci cărţi din Biblie sunt scrise de Moise, din memorie, după cum i-a spus Domnul (şi după cum i-au spus părinţii săi), cuvânt cu cuvânt. El n-a uitat nici unul din cuvintele lui Dumnezeu şi nici una din legile şi poruncile Domnului. Şi el le-a lăsat limpede scrise şi hotărât spuse, pentru ca oricine le aude şi le primeşte să creadă şi, crezând, să trăiască. Şi trăind după voia lui Dumnezeu, să capete mântuirea prin ele.
Aşa de credincios a fost Moise, în poporul lui Dumnezeu. Şi de-atunci a rămas cuvântul scris: „Învaţă pe copiii tăi exact cu aceleaşi cuvinte cu care te‑au învăţat părinţii tăi pe tine”. Pentru ca Cuvântul lui Dumnezeu să se transmită clar nu numai în înţelesul lui, ci şi în cuvintele cu care este mărturisit. Pentru că, dacă cuvântul este clar şi dacă trâmbiţa dă un sunet desluşit, fiecare va înţelege acest sunet. Dar dacă cuvântul nu-i clar şi dacă învăţătura nu-i limpede, mulţi nu vor înţelege şi mulţi vor judeca greşit. Aşa au făcut profeţii ceilalţi. Toţi cei şaizeci şi nouă de profeţi care au fost cu Moise în ziua aceea şi în timpul acela pe munte şi au auzit Cuvântul lui Dumnezeu n-au reţinut limpede Cuvântul lui Dumnezeu. Nu l-au ascultat nici ei şi nu l-au spus limpede nici popoarelor lor. Fiecare s-a dus la poporul său, dar n-au mai învăţat cuvântul curat şi sănătos cum l-a învăţat Moise pe poporul său. Şi de-aceea celelalte popoare n-au cunoscut pe Dumnezeu. Şi-au făcut credinţe greşite, învăţături greşite despre Dumnezeu. Şi s-au închinat la idoli, şi s-au închinat la zei, şi s-au închinat la diferite alte puteri şi alte făpturi, nu Dumnezeului Celui adevărat; din cauză că n-au avut un profet sănătos, un profet adevărat, un profet binecuvântat cum a avut poporul lui Dumnezeu. De aceea Dumnezeu a ales şi a binecuvântat poporul Său, pentru că a avut un profet binecuvântat care l-a învăţat cuvântul sănătos al adevărului.
Cât înţeles şi ce adâncă învăţătură putem noi lua de-aici! Ce minunat a fost că Dumnezeu a avut faţă de noi atâta dragoste şi grijă, că a trimis în poporul nostru un învăţător, un profet atât de minunat cum a fost Părintele Iosif! Cât de departe eram de Dumnezeu! Pe ce străine căi umblam toţi! În ce fel nenorocit trăiau şi petreceau de la un an la altul ceilalţi înaintaşi ai noştri până când profetul lui Dumnezeu, acest om minunat, a venit şi a zis: „Opriţi-vă! Voia lui Dumnezeu este alta! Ascultaţi Cuvântul lui Dumnezeu!”. Şi ne-a învăţat: „Aşa vorbeşte Domnul!”. Şi noi aşa am auzit, limpede, glasul său şi am început să pornim pe calea mântuirii. Şi-apoi, din părinţi în copii şi din fraţi în fraţi, Cuvântul lui Dumnezeu cel curat a ajuns până la noi. Şi uite că am ajuns să înţelegem limpede care este voia lui Dumnezeu şi cum cere El să petrecem noi viaţa nu numai în ultima zi din an şi-n prima zi din anul următor. Ci fiecare zi din viaţa noastră. Pentru că fiecare zi din viaţa noastră poate să fie ultima… aşa cum s-a mai spus.
va urma
preluat din «Străngeţi fărâmăturile» vol. 3
