din vorbirea fratelui Traian Dorz la adunarea de Anul Nou de la Ogeşti – 1982
Noaptea aceasta este o noapte deosebită. S-o simţim deosebit. Daţi-vă silinţele să nu vă copleşească somnul. Să nu se închidă pleoapele ochilor. În noaptea aceasta atât de mulţi beţivi, pe drum, nu dorm… atât de mulţi beţivi nu dorm, atât de mulţi petrecători lumeşti nu dorm. Tocmai noi, atunci, care suntem adunaţi în jurul Comorii Cuvântului lui Dumnezeu, tocmai noi să dormim? Să preţuim timpul acesta şi să-l folosim, pentru că vom avea din el răsplată şi binecuvântare tot anul care vine. Dacă noi trecem din anul cel vechi în anul cel nou cu Dumnezeu, cu Cuvântul Lui, cu adunarea Lui, cu rugăciunea Lui, cu îndemnurile Lui, cu lacrima şi călăuzirea Duhului Său Sfânt, bine vom umbla şi frumos vom fi călăuziţi tot anul care vine. Să nu uităm şi să ne aducem aminte şi la 2 ianuarie, şi la 2 decembrie, şi la 31 decembrie viitori ce frumos am pornit noi în anul în care am intrat din noaptea aceasta a trecerii din anul cel vechi în anul cel nou. Şi să ne aducem aminte de lumina pe care am primit-o, să umblăm în ea. De harul pe care l-am primit, ca să-l folosim. De cuvântul pe care l-am ascultat, ca să-l trăim. Că nu degeaba se mărturiseşte Cuvântul lui Dumnezeu aici. Fie sub forma cuvântărilor pe care ni le spune Duhul Domnului prin fraţi, fie sub forma cântărilor pe care Duhul lui Dumnezeu le-a inspirat şi care sunt tot Cuvântul lui Dumnezeu, fie că sunt sub forma poeziilor sau a rugăciunilor pe care le spun copiii sau le spun fraţii, toate acestea sunt lumina lui Dumnezeu care vrea să curăţească, vrea să adâncească şi să lumineze sufletele noastre, pentru ca să observăm mai bine ce este rău, să nu facem. Şi ceea ce este bine, să dorim, să iubim şi să împlinim. Lumina care s-a născut acum 59 de ani, în noaptea spre Anul Nou 1923 – când Duhul lui Dumnezeu a luminat viaţa Părintelui Iosif şi i-a pus pe inimă înfiinţarea Lucrării Oastei Domnului în ţara noastră – lumina aceasta a fost o lumină a lui Dumnezeu. Dacă n-ar fi fost lumina lui Dumnezeu, ea s-ar fi stins atunci. Dar iată, omul lui Dumnezeu prin care s-a făcut această Lucrare s-a dus. Când şi-a împlinit zilele de jertfă, de slujbă, de suferinţă, de lacrimi, de luptă, de muncă, şi Dumnezeu l-a luat la odihna Lui. Sunt atâţia ani de atunci. El a plecat la Domnul la 12 februarie 1938. Iată câţi ani au trecut de atunci şi Lucrarea lui Dumnezeu creşte şi sporeşte, şi se întinde mereu. Nu numai în ţara noastră, ci până la marginile pământului. În toate ţările lumii sunt fraţi. Să ştiţi că avem fraţi în Japonia, în Noua Zeelandă, în Australia, în Brazilia, în Canada. În toată lumea sunt fraţi. Şi în noaptea aceasta, când şi noi stăm aici în jurul Cuvântului lui Dumnezeu, şi ei sunt adunaţi acolo şi, cum noi ne rugăm pentru ei, şi ei se roagă pentru noi. Şi nu numai pe pământ avem fraţi. Avem atâţia fraţi care au trecut biruitori în ceruri şi „rugăciunile lor – spune în Apocalipsa – se înalţă ca tămâia spre tronul lui Dumnezeu”. De ce se roagă ei? Se roagă să ajungem şi noi biruitori, se roagă ca şi noi să fim credincioşi, se roagă să păstrăm şi noi credinţa cum am primit-o, aşa cum au păstrat-o şi ei; se roagă să avem şi noi unitate între noi, smerenie, curăţie de inimă, dragoste adâncă şi unitate frăţească aşa cum au avut ei, care au adus Lucrarea Domnului până la noi. Şi