Numim spiritualitate esenţa lucrării de înduhovnicire a creştinilor, lucrare proprie Duhului Sfânt. În Sf. Scriptură, mai ales în Vechiul Testament, întâlnim adesea expresii ca acestea: Duhul lui Dumnezeu, Duhul Tatălui, Duhul Fiului, Duhul Domnului, în care se întruneşte spiritualitatea Sfintei Treimi. „Ca dobitoacele care coboară la şes, aşa Duhul Domnului îi aducea la odihnă. Astfel ai povăţuit Tu pe poporul Tău, ca să-ţi faci un nume slăvit” (Is 63, 14). „Şi pământul era netocmit şi gol, întuneric era deasupra adâncului şi Duhul lui Dumnezeu se purta pe deasupra apelor” (Fac 1, 2). Numirea „Duhul Domnului” ne apare ca un adjectiv, o însuşire generală a divinităţii.
„Dar Domnul Dumnezeu a zis: «Nu va rămâne Duhul Meu pururea în oamenii aceştia, pentru că ei sunt numai trup. Deci zilele lor să fie numai de o sută douăzeci de ani»” (Fac 6, 3).
Proorocul Isaia, la capitolul 11, versetul 2, ne prezintă profeţia ca dar duhovnicesc. Prin Duhul Sfânt, zice despre Domnul Iisus: „Duhul Domnului Se va odihni peste El, duh de înţelepciune şi de pricepere, duh de sfat şi de tărie, duh de cunoştinţă şi de frică de Domnul”. Această profeţie este reluată de Domnul Iisus arătând împlinirea ei (cf. Lc 4, 18). Şi apoi în reluare: „Iată Robul Meu pe Care L-am ales, Preaiubitul Meu, în Care sufletul Meu îşi găseşte plăcerea. Voi pune Duhul Meu peste El şi va vesti neamurilor judecata” (Mt 12, 18).
Toate lucrurile au început în Tatăl, au primit existenţa prin Fiul şi se desăvârşesc prin Duhul Sfânt. „Cu Cuvântul Domnului cerurile s-au întărit şi cu Duhul Gurii Lui toată puterea lor” (Ps 32, 6).
Duhul Domnului ne învaţă să facem voia lui Dumnezeu şi ne povăţuieşte în dreptate: „Învaţă-mă să fac voia Ta, că Tu eşti Dumnezeul meu. Duhul Tău cel Bun să mă povăţuiască la pământul dreptăţii” (Ps 142, 10).
„Inimă curată zideşte întru mine, Dumnezeule, şi duh drept înnoieşte întru cele dinăuntru ale mele. Nu mă lepăda de la faţa Ta şi Duhul Tău cel Sfânt nu-L lua de la mine” (Ps 50, 11-12). „Trimite-vei Duhul Tău şi se vor zidi şi vei înnoi faţa pământului” (Ps 103, 31).
Prin profetul Isaia, Domnul Dumnezeu face cunoscută venirea Răscumpărătorului pentru Sion şi face legământ pentru acei care se vor întoarce de la păcatele lor, zicând: „Duhul Meu Care Se odihneşte peste tine şi cuvintele Mele pe care le-am pus în gura ta nu se vor depărta din gura ta, nici din gura copiilor tăi, nici din gura copiilor copiilor tăi, de acum şi până în veac, zice Domnul” (Is 59, 21).
Revărsarea Duhului Domnului peste orice făptură, în zilele din urmă profeţite de proorocul Ioil, la cap. 2, 15-21, ne arată sensul în care această revărsare duhovnicească va fi binefăcătoare celor ce cheamă Numele Domnului ca să fie mântuiţi. Dumnezeu ne vorbeşte prin profeţi, iar acela care ne grăieşte şi îi trimite este Duhul Sfânt. Cel pe care îl anunţă este Cuvântul, Fiul Dumnezeului Celui Viu. Profeţii au conştiinţa trează şi ştiu că Dumnezeu grăieşte prin ei, că Duhul Domnului îi călăuzeşte, că îi ajută să vestească numai adevărul.
În Noul Testament, lucrarea Duhului şi revelaţia-I este mai vădită, fiind mai directă. Astfel, venirea în lume prin Întrupare a Fiului Dumnezeiesc ne este arătată ca lucrare directă a Duhului Sfânt. Îngerul Gavriil vesteşte Preacuratei Fecioare că Duhul Sfânt Se va pogorî peste ea şi Puterea Celui Preaînalt o va umbri. „De aceea, Sfântul Care Se va naşte va fi chemat Fiul lui Dumnezeu” (Lc 1, 35; Mt 1, 18-20). Iar la Sf. Botez, glasul Tatălui a fost auzit, Fiul Cel Preaiubit era în apa Iordanului şi Duhul în chipul firesc al porumbelului a venit peste El (cf. Mt 3, 15; Mc 1, 10; Lc 3, 22; In 1, 32).
Domnul Iisus, plin de Duhul Sfânt, l-a înfruntat pe satana care-L ispitea în felurite chipuri (cf. Lc 4)
Ioan Botezătorul, prin Duhul, vesteşte un alt Botez, pe care avea să-l aducă Domnul Iisus, şi anume Botezul Creştin, naştere din nou, din apă şi din Duh Sfânt (cf. Mc 1, 8; In 3, 5) şi cu foc (cf. Lc 3, 15-17; Mt 3, 11; In 1, 33).
Intrarea în Împărăţia lui Dumnezeu Domnul Iisus o condiţionează de primirea acestui Botez, numindu-L naştere din apă şi din Duh. Oameni care să te boteze în apă se vor găsi oricând; dar Duh este Dumnezeu, şi cine se închină Lui trebuie să I se închine cu duhul şi cu adevărul (cf. In 4, 24). Lucrarea cea tainică, duhovnicească, este în lăuntru, căci Mângâietorul (în greceşte paraclet, apărător, ajutor), Duhul Adevărului rămâne cu noi în veac (cf. In 14, 15-17). El ne învaţă toate lucrurile şi desăvârşeşte în noi lucrarea sfinţitoare (cf. V. 25-27). Lucrarea aceasta tainică şi sfinţitoare se revarsă peste suflete din lăuntru în afară, se arată în afară prin înnoirea vieţii şi este ungerea din partea Celui Sfânt (cf. I In 2, 20), care începe în Botez, Mirungere şi continuă cu sfinţirea vieţii şi desăvârşirea în Hristos-Domnul prin comuniune continuă cu El prin Duhul Sfânt.
Caracterul eclesial al iertării păcatelor începe pe pământ (cf. In 20, 23) şi se realizează în cer (Mt 16, 19; 18, 18), iar cheile Împărăţiei se află în Cuvântul lui Dumnezeu dat Bisericii (cf. Mt 16, 19; 18, 15-20). Împlinirea acestui Cuvânt este veşnică (cf. Mt 5, 18). Cuvântul este mai durabil decât cerul şi pământul.
Biserica s-a născut la marea sărbătoare a Cincizecimii, o comunitate nouă, dar călăuzită de Duhul Sfânt. Prin comu-niunea noastră cu Dumnezeu în Duhul Sfânt, putem să-L chemăm Ava, adică Tată (cf. Gal 4, 6) şi să ne rugăm Lui: „Nădejdea mea este Tatăl, scăparea mea este Fiul, Acoperă-mântul meu este Duhul Sfânt, Treime Sfântă mărire Ţie”; să ne rugăm Lui cu îngerii împreună şi cu toţi sfinţii.
va urma
Grăiţi cuvântul Domnului / Cornel Rusu. – Sibiu : Oastea Domnului, 2011
