Să se bucure şi să se veselească de Tine, toţi cei ce Te caută pe Tine, Doamne, şi să zică pururea cei ce iubesc mântuirea Ta: "Slăvit să fie Domnul!" (Ps. 39,22)
  • Set Logo Section Menu from Admin > Appearance > Menus > "Manage Locations" Tab > Logo Section Navigation
Slăvit să fie Domnul!
Home „Nazireii” Oastei, fratele Paraschiv Sârghie şi Tache Grădinaru

„Nazireii” Oastei, fratele Paraschiv Sârghie şi Tache Grădinaru

„Nazireii” Oastei, fratele Paraschiv Sârghie şi Tache Grădinaru

FĂCLIERII OASTEI DIN MOLDOVA PE PLAIURILE ARDELENE

„Nazireii” Oastei, fratele Paraschiv Sârghie şi Tache Grădinaru, îi cercetează pe fraţii din Ardeal

La Sălişte, la Sebeş şi Săsciori

Cine n-a auzit şi nu-i cunoaşte pe aceşti fraţi, adevăraţi apostoli ai Oastei, care nu cunosc odihna, care nu ştiu ce este teama şi nu se tem de frică?

Veşnic pe fronturi, înfruntând mii de piedici, aleargă cu stăruinţă în alergarea care le stă înainte, după premiul ceresc al celor care luptă lupta cea bună şi se nevoiesc după împărăţia lui Dumnezeu.

Smeriţi şi îndrăzneţi, blânzi şi înţelepţi, aspri şi neînduplecaţi, dar plini de iubire, duc pretutindeni vestea cea bună.

Ei bat drumurile ţării străbătând oraşe şi sate, ducând, din magazia Oastei pâinea vieţii pentru sufletele flămânde, lucrând în acelaşi timp şi cu sabia Cuvântului, tre­zind pe cei adormiţi, îmbărbătând pe fraţi, întărind adunările şi făcând legătura atât de trebuincioasă pentru unitatea mişcării.

Prigoane, închisoare, bătăi, suferinţe, căldură, frig, foame şi sete, necazuri şi în­tristări, încercări şi ispite. Nimic nu i-a oprit din drum. Ştiu bine că-i aşteaptă toate acestea, dar merg înainte, spre gre­utăţi; şi, când eşti fără frică, mai dinainte ai biruit. Când ataci cu putere, ispititorul se retrage, fiindcă se teme de Acela care a biruit printr-o viaţă ce s-a sfârşit la cruce şi care a netezit drumul biruinţei şi pentru picioarele noastre slabe şi neputincioase.

Dar ce-i face pe aceşti oameni să bată drumurile ţării cu atâtea osteneli şi