noi să o putem duce la fel mai departe, până la sfârşit. Pentru ca şi noi, la rândul nostru, să ajungem acolo unde sunt ei. Ce frumos spune despre ei… pe marea de cristal cu harfele lui Dumnezeu în mâini, laudă şi cântă… oştiri nenumărate, spunând: „Slavă, slavă, slavă veşnică Ţie, Dumnezeul nostru, Care ne-ai răscumpărat şi ne-ai sfinţit prin Sângele Tău”… Să ne arătăm vrednici de ei şi, în nopţi ca acestea, să ne gândim nu numai la fraţii noştri de pe pământ, din această familie duhovnicească, mare şi fericită, şi frumoasă, ci şi la fraţii noştri din ceruri, care se roagă pentru noi şi aşteaptă să ajungem şi noi biruitori acolo. Gândiţi-vă: dacă noi vom fi credincioşi până la sfârşit, ce frumos va fi când, fie că va veni Domnul şi ne va lua pe toţi deodată, cum este scris, fie că ne va chema El pe fiecare în parte… Gândiţi-vă, când porţile cereşti vor fi deschise, noi vom vedea pe marea de cristal pe iubiţii noştri care au trecut înaintea noastră în veşnicie: Părintele Iosif, fratele Marini, toţi ceilalţi, fratele Savu, fratele Teodore, fratele Costane, fratele Faimuţă… Toţi cei care L-au iubit pe Domnul şi au murit credincioşi. Mamele noastre, părinţii noştri, soţii noştri, copiii noştri credincioşi… Cu câtă bucurie ne vor ieşi înainte când şi noi vom ajunge biruitori acolo! Ne vom îmbrăţişa şi pe urmă vom fi totdeauna împreună cu Domnul şi cu ei. Aşa cum fraţii noştri se roagă pretutindeni pentru noi, şi noi ne rugăm pentru ei. Aşa şi cei de sus se roagă pentru noi. Noi ne gândim adeseori la ei, pentru că Biserica este comunitatea tuturor celor credincioşi de pe pământ şi din cer. Domnul Iisus este Capul nostru. Noi suntem Biserica lucrătoare încă, dar ei sunt Biserica biruitoare, cei care au ajuns în cer. Noi suntem Oastea Domnului care luptă încă. Ei sunt Oastea Domnului care a biruit şi sunt acolo sus, la Domnul. Domnul însă este Capul nostru, al tuturor, Conducătorul nostru al tuturor. Pentru că pentru El nu există distanţă între cer şi pământ; şi nu va fi nici pentru noi atunci. Căci, sufleteşte, şi noi acum trăim tot în această sfântă comuniune şi părtăşie. Oare când stăm noi şi când ne gândim la iubiţii noştri care au trecut în veşnicie… nu ne simţim noi atât de aproape de ei? Între noi şi ei este un hotar, dar între ei şi noi nu este nici un hotar. Ei au putere să treacă peste hotarul care ne desparte pe noi de ei şi ei sunt în jurul nostru de fiecare dată. Când noi suntem aici acuma împreună, să ştiţi că nu numai Domnul este aici, nu numai îngerii Lui sunt aici, ci sunt împreună cu El şi duhurile înaintaşilor noştri, care sunt făcuţi desăvârşiţi în cer. Ei vin adeseori cu Domnul în jurul nostru şi se roagă pentru noi, se bucură de noi. Se întristează pentru cei care cad, pentru cei care se leapădă sau pentru cei care părăsesc Lucrarea. Dar se bucură pentru cei care au rămas credincioşi, statornici, hotărâţi, cu Domnul până la sfârşit. Dacă noi ne gândim de ce număr mare de martori suntem înconjuraţi, atunci noi căpătăm putere mai multă să ducem lupta noastră frumoasă şi statornică până la sfârşit. Gândiţi-vă cum Se uită Domnul şi cum se uită îngerii Domnului la acei care au fost chemaţi odată şi s-au predat Domnului în această Lucrare, dar acum nu mai sunt. Aceştia, ca să nu aibă de întâmpinat vreun necaz, vreo primejdie sau vreo ispită, sau vreo încercare din pricina Domnului, fie