Să se bucure şi să se veselească de Tine, toţi cei ce Te caută pe Tine, Doamne, şi să zică pururea cei ce iubesc mântuirea Ta: "Slăvit să fie Domnul!" (Ps. 39,22)
  • Set Logo Section Menu from Admin > Appearance > Menus > "Manage Locations" Tab > Logo Section Navigation
Slăvit să fie Domnul!
Home LUMINA AFLĂRII LUI HRISTOS

LUMINA AFLĂRII LUI HRISTOS

LUMINA AFLĂRII LUI HRISTOS

din vorbirea fratelui Traian Dorz
la adunarea de Revelion de la Ogeşti – 1984

În Numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh. Amin.

Cel dintâi cuvânt… pe care ar trebui să-l spunem mereu, nu numai acum, în astfel de momente şi în astfel de prilejuri, când harul lui Dumnezeu a făcut să ne vedem unii cu alţii în număr aşa de minunat şi când putem trece dintr-un an în altul într-un fel aşa de frumos… cel dintâi cuvânt – şi cel din urmă – care ar trebui să-l putem spune e un cuvânt de mulţumire şi de laudă către Dumnezeu pentru că am ajuns să ne bucurăm în astfel de vremuri de pace, de binecuvântare şi de bucurii de felul acesta, pe care Dumnezeu ni le dă acum când suntem astfel împreună adunaţi, să putem face trecerea aceasta minunată din viaţa noastră dintr-un an în altul.

Cel dintâi cuvânt şi cel din urmă ar trebui să fie numai mulţumire. Pentru că, într-adevăr, în viaţa noastră şi ca oameni, în viaţa noastră şi ca familii, în viaţa noastră şi ca popor, Dumnezeu a făcut o minune atât de mare! Şi e bine ca, ori de câte ori noi ne adunăm doi sau trei împreună şi gustăm din darul acesta nespus de mare al lui Dumnezeu: cunoaşterea Lui, Cuvântul Său, părtăşia frăţească, bucuria mântuirii, să-I mulţumim neîncetat lui Dumnezeu pentru că am ajuns să avem o astfel de lumină pe calea vieţii noastre. Şi, îndrumaţi de această lumină, să simţim totdeauna că ştim bine pe ce drum mergem şi ştim bine unde vom ajunge. Pentru că drumul acesta este luminat şi luminos şi călăuzirea o avem de la Dumnezeu, Care l-a întocmit şi Care faţă de noi a avut un har atât de mare.

Bine faceţi dacă vă aduceţi totdeauna aminte, la astfel de prilejuri şi la astfel de bucurii, de acei prin care Dumnezeu ne-a pregătit nouă bucuria acestei cunoaşteri şi bucuria acestei treceri dintr-un an în altul, dintr-un fel în altul, pe calea vieţii noastre hotărâte şi frumoase spre Dumnezeu. M-am bucurat din toată inima ori de câte ori i-am auzit pe fraţi că-şi aduc aminte cu recunoştinţă de părinţii care i-au învăţat Cuvântul lui Dumnezeu.

Aş dori să citesc, cu prilejul acesta, unul din minunatele locuri din Sfânta Evanghelie care vorbeşte despre bucuria cea nespus de mare a tuturor celor care L-au aflat pe Hristos.

Trăim încă sub puternica atmosferă şi în puternica amintire a sărbătorii Naşterii Domnului şi Mântuitorului nostru Iisus Hristos. Suntem încă înconjuraţi de amintirea păstorilor din dimineaţa Naşterii. De bucuria îngerilor care au venit să le vestească păstorilor – şi, prin ei, lumii întregi: „Bucuraţi-vă! În cetatea lui David, astăzi vi S-a născut şi vouă un Mântuitor, Care este Hristos Domnul!”. N-a mai fost o astfel de veste spusă în lumea aceasta de-atunci de când cel dintâi cuvânt a răsunat, în cartea Genezei, când Dumnezeu a zis: „Să fie lumină!”; şi a fost lumină. Şi din lumină au ieşit toate lucrurile frumoase şi fericite. Şi Lumina era Hristos. Un astfel de cuvânt a fost cel care s-a rostit în dimineaţa Naşterii Mântuitorului, când s-a zis: „Bucuraţi-vă! Vi S-a născut un Mântuitor”.

Ce minunat a fost momentul acesta şi ce însemnat a fost acest cuvânt, ca şi acel cuvânt din Geneză, de la facerea lumii! Naşterea luminii… şi [apoi] prin lumină s-a născut tot ce a fost şi tot ce este, şi tot ce va mai putea fi frumos, vrednic, înalt, plăcut, iubitor, drag, bun, mântuitor pentru noi toţi.

Ce bucurie au avut păstorii! Bucuria aceasta a păstorilor a fost, pe urmă, bucuria magilor şi a fost pe urmă bucuria celorlalţi. Spune un cuvânt – şi aş vrea să-l reţinem mereu – în Evanghelia Sfântului Matei, capitolul 2, începând cu versetul 9: „După ce au ascultat pe împăratul, magii au plecat. Şi iată că steaua pe care o văzuseră în Răsărit mergea înaintea lor, până ce a venit şi s-a oprit deasupra locului unde era Pruncul. Când au văzut ei steaua, n-au mai putut de bucurie. Au intrat în casă, au văzut Pruncul cu Maria, Mama Lui, s-au aruncat cu faţa la pământ şi I s-au închinat. Apoi şi-au deschis vistieriile şi I-au adus daruri: aur, tămâie şi smirnă. În urmă, au fost înştiinţaţi de Dumnezeu în vis să nu mai dea pe la Irod. Şi s-au întors în ţara lor pe-un alt drum”.

