„Eu sunt pricina, nici diavolul, nici altcineva !
Eu, stricatul și ticălosul am făcut toate acestea !
PENTRU CĂ LIPSEȘTE HARUL TĂU, DOAMNE!
Nu-mi ajunge ceea ce mi-ai dat !!!
SUNT UN OM STRICAT, DOAMNE !
TU ȘTII ASTA !
ACUM AM PRICEPUT-O ȘI EU !
Nu-mi ajunge puținul acesta!
Vreau mai mult !
De aceea, nu Ți-am spus doar să mă ierți.
ACEASTA E LUCRU MIC !
Ce voi face, Doamne, dacă doar mă vei ierta?
DE VREME CE RĂDĂCINA RĂUTĂȚILOR LUCREAZĂ…!
Rana e deschisă și curge din ea puroi.
Ce voi înțelege ?
Tu le vei șterge și altele voi ieși [la suprafață]!
Vreau să pui la pământ rădăcina!
Preabunule, nu te rog doar,
ARATĂ-ȚI MILA TA,
FĂ O EXCEPȚIE !
Oare nu ai făcut o excepție când m-ai chemat pe calea evlaviei pe mine, stricatul?
Ce părtășie am avut eu cu evlavia?
Adică îi păcălesc pe oameni, te voi înșela și pe Tine ?
SUNT UN VAS STRICAT ȘI SĂRAC …?
Fiu al mâniei !
Dacă nu eram așa, cum ar fi fost posibil să irosesc atâta timp din ziua în care mi-ai dat să Te cunosc?
Și mi-ai arătat bunătatea Ta cu desăvârșire!
Și sunt un nenorocit și-un stricat!
Ce vom face, Doamne?
Nu se mai poate altfel !
Îmi voi bate pieptul aici până când îmi vei arăta mila Ta !
Cuviosul Iosif Vatopedinu
