II Corinteni 1, 21-24; 2, 1-4
„Căci din multă supărare şi cu inima strânsă de durere v-am scris cu multe lacrimi nu ca să vă întristaţi, ci ca să cunoaşteţi dragostea pe care o am cu prisosinţă către voi” (II Corinteni 2, 4).
Dragostea Apostolului Pavel către fiii săi duhovniceşti este nemărginită, chiar dacă l-au întristat în neascultarea lor. Este a doua Epistolă către comunitatea din Corint.
În prima Epistolă, în capitolul întâi, cu durere, le scrie despre dezbinarea fraţilor. În Corint, Apostolul le-a vestit Evanghelia, născându-i la o viaţă nouă în Hristos. Dar, după plecarea sa din Corint, au poposit şi alţi Apostoli: Chefa (Petru), Apolo şi alţii.
Apostolul Pavel a osândit dezbinarea, dorind ca toţi să fie una în Hristos. Dar cei care treceau prin Corint, în afară de Apostolii Domnului, aduceau alte învăţături străine care nu erau în duhul Evangheliei. Aduceau învinuiri mincinoase la adresa Sfântului Pavel. Şi mulţi dintre creştini îi şi credeau. Aşa sunt răsplătiţi de multe ori binefăcătorii Părinţi de cei nestatornici, neascultători şi fără rânduială.
Nu vreau să vă întristez, le scria, plângând, corintenilor, Apostolul Pavel. Iată o iubire jertfelnică a Apostolului Pavel pentru fiii săi pe care i-a născut la o viaţă nouă în Hristos.
Domnul l-a întărit să poată suferi orice împotrivire, numai să nu-i piardă pe fraţii săi. Aşa a învăţat el, în vestirea Evangheliei, să sufere, să rabde orice ocară, numai să-i câştige pe toţi pentru mântuire.
Domnul nostru Iisus Hristos l-a întâlnit pe Saul pe drumul Damascului şi i-a făcut frumoasa chemare la Apostolat, devenind astfel cel mai mare Cuvânt la Apostolul Duminicii a 14-a după Rusalii, de la II Corinteni 1, 21-24; 2, 1-4 mărturisitor al Evangheliei, în special către Neamuri.
Corintenilor, în prima Epistolă (cap. 13), Apostolul Pavel le scria un adevărat imn al dragostei, arătându-le – şi lor, şi nouă – că, dacă nu avem dragoste, suntem cei mai de plâns oameni şi adevărul nu poate rămâne în noi.
Cum a lucrat Părintele nostru Iosif, binefăcătorul nostru? Oare el nu a avut aceeaşi răsplată din partea unora dintre cei care au mâncat la masa lui, chiar i-a şi şcolarizat, ca apoi să se întoarcă împotriva Sfinţiei Sale cu ură şi acuzaţii mincinoase?…
Cu ce durere privea Părintele Iosif la cei care spuneau minciuni, numai să placă mai-marilor vremii!
Fratele Traian vedea toate aceste nedreptăţi prin care trecea Părintele. Dar, peste ani, a avut şi el aceeaşi răsplătire din partea celor pe care i-a socotit cei mai apropiaţi, ajutându-i când aveau nevoie de ajutor, nu numai duhovnicesc, dar chiar şi material.
Este o frumoasă pildă, o istorioară, care arată că două virtuţi nu se cunoşteau. Şi au fost întrebate în ceruri:
– Voi nu vă cunoaşteţi?
– Nu! Pentru că nu ne-am întâlnit pe pământ.
Aceste virtuţi sunt Milostenia şi Recunoştinţa.
Fraţii mei, să fim recunoscători părinţilor trupeşti, care ne-au dat viaţa aici, pe pământ, să-i preţuim cât sunt cu noi şi în mijlocul nostru.
Dar să-i preţuim şi mai mult pe părinţii noştri duhovniceşti. Să ne aducem aminte de ei, să-i purtăm în inimă şi în gând. Să le urmăm credinţa, învăţătura lor curată şi sfântă.
Dacă vom face aşa, vom avea şi noi parte de răsplată veşnică.
Dacă nu, vom fi osândiţi!
Să preţuim şi să cinstim pe Maica Domnului şi pe toţi înaintaşii noştri!
Domnul nostru Iisus Hristos să ne umple de Harul Său bogat, pentru ca să ştim să preţuim credinţa noastră lăsată nouă de sfinţii Săi.
Slăvit să fie Domnul!
Fratele Radoslav STANCOVICI