Martor credincios al Domnului Iisus,
sol al Veştii Bune, vrednic şi supus,
ţi-ai sfârşit lucrarea, lupta ţi-ai sfârşit,
astăzi eşti cu Domnul Care L-ai iubit.
Pildă luminoasă ai trăit mereu,
ca o rugăciune către Dumnezeu,
luptător statornic, strigăt desluşit,
suflet de apostol, frate preaiubit.
Mare-a fost credinţa care te-a purtat,
luminoasă calea care-ai arătat,
limpede cuvântul ce l-ai scris şi spus,
martor sfânt al Jertfei Domnului Iisus.
Sfântă e Lucrarea care te-a crescut,
tu i-ai fost statornic de la început
şi-ai fost pân’ la moarte credincios ostaş,
cum ne-a spus întâiul nostru-naintaş.
Pilda ta frumoasă vrem să ţi-o urmăm,
cu statornicie şi noi să luptăm;
să păstrăm Lucrarea orice-am îndura,
ca ostaşi ai Celui ce ne-a scris în ea.
În Ierusalimul cel ceresc, dorit,
tu eşti azi în locul cel făgăduit,
lângă toţi ai noştri scumpi înaintaşi
ce-au luptat în Oaste şi-au murit ostaşi.
Stai în bucuria Domnului Hristos,
luptător statornic, martor credincios;
poartă-n veci cununa vieţii strălucit,
suflet scump şi vrednic, frate preaiubit!
Traian Dorz
Gazetarul credincios Ioan Marini / Articole apărute între anii 1930 şi 1938 / Editura Oastea Domnului, Sibiu, 2017

