Cu frații din adunare mutăm bolovanul. „Și fiind seară, în ziua aceea, întâia a săptămânii (Duminică), și ușile fiind încuiate unde erau adunați ucenicii de frica iudeilor, a venit Iisus și a stat în mijloc și le-a zis: Pace vouă!” (Ioan 20,19).
Mult-doritele noastre părtășii frățești din ziua de duminică sunt retrăirea momentelor când Domnul Iisus cel Înviat venea în mijlocul ucenicilor Săi. Așa mi s-a dus gândul, anul acesta, citind versetul din acest loc. Mereu ne umplem inimile cu bucurie în adunare, unde ne adunăm în dragoste, în sinceritate și smerenie, nelăsând loc diavolului să se strecoare printre noi.
Suntem o frățietate. Dumnezeu ne-a binecuvântat cu ea. Cât despre mine, trăiam doar printre cei din ea, dar nu știam ce înseamnă să fii și în ea. Am fost și eu o oaie rătăcită, dar S-a
îndurat Domnul și de mine și m-a adus lângă frații mei, ca să gust din pășunea cea minunată a cuvântului Său. Ce minunat a rânduit Dumnezeu ca, prin această Lucrare, noi, oameni din toate zonele țării, să ne numim frați și surori. Mergem pe această cale strâmtă, dar binecuvântată de Domnul și ușurată datorită fraților noștri și surorilor noastre. Suferă ei și sufăr și eu. Se bucură ei, mă bucur și eu. Iată că ne înțelegem simțămintele, gândurile, slăbiciunile. Suntem legați în dragoste față de Domnul nostru iubit, Ținta noastră.
Acum, noi, frații din Oastea Domnului, ajutați de mâna sfântă a Domnului, împingem un bolovan. Odinioară, la mormântul Domnului nostru Iisus Hristos a fost pusă o piatră mare, un bolovan, ca nu cumva El să învieze (Marcu 16:3). Tot așa și în ziua de astăzi, bolovanul păcatelor de pe țara și neamul nostru încearcă să împiedice învierea Domnului în viața poporului nostru și în viața noastră. Încearcă diavolul să ne ademenească cu păcate și să ne ia ochii de la Patria cea Sfântă, făgăduită la sfârșitul unei vieți pământești, unde dorim să ajungem prin Jertfa Domnului Iisus și mila Sa.
Până atunci, putem încă de pe pământ să mirosim parfumul părtășiei cu sfinții din Patria cea Sfântă. Domnul Iisus își împlinește făgăduința Sa, El vine în mijlocul nostru dacă suntem adunați în numele Lui (Matei 18:20). Domnul vine și ne vorbește prin poezie, prin cântare, prin cuvânt. Iată ce spune Sfântul Ioan Gură de Aur: „Fraților, când vedem că Dumnezeu lucrează în adunare, să nu ne întrebăm cum”. Deci cuvintele fiecărui frate demn de numele de ostaș să le luăm în inimile noastre ca și cum ar fi de la Domnul. „Vântul suflă unde voiește” (Ioan 3: 8). Ferice de cei ce simt această adiere!
Dar este o condiție: putem primi cuvintele din adunare doar dacă rămânem smeriți la picioarele Domnului de pe Cruce. Mișelul diavol caută să nu avem parte de semințele semănate în adunare. Noi însă să semănăm învățăturile sfinte pe inima noastră. Într-o frumoasă istorioară părintele Iosif spune să facem ca și cum am scrie în interiorul sâmburelui de migdal un cuvânt, iar acesta va fi întipărit pe fruct. Se va vedea prin faptele noastre, răsărite mai târziu, dacă am ascultat sau nu.
Domnul să ne ajute să primim și să dăm pacea pe care numai El ne-o dăruiește sufletelor noastre. Amin!
Albert Necoară
