1. Având mulţi vrăjmaşi, desigur, ne putem aştepta la multe necazuri şi nenorociri în viaţa şi în lumea asta,
dar să ştim că pe acestea le vom avea numai aici, în lumea aceasta.
Când vom pleca din lume la Domnul, vom fi scă-paţi pe totdeauna de orice necazuri şi primejdii…
După aceea ne aşteaptă numai bucuria veşnică (Lc 16, 25).
Numai să avem răbdare şi credinţă până atunci!
2. Când un copil stă cu tatăl său ori cu mama sa, are mare grijă să se ţină cât mai aproape de ocrotitorul său.
Mai ales când trece prin locuri primejdioase sau necunoscute.
O, de-am avea şi noi grija asta lângă Domnul nos-tru!
3. De câte ori simte copilul sau vede o primejdie ori un vrăjmaş, cu grabă se ascunde cât mai aproape şi se alipeşte cât mai strâns de apărătorul său, de părintele şi de izbăvitorul său.
Din faţa fiecărui pericol fuge îndată şi se ascunde la adăpostul şi la apărarea părintelui său.
Cu cât este mai înţelept un copil în privinţa asta decât mulţi părinţi!
4. Cu teamă şi cu speranţă priveşte copilul de la adăpost la înfruntarea vrăjmaşului său,
până când trece primejdia.
Copilul face acest lucru din fire,
numai din slăbiciunea lui,
presimţind mărimea primejdiei
şi puterea părintelui său.
Noi să facem acest lucru faţă de Domnul din înţelepciunea şi conştiinţa aceloraşi stări!
5. Viaţa şi lucrarea, umblarea şi vorbirea fiecăruia dintre noi, zilnic, sunt mărturii pe care le depunem ne-încetat pentru Hristos
sau împotriva Lui.
Pentru Adevăr sau împotriva Lui.
Pentru cinste, pentru dreptate, pentru lumină, pentru iubire şi pentru bine.
Sau o mărturie contra acestora.
6. Adevărul nu este decât unul.
Credinţa, numai una.
Dreptatea, cinstea, curăţia, adică binele, iarăşi, sunt unice.
Dacă noi nu numai cu cuvântul, ci şi cu fapta şi cu toată trăirea noastră zilnică le întărim pe cele bune,
le respectăm şi le apărăm oriunde
şi faţă de oricine,
– atunci suntem nişte martori credincioşi şi adevă-raţi ai Domnului nostru Iisus Hristos, ai sfintei Sale în-văţături, care este Adevărul,
şi ai Sfintei Sale Biserici, care este Dragostea Sa.
7. Să fim nişte martori adevăraţi, care să ajutăm să biruie în lume Adevărul, Cinstea şi Dreptatea,
împotriva Minciunii, a Ruşinii şi Strâmbătăţii!
Atunci, prin noi, Biserica şi Evanghelia vor străluci,
vor câştiga şi vor fi înălţate,
iar noi, prin ele.
8. O, cât de mulţi martori mincinoşi se nasc din învăţăturile false şi rătăcite
– şi cât de mulţi se fac prin necredinţă!
Toţi aceştia sunt nişte lucrători împotriva Duhului lui Hristos
şi împotriva Numelui Său.
Ce satanică este o astfel de lucrare! Şi ce nenorocire este că sunt din ce în ce tot mai mulţi astfel de mon¬ştri!
9. Unii se numesc ei înşişi «martori»… dar toată mărturia lor este o lucrare plină de rătăcire şi de duh vrăjmaş împotriva Adevărului celui mai sfânt.
Alţii se fac, conştient, nişte batjocoritori ai lui Dumnezeu, pentru plata şi onorurile lumii acesteia şi ale vieţii acesteia,
– fiindcă pe cealaltă viaţă ei o dispreţuiesc şi o tăgăduiesc.
10. Mincinoşii din afară – oricât de mulţi ar fi ei – nu sunt atât de păgubitori Adevărului pe cât sunt acei care, din mijlocul Bisericii, luptă contra ei prin răspândirea învăţăturilor înşelătoare.
11. În numele Credinţei, cei stricaţi dezbină Cre-dinţa.
În numele Adevărului, ei răstălmăcesc Adevărul.
Şi în numele Evangheliei, ei strică sfântul ei înţeles, falsificându-l.