Cât de adânc înţeles şi adevăr au pentru noi aceste cuvinte! Domnul a avut totdeauna grijă de toţi cei care au pornit să-L caute să le trimită totdeauna o călăuză sigură. Şi călăuza aceasta i-a însoţit totdeauna pe credincioşii Săi când au mers pe calea Lui, fără să se abată pe calea celui străin. Fără să se abată pe la cei care urmăreau moartea lui Hristos şi nimicirea mântuirii lor.

Cât înţeles este şi pentru noi în aceste cuvinte! Dacă am pornit pe calea lui Dumnezeu, să ne ţinem cu toată inima ascultătoare de călăuzirea lui Dumnezeu. Să nu ne mai lăsăm ademeniţi de nici un fel de gânduri de a fi atraşi pe calea păcatului, pe calea neascultării, pe calea împotrivirii faţă de Dumnezeu. Atunci călăuzirea se ascunde… atunci steaua dispare. Dumnezeu nu ne mai călăuzeşte când noi nu urmărim din toată inima să ascultăm numai Sfântul Său Cuvânt şi să umblăm pe calea neprihănirii pe care merge Hristos înaintea noastră. El nu ne călăuzeşte atunci când noi ne abatem de pe calea Lui şi uităm să urmărim călăuzirea Cuvântului Său şi voia Sa cea sfântă.

Când mergi pe-un drum, lumina farului te conduce drept. Dacă ieşi din lumina lui, ajungi ori într-o prăpastie, ori în alta. Să nu ne abatem niciodată de la ascultarea Cuvântului lui Dumnezeu. Să ne fie scumpă şi dulce călăuzirea lui Iisus; şi oriunde nu merge El, să nu ne ducem nici noi. Şi oriunde nu stă El, să nu stăm nici noi. Magii au făcut această experienţă grea: când s-au abătut din drumul lor, steaua nu i-a mai călăuzit.

Am ajuns şi noi adeseori în locuri în care n-am mai mers călăuziţi de Dumnezeu. V-aduceţi aminte: după ce aţi pornit pe calea Domnului Iisus şi aţi văzut steaua Lui sus că vă călăuzeşte spre locul unde este El, atunci când aţi ascultat, totdeauna aţi fost binecuvântaţi. Dar au fost momente de eclipsare sufletească, de întunecime. Aşa cum uneori vine întunecime de lună sau întunecime de soare, vin şi întunecimi spirituale, duhovniceşti peste umblarea vieţii noastre. În ce umbră, în ce întuneric, în ce lucruri grele au ajuns cei care n-au mai mers totdeauna călăuziţi de Duhul lui Dumnezeu! După ce aţi ieşit din această umbră, din acest unghi mort, din această noapte, din acest tunel întunecos şi aţi văzut din nou lumina, aţi înţeles bucuria magilor când au văzut steaua. Când au văzut steaua, n-au mai putut de bucurie. Ce bun e Dumnezeu… că nu ne lasă fără călăuzire chiar şi atunci când noi, într-o clipă, amăgiţi de vreun păcat sau de o închipuire deşartă a vieţii noastre, ne-abatem din călăuzirea Lui. Experienţa aceasta dureroasă a magilor să ne folosească. Să nu ne abatem niciodată din călăuzirea lui Dumnezeu, ci, totdeauna pe calea Lui sfântă, acolo unde merge El, să avem inima, şi noi, hotărâtă să-L urmăm pe Domnul.

Altceva am vrut să spun. Despre această nespus de mare bucurie pe care cel credincios o are totdeauna când Îl revede pe Domnul, când Îl regăseşte pe Domnul Iisus în viaţa şi-n căile sale: bucuria magilor. Noi avem un mare har de la Dumnezeu. Un har mare pe care, înainte, părinţii noştri nu l-au avut. Felul minunat în care noi trecem astăzi dintr-un an într-altul înainte nu era cunoscut. Când Părintele Iosif spune despre Anul Nou 1923, despre felul nenorocit în care petrecea lumea şi-atunci – cum am văzut şi noi că petreceau şi mai petrec încă şi astăzi, în zilele noastre, foarte mulţi care nu-L cunosc pe Dumnezeu –, când Părintele Iosif spune despre acest lucru care l-a făcut pe el să se cutremure în faţa Domnului şi să se-arunce cu faţa la pământ, cum s-au aruncat magii, să se-nchine Domnului şi să-I ceară ajutorul Lui, ca, în viaţa şi-n mijlocul poporului nostru să se petreacă o minune, minunea aflării lui Dumnezeu, atunci în viaţa noastră şi-n viaţa lui, şi-n viaţa neamului nostru – şi cine mai ştie încă a câtor neamuri – s-a făcut o lumină ca în clipa când li s-a arătat din nou steaua magilor şi-au ştiut de-acum sigur pe ce drum să se ducă, să nu se mai abată pe la Irod.

Acum 61 de ani, petrecea într-o odăiţă îndurerată un singur om al lui Dumnezeu. Ce mare a fost totuşi acest om al lui Dumnezeu! Iată că au trecut 61 de ani şi-acum sunt mii şi mii şi mii de mii de suflete care, la glasul lui, la chemarea lui, la trâmbiţa lui, la lumina strigată de el din partea lui Dumnezeu, s-au trezit şi-au pornit pe această cale minunată. Şi uite, noi astăzi putem să petrecem trecerile dintr-un an în altul într-un fel atât de minunat şi sfânt, cum părinţii noştri, sute şi sute de ani înainte de noi, n-au ştiut şi n-au cunoscut un astfel de prilej, un astfel de moment, un astfel de fel fericit de-a trece dintr-un an în celălalt.

va urma

preluat din «Străngeţi fărâmăturile» vol. 3

error

Author: admin

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Do NOT follow this link or you will be banned from the site!