Să se bucure şi să se veselească de Tine, toţi cei ce Te caută pe Tine, Doamne, şi să zică pururea cei ce iubesc mântuirea Ta: "Slăvit să fie Domnul!" (Ps. 39,22)
Slăvit să fie Domnul!
Home MIJLOACE DE ÎNDUHOVNICIRE

MIJLOACE DE ÎNDUHOVNICIRE

MIJLOACE DE ÎNDUHOVNICIRE

După Sf. Vasile cel Mare, în Epistola a VIII-a, sunt scrise trei creaţiuni duhovniceşti şi anume:

  1. Trecerea de la nefiinţă la fiinţă;
  2. Schimbarea de la mai rău la mai bine (recrearea omului în Hristos);
  3. Învierea din morţi.

În toate aceste trei lucrări Îl găsim pe Domnul Duhul Sfânt conlucrând cu Tatăl şi cu Fiul.

Lucrarea Tatălui se arată ca şi o cauză originară, a tuturor lucrurilor.

Lucrarea Fiului ne este înfăţişată ca o cauză operativă, a cărei lucrare ne mântuieşte de consecinţele iadului veşnic.

Lucrarea Duhului Sfânt este cauza desăvârşitoare. Prin lucrarea sfinţitoare a Duhului Sfânt se continuă mântuirea adusă de Domnul Iisus în Jertfa Sa, se stabileşte aşezământul prin care oamenii se pun în legătură cu Dumnezeu. Acest aşezământ este Biserica. Adunarea este Şcoala eclesiasctică, în care sufletele învaţă cum să se roage. Prin rugăciune sufletele se spală de murdăria păcatelor, prin cântare se preamăreşte şi se slăveşte veşnica iubire a lui Dumnezeu, iar prin misiune se mărturiseşte Dumnezeu, căci S-a făcut nouă: cale adevăr şi viaţă. Cât despre Sfintele Taine, am putea să le numim vehiculul prin care harul divin se transferă către oameni.

Biserica este taina cea mare prin care se intră în Împărăţia lui Dumnezeu, ca să devenim mădulare ale Trupului cel Tainic al lui Hristos. Biserica să fie una prin:

  • prezenţa Domnului Iisus Hristos şi comuniunea cu credincioşii;
  • cuvântul Adevărului, rugăciuni, Sfinte Taine, ierurgii;
  • cântări de slavă şi preamărire, ca Biserica să fie Taina Adevărului. „Duhul Sfânt este Marele Doctor al Bisericii” zice Sfântul Chiril.

Adunarea este mişcarea harismatică prin care se caută să se trezească o viaţă duhovnicească mai vie, să-i facă pe creştini mai conştienţi că sunt temple ale Duhului Sfânt, cu grija însă ca să nu cadă în exagerarea unui individualism, crezându-se singura posesoare a Duhului Sfânt, fără să devină mădular desprins de întregul trup şi să nu mai ţină seama de întregul trup. Aceasta ar însemna orgoliu. Ci, dimpotrivă, să-i iubească pe fraţi, chiar şi pe cei mai mici şi să-i îndemne la comuniune mai vie cu Hristos prin Duhul Sfânt şi cu Biserica.

Chemarea la mântuire şi rămânere în Domnul ne obligă să aprofundăm misterul Duhului Sfânt care ne conduce la singurul Domn, o singură credinţă, la un singur botez, la o singură nădejde, la Singurul Mângâietor, adică Duhul Sfânt, Trimisul Tatălui în Numele Domnului Iisus, Care ne învaţă toate lucrurile şi ne desluşeşte Adevărul cel tainic şi mântuitor (cf. In 14, 25-27).

Biserica şi Adunarea, împreună, formează expresia unităţii în credinţă şi comuniunea fiecărui mădular cu Biserica şi cu Capul ei, Hristos, (cf. I Cor 12, 12-31), chemând pe fiecare la slujirea lui Dumnezeu şi a semenilor. Credincioşii nu sunt din lume, dar sunt în lume (cf. In 17, 15-17).

Sf. Vasile cel Mare constată, la sfârşitul tratatului său despre Duhul Sfânt, că sunt anumiţi indivizi care vor să ajungă la conducerea Bisericii şi nu se încadrează în calea arătată de Sfântul Duh. Şi, astfel, ei provoacă dezordine în Biserică. Asemeni şi în adunare, când indivizi lipsiţi de harul divin iau asaltul către primele locuri, lucrarea de misiune evanghelică sufere desconsideraţii şi înfrângeri şi dinăuntru şi din afară, de nedescris.

În Biserica Primară, în Ziua Cincizecimii, toţi s-au umplut de Duhul Sfânt. Astăzi acest „toţi” lasă mult de dorit, pentru că a-L primi, a-L avea, a-L purta pretutindeni şi a nu te mai putea despărţi de El sunt patru lucruri care nu trebuie confundate. Sunt unii care, primindu-L, sunt cuprinşi de deosebite sentimente. Dar asemeni focului de paie se sting repede. Cei întăriţi în har Îl poartă cu ei şi la Ana sau Caiafa, la Pilat, în temniţe şi până la moarte, ca să se regăsească şi Dincolo, în veşnicie. Cât despre darurile Duhului nu ne sunt date a le folosi în lupta unuia împotriva celuilalt, nici ca piese de studiu şi omagiu, ci toate să se folosească spre zidire (cf. I Cor 12, 28-31). Căci darul este dat şi folosit de Duhul în măsura în care poate fi folosit.

În vederea realizării acestui mare adevăr, ca să nu rămână credincioşii aşa, dar nici să neglijeze sau să inferiorizeze pe Dătătorul darurilor, Sf. Ap. Pavel a aşezat capitolul 13 de la I Corinteni imediat în continuarea capitolului 12, ca să arate că Duhul Sfânt foloseşte darul şi nu rămâne la discreţia omului.

va urma

Grăiţi cuvântul Domnului / Cornel Rusu. – Sibiu : Oastea Domnului, 2011

 

Author: Editor

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *