Meditaţie la Apostolul Duminicii a 3-a din Postul Mare / (Evrei 4, 14-16; 5, 1-6)
„Hristos ni-e sprijin şi toiag, / Hristos ni-i bunul cel mai drag, / Hristos ni-e zborul cel vioi, / Hristos e totul pentru noi”. (T.D.)
Ce Apostol minunat! Ne umple de nădejde, de bucurie, ne dă curaj în lupta mânturii noastre. De ce? Pentru că, de partea noastră, este Marele Preot Arhiereu, Care mijloceşte necontenit pentru noi la Tatăl Dumnezeu, pentru că Cel Atotputernic este de partea noastră, al celor slabi. Pentru că Cel Neprihănit este de partea noastră, a celor păcătoşi, pentru că Cel ce S-a jertfit pe Cruce ne ajută să ne ducem şi crucea noastră.
El, Mântuitorul, e întru totul pentru noi. Dar eu, tu, suntem întru totul pentru Dumnezeu? El vrea să fim ai Lui. Teoretic, şi noi vrem – cu gândul, cu vorba, chiar cântăm cu fratele Traian „Hristos e totul pentru noi”. Dar cu fapta, cu trăirea…? Firea, păcatul, vrăjmaşul ne sunt duşmani de temut. Lupta noastră cu ei e crâncenă, pe viaţă şi pe moarte, dar totuşi, în această luptă, de partea noastră este Cel de deasupra tuturor.
Trupul, mai ales în post, se zbate din răsputeri după poftele cu care l-am dezmierdat. Mi-aduc aminte, pe când eram copil, de fratele David Bălăuţă, cum şi-a pedepsit o dată trupul ce probabil greşise. Mergeam la Sibiu. Şi unde trenul stătea mai mult în gară, coboram să ne stâmpărăm setea. Şi s-a aflat că fratele David a zis: „Acum nu meriţi să bei apă, urcă înapoi în tren, vei bea mai târziu”. Da, fratele David îl avea pe Domnul şi cu El a reuşit să-şi înfrâneze pe moment trupul. Şi nu ceruse o poftă, o plăcere păcătoasă, ci o necesitate. Domnul să ne-ajute şi pe noi să ne putem înfrâna trupul măcar de la cele ce ne fac rău sufleteşte, întristând pe Domnul.
Un alt exemplu de înfrânare a trupului, pe un alt nivel de creştere duhovnicească a fratelui Traian, auzită de la un frate bătrân, drag mie. Era vară şi erau în călătorie cu maşina. După un timp, li s-a făcut sete şi, la un moment dat, au văzut un izvor. Toţi au coborât plini de bucurie şi au băut apă, potolindu-şi setea, răcorindu-se, bucurându-se doar de izvor, de creaţie. Dar fratele Traian, ca o mustrare neînţeleasă atunci şi poate nici acum de cei care vor citi, a zis: „O, Doamne, Tu eşti mai bun decât izvorul acesta! Tu ne faci şi ne dai mai multă bucurie, Tu ne astâmperi nu numai setea trupului prin izvorul acesta, ci şi setea sufletului!” Şi n-a băut.
Şi zic eu că Dumnezeu, ca răsplată pentru recunoştinţa faţă de Creator, i-a potolit şi setea trupească, fără să mai bea din apa izvorului.
Domnul să ne ajute să înţelegem că Hristos e totul pentru noi şi că toate celelalte necesare nouă vin de la El, iar noi nu ne oprim doar la ele, ci, prin ele, ajungem la Creator. Şi aşa a ajuns fratele Traian să împlinească primul verset din Apostolul de azi, mărturisindu-L pe Domnul: „Să rămânem tari în mărturisirea noastră”.
Aşa au fost fraţii noştri, aşa au fost părinţii noştri, au spus un NU hotărât firii pământeşti, un NU păcatului, un NU diavolului (Înapoia mea, satano!). Dar vraja satanică, cum zice fratele Traian, ne va ataca mereu, vom mai cădea. Prin aceste slăbiciuni, diavolul vrea să ne ducă la deznădejde, să nu mai ajungem la Dumnezeu. Dar Apostolul de azi ne zice un mare adevăr, că Marele Preot are „milă de slăbiciunile noastre”, şi nu numai atât, „suferă cu noi în slăbiciunile noastre”.
„Prin mijlocirea Domnului Iisus primim iertarea Tatălui Sfânt…, făcând ca slăbiciunea noastră să se preschimbe în putere; eşecul, în reuşită; descurajarea, în siguranţă; întristarea, în bucurie; moartea, în viaţă. Darul profeţiei – un adevăr mai greu de înţeles, dar şi mai greu de atins, totuşi – este datoria fiecărui om care a avut parte de chemarea şi cunoaşterea lui Hristos… Adevăratul preot va mijloci înaintea lui Dumnezeu prin rugăciunile cele mai fierbinţi şi înlăcrimate. Şi va mijloci înaintea oamenilor prin mărturisirile cele mai înlăcrimate şi fierbinţi. Pentru a-L apropia pe Dumnezeu până la cunoaşterea lor. Şi pe ei, până la cunoaşterea Lui. Numai atunci, când a reuşit să-L unească pe Hristos cu oamenii şi pe ei cu El, înseamnă că un preot şi-a făcut datoria lui cu adevărat. Dar atunci preotul este profet. Asta trebuie să şi fie. O, fiul meu şi sufletul meu, aşa trebuie să fii tu, în primul rând, fiindcă aceasta este datoria fiecărui om care a avut parte de chemarea şi cunoaşterea lui Hristos” (Hristos – Puterea Apostoliei, Traian Dorz).
„Hristos ni-e dorul cel mai sfânt, / Hristos ni-e crez şi legământ, /Hristos ni-e viaţa de Apoi, / Hristos e totul pentru noi”.( T.D.)
Ionel STANCIU