că au trecut în altă parte – unde nu-i chemase Dumnezeu, unde nu-i pusese Dumnezeu, unde nu vrusese Dumnezeu să fie – fie că ei singuri au părăsit Lucrarea şi s-au dus iarăşi la păcat, iarăşi în lume. Fie într-un fel, fie în altul, Domnul Se întristează când priveşte la sufletele acestea. Cei care le-au iubit, s-au rugat şi s-au luptat ca să le aducă la Dumnezeu, cât de întristaţi trebuie să fie când văd că, în loc să rămână statornici şi hotărâţi şi să nu se teamă de nimic, ci să rămână cu Domnul până la moarte în starea în care erau când au fost chemaţi, ei au părăsit Lucrarea şi s-au abătut ori la dreapta, ori la stânga, unde n-a fost voia lui Dumnezeu şi unde nu este locul lor. Noi să ne gândim bine la aceste lucruri în această seară. Şi să ne arătăm vrednici de încrederea pe care ne-a arătat-o nouă Domnul când ne-a rânduit să ne naştem şi noi, când ne-a rânduit să ne aflăm şi noi în Lucrarea aceasta chemarea mântuirii şi când numele nostru a fost scris în cartea minunată a Oastei Domnului. Nici o lucrare de pe pământ nu are un nume aşa de frumos. Toate celelalte lucrări au nume altfel. Pot să aibă un nume frumos. Dar Lucrarea Oastei Domnului are în numele ei Numele Lui. Numele Lui drag şi scump. Din pricina Numelui Lui, Dumnezeu o apără. Nu vedeţi cum Dumnezeu sprijină această Lucrare? Din toate părţile este urâtă, duşmănită, prigonită, batjocotiră, şi totuşi nici o altă lucrare nu are lacrimi atât de frumoase, cântări aşa de frumoase, bucurii aşa de adânci, căldură aşa de scumpă, cale aşa de dulce şi de frumoasă. Bucuraţi-vă şi mulţumiţi-I lui Dumnezeu că ne-a chemat la mântuire pe această cale, că ne-a chemat la mântuire şi ne-a scris numele în această carte. Că avem înaintaşi aşa de frumoşi şi suflete de jertfă aşa de minunate. Că am avut mame aşa de credincioase, taţi aşa de credincioşi, fraţi aşa de statornici şi hotărâţi pentru Domnul. Şi am avut o mărturisire, un cuvânt aşa de limpede şi de frumos, că nici o povară nu s-a pus pe umerii noştri, ci numai povara iubirii, a dragostei, a cântării, a îmbrăţişărilor frumoase. Să-I mulţumim lui Dumnezeu că ne-a născut într-o aşa familie binecuvântată. Când vedem în ce credinţe greşite îşi caută alţii mântuirea, pe ce căi întortocheate şi rătăcite îşi caută alţii salvarea sufletelor lor… cum să-I mulţumim noi mai frumos că nouă Dumnezeu ne-a dat o cale aşa de limpede pe calea părinţilor noştri, în credinţa noastră bună şi străbună, dar ne-a dat şi o lumină aşa de mare şi de puternică şi nişte binecuvântări aşa de mari cum alţii n-au gustat, nu simt, nu ştiu, nu cunosc. Să ne arătăm vrednici de El şi să ne amintim totdeauna cu bucurie şi cu recunoştinţă de acest dar al lui Dumnezeu. În noaptea aceasta se împlinesc 59 de ani de când s-a născut familia noastră. Dumnezeu a făcut să strălucească atunci o mare lumină peste câmpiile ţării noastre şi ea a ajuns până la noi. Să-I fim recunoscători, să-I mulţumim lui Dumnezeu pentru părinţii care ne-au adus această lumină şi care, cu preţul jertfei lor şi al ostenelilor lor, ne-o ţin aprinsă şi ne îndeamnă, şi ne sfătuiesc, şi ne umplu de bucurie. Şi ei umblă, şi aleargă, şi ostenesc pentru noi. Să ni-i ţină Dumnezeu şi să înmulţească numărul lor! Ne rugăm Domnului să ridice din acest tineret minunat, pe care Dumnezeu l-a ridicat în Lucrare, să ridice părinţi credincioşi, care să umple locul celor pe care Domnul îi va chema, la vremea lor, la odihna Lui. Cu cât sunt mai mulţi în cer cei care se roagă pentru noi, cu atât mai mulţi să fim noi pe pământ care să luptăm pentru Domnul până când vom cuceri tot poporul nostru, tot satul nostru, toată Biserica noastră, ca să fie plină de dragostea lui Dumnezeu de o viaţă sfântă şi de o trăire curată, pentru ca toţi să fie fericiţi. Toate mamele să fie binecuvântate de Dumnezeu, să crească copii credincioşi. Toţi tinerii să fie binecuvântaţi de Dumnezeu, ca să crească luptători şi biruitori pentru El. Toate tinerele să fie binecuvântate, ca să aibă un duh de jertfă, de rugăciune, de lacrimi, de cântare, de slăvire pentru Domnul, de umblare curată, pentru ca Lucrarea Domnului să propăşească şi, prin Harul Său, să ne binecuvânteze. Atunci hotarul ţării noastre va fi ferit de năvălirile altor neamuri. Atunci pământul nostru va fi ferit de zguduirea cutremurelor. Atunci câmpiile noastre vor fi ferite de inundaţii, de nenorociri. Că Dumnezeu va trimite mustrarea şi pedeapsa pentru cei care fac bine şi pentru trezirea celor care fac rău. Şi, cu cât sunt mai mulţi cei care se roagă, cu atâta binecuvântările lui Dumnezeu sporesc. Cu cât sunt mai mulţi cei care trăiesc în nevinovăţie, cu atât mai mulţi suntem mai lângă inima Domnului. Să gândim la aceasta în noaptea aceasta de An Nou. Şi să trecem în anul nou 1982, care vine, mai hotărâţi să Îl slujim pe Dumnezeu, să trăim o viaţă mai curată, mai frumoasă, mai vrednică, ferindu-ne mai mult de păcat şi luptându-ne mai mult pentru ceea ce este bine. Şi bătrânii, şi tinerii, şi copiii; şi cei în vârstă, şi cei tineri să facem în aşa fel, ca lumina lui Dumnezeu să crească şi Domnul să fie fericit în mijlocul nostru de fiecare dată. În familiile noastre să Se bucure Dumnezeu. Niciodată să nu biruie diavolul cu cearta, cu nemulţumirea, cu lenevia. Soţilor, nu vă culcaţi niciodată până nu vă rugaţi împreună cu soţiile şi cu copiii voştri. Mamelor, nu vă culcaţi, nici nu vă sculaţi fără genunchi şi fără lacrimi împreună cu copiii, ca să-i creşteţi în dragostea şi în frica lui Dumnezeu. Cei dintâi vă veţi bucura voi, părinţii care-i creşteţi în frica lui Dumnezeu, pentru că voi veţi avea cea mai mare bucurie când veţi vedea că copiii voştri cresc nu numai sănătoşi la trup, ci sănătoşi la suflet. Dar dacă părinţii nu îngrijesc de copii, cei dintâi care sunt nenorociţi din pricina copiilor neascultători sunt părinţii care nu-i cresc în frica şi în dragostea lui Dumnezeu. Soţilor, să n-apună soarele peste mânia voastră, cum spune Cuvântul lui Dumnezeu. Fraţilor, nu vă depărtaţi de căldura unităţii frăţeşti. Nu primiţi învăţături străine, încredinţări străine şi îndemnuri străine, pentru că străinul nu vine să ne facă nouă bine, ci vine să fure, să junghie şi să prăpădească. Vedeţi, unde au pătruns duhurile străine, cum au nimicit unitatea adunărilor, părtăşia frăţească, bucuriile şi rugăciunile noastre? Daţi-vă toate silinţele să vă strângeţi cu tot sufletul lângă învăţătura şi lângă credinţa pe care ni le-au lăsat nouă părinţii noştri de la început. Să nu ne părăsim încrederea noastră de la început, dragostea noastră de la început, credinţa noastră de la început, ci una pentru totdeauna şi cu toţi fraţii să trăim în această unitate şi părtăşie. Că atunci harul lui Dumnezeu ne binecuvântează cu putere şi cu biruinţă. Noi