Prin umblarea vieţii lor pline de trufie şi de neas-cultare,
de rătăciri şi de răutăţi – cei răi sunt nişte martori mincinoşi
atât prin fapte, cât şi prin învăţătură;
ei sunt vrăjmaşi şi păgubitori pentru Dumnezeu şi pentru Lucrarea Sa chiar dacă se numesc cu trufie şi cu îndrăzneală «martori».
Toţi aceştia nu mai pot fi salvaţi, fiindcă nu se mai întorc.
De-ar mai putea fi măcar cei spre care merg ei!
12. Tu ce fel de martor eşti – şi ce fel de mărturie depui pentru Hristos?
Nu răstălmăci şi nu tăgădui dumnezeirea Domnului nostru Iisus Hristos
şi nu strica învăţătura Lui!
Ci dă-ţi toate silinţele să depui o mărturie vie şi luminoasă despre El în lumea prin care treci.
Ca şi El să poată depune în faţa Tatălui o mărturie bună despre tine.
13. Una dintre cele mai mari fărădelegi pe care un suflet de om înşelat de diavolul le poate săvârşi, spre cea mai mare osândă a lui, este urzirea de înşelătorii împotriva oamenilor liniştiţi.
Punerea la cale de curse şi de laţuri împotriva oamenilor nevinovaţi.
Provocarea şi pârârea celor credincioşi.
A oamenilor celor paşnici şi care nu sunt periculoşi pentru nici o stăpânire.
14. Încălcarea drepturilor celor blânzi şi paşnici,
asuprirea şi prigonirea acestora,
numai pentru motivul că ei Îl iubesc pe Dumnezeu şi caută să-L laude şi să-L slujească,
sunt o nelegiuire vrednică de cea mai veşnică o-sândă.
15. Prigonirea celor credincioşi numai pentru că ei doresc să slujească şi să slăvească Numele şi Jertfa Mântuitorului şi Binefăcătorului lor, Domnul Iisus Hristos,
este una dintre cele mai mari şi mai nedrepte încălcări ale dreptului uman
şi una dintre cele mai mari şi mai sălbatice fărăde-legi.
16. În Ziua Judecăţii de Apoi, omenirea va fi jude-cată
şi condamnată – sau răsplătită –
mai ales pentru felul în care s-a comportat faţă de credincioşii şi faţă de credinţa Domnului Iisus Hristos.
Căci, până la urmă, la aceasta se reduc toate: la atitudinea pe care o ia fiecare faţă de Hristos
şi faţă de ceea ce este al Lui!
17. Tu, omule al legii, poţi să aplici dispoziţiile legii ori bine, ori rău,
– aceasta depinde de tine
şi va fi ori spre vina ta, ori spre dezvinovăţirea ta felul cum aplici tu acum legile cu care lucrezi!
18. Legea nu poate fi criminală decât în mâna şi în aplicarea unui criminal.
Un om drept nu va abuza niciodată de puterea pe care i-o dă legea,
nici de autoritatea pe care i-o dă o funcţie
spre a condamna sau asupri pe nişte oameni cinstiţi sau nevinovaţi.
Nici nu se va lăsa împins de sentimente nedemne
sau de dispoziţii nedrepte
împotriva celor nevinovaţi care nu ştiu – sau n-au cum să se apere,
– oricât de mult s-ar deosebi convingerile sale de ale lor.
19. Locul pe care îl ocupă un om al legii îl obligă pe el să fie demn, cinstit şi drept faţă de toţi ceilalţi oa-meni,
în toate cazurile
şi sub toate regimurile.
Un judecător nedrept
şi un slujbaş abuziv al Legii şi Autorităţii
sunt cei mai mari vrăjmaşi ai legalităţii şi umanităţii – în orice stat.
Fiindcă aceştia, prin actele lor, încalcă Dreptatea,
anulează Libertatea
şi ruinează temelia societăţii, care este şi trebuie să fie armonia şi respectul reciproc dintre cetăţeni,
oricare ar fi convingerile lor
sau ale conducerii Statului
la momentul dat.
20. Actele abuzive sunt şi mai vinovate când sunt îndreptate calculat împotriva acelor mereu „foarte neînsemnaţi” fraţi ai lui Hristos.
Adică împotriva celor ce-L iubesc şi doresc sincer şi cinstit să-L slujească şi să-L mărturisească pe Domnul.
Dumnezeule Bun, scapă-i totdeauna pe ai Tăi de toate acestea!
Amin.
3. VRĂJMAŞII ŞI NECAZURILE
Numele Biruitorului / Traian Dorz. – Sibiu: Oastea Domnului, 2007
