Oastea Domnului

Mortificăm trupul renunţând la plăcerile interzise

Ce trebuie dar să facem? Să nu daţi niciodată trupului o plăcere interzisă şi să-i opriţi câteodată lucruri permise; căci acela care-şi acordă luişi toate cele permise e foarte aproape să intre pe terenul celor interzise. Astfel, fraţii mei, este permisă căsătoria; desfrânarea e interzisă. Şi totuşi oamenii cu adevărat temperaţi, pentru a nu cădea în păcatul desfrânării, se abţin uneori chiar de la ceea ce este permis în căsătorie. Este îngăduit să bei, pentru nevoile trupului, iar beţia e oprită; oamenii însă cu adevărat socotiţi, ca să se depărteze şi mai mult de ocara beţiei, îşi impun anumite privaţiuni şi nu vor să se folosească de toată libertatea care le este dată. Aşa trebuie să facem, fraţilor, şi să respectăm toate poruncile cu socoteală; trebuie să ştim ce facem şi pentru ce o facem. Ceea ce se refuză trupului este o mare bogăţie pentru suflet.

Opuscule / Fericitul Augustin ; trad.: protos. dr. Arsenie Obreja. – Sibiu : Oastea Domnului, 2011

Lasă un răspuns