N-ai să te prăbuşeşti urcând
înspre-Adevăr, după Hristos;
te vei nălţa mai luminând,
cu cât ţi-e mai întunecos.
Cândva şi-odihnă vei avea
tu, care-acum munceşti din greu,
vei şi sărbători cândva
tu, truditor spre Dumnezeu.
Avea-vor scut şi cei sărmani,
şi zâmbet cei ce plâng acum,
şi mamă cei acum orfani,
şi casă cei acum pe drum.
Dar numai după ce, urcând
calvarul dureros spre Ţel,
lăsa-şi-vor aurul arzând
al lacrimilor lor pe el
şi numai când se pot uni
deplin cu gândul lui Hristos,
cu cât se sting, vor străluci
mai depărtat şi mai frumos.
Traian Dorz, din “Hristos – Învăţătorul nostru”
