Mergeam şi eu odată pe drumul cel mişel,
dar, vai, unde-aş fi-acuma de-aş fi sfârşit pe el!
O, slavă, veşnic slavă
Iubirii lui Hristos,
căci numai El din moartea
cea veşnică ne-a scos.
Umblam şi eu cu lumea pe calea largă, – dar,
vai, ce-aş fi-ajuns pe urmă, în focul cel amar!
Vorbeam şi eu odată cu cei nebuni, ca ei,
dar vai, ce-aveau s-ajungă la urmă paşii mei!
M-aş fi putut desparte pe veci de Dumnezeu,
căci, vai, n-aveam pe nimeni să-mi mustre drumul meu.
Târziu, un Singur Prieten a fost să-mi spună cum
sfârşeşte-al nepăsării şi-al vinei mele drum.
De nu-mi ieşeai, Iisuse, atunci în drumul meu,
vai, unde-aş fi-astăzi veşnic pierdut de Dumnezeu!
TRAIAN DORZ din ”Cântări de Sus”, ediţia a II-a
Editura Oastea Domnului, Sibiu, 2014