trebuie să ne ferim nu numai de păcatele trupeşti, dar mai ales de cele sufleteşti. Să trăim în curăţie nu numai în ceea ce priveşte viaţa noastră trupească, familia noastră trupească, ci mai ales în familia noastră sufletească. Între fraţii noştri de credinţă şi de învăţătură, să trăim aşa cum ne-au învăţat pe noi de la început părinţii noştri. Că, dacă noi vom păstra neştirbite, nestricate, puternice şi ţinute învăţătura şi credinţa noastră, Dumnezeu va păstra şi unitatea duhului în încredinţările noastre şi bucuriile noastre vor fi depline. Feriţi-vă de păcatul trupesc şi de cel sufletesc, pentru că păcatul aduce dezbinarea, păcatul aduce interpretarea greşită a versetelor. Nu versetele Domnului sunt greşite, nu versetele fac dezbinarea. Ci păcatul face dezbinarea. Să ne scoatem din inimă păcatul şi să ajungem la o unitate deplină cu Domnul şi cu fraţii – şi atunci vom fi binecuvântaţi. Gândurile acestea am simţit de la Domnul să ni le împărtăşim în această noapte împreună. La aceste gânduri să cugetăm în această noapte, după ce vom pleca de aici. Şi atâta cât am înţeles din tot ce s-a spus, să ne străduim să trăim. Noi – ştiţi? – atâta ştim cât ne mai rămâne după ce uităm ce-am învăţat. Atâta ştim: după ce uităm din cât ni s-a spus, ce ni s-a spus. Atâta ştim. Ce păstrăm după ce uităm din ceea ce am auzit. Ar fi bine dacă n-am uita nimic din ce am auzit. Despre Maica Domnului este scris în mai multe locuri din Sfânta Evanghelie: „Şi Maria păstra toate aceste cuvinte în inima ei şi se gândea la ele”. Să păstrăm şi noi toate aceste cuvinte din noaptea aceasta în inima noastră şi să ne gândim la ele. Şi, din ce am păstrat în inimă şi din ce gândim, să ne străduim din toată inima să împlinim cu fapta şi cu viaţa noastră. Şi atunci Dumnezeu ne va binecuvânta pe noi, soţii noştri, copiii noştri, vecinii noştri, prietenii noştri. Din pricina lui Lot a fost binecuvântată o Sodomă întreagă şi a fost salvată de Dumnezeu câtă vreme a fost el acolo. Din pricina noastră, Dumnezeu poate să salveze satele noastre, oraşele noastre, familiile noastre, dacă noi vom fi cu adevărat credincioşi. Dea Domnul ca lucrurile acestea să nu le mai uităm, ci să le împrospătăm mereu în sufletele noastre, până vom ajunge să ne împrospătăm deplin şi noi, intrând în Împărăţia cerească a Domnului şi Mântuitorului nostru Iisus Hristos, în care nu numai braţele Lui se vor deschide, ci şi braţele părinţilor noştri, ale fraţilor noştri, ale înaintaşilor noştri. Şi ei Îl vor binecuvânta pe Dumnezeu pentru că noi am fost credincioşi în toate încercările ce s-au ivit în calea noastră şi n-am părăsit nici credinţa, nici dragostea, nici adunarea, ci le-am ţinut frumoase şi curate, aşa cum le-am primit de la început. Domnul Dumnezeul nostru să ne ajute la acest lucru la toţi! Doamne Dumnezeul nostru, Te rugăm, ajută-ne la aceasta la fiecare dintre noi, să ne putem sfârşi calea în braţele Tale şi în Împărăţia Ta ca nişte lucrători şi luptători care am lucrat sănătos, am luptat viteaz şi am păstrat curată şi credincioasă făgăduinţa şi credinţa, legământul pe care l-am pus cu Tine atunci când ne-am predat Ţie pentru totdeauna. Aşa Te rugăm să ne ajuţi la toţi, Doamne, şi Numele Tău să fie slăvit acum şi în veci, al Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh. Amin.
Slăvit să fie Domnul!
preluat din «Străngeţi fărâmăturile» vol. 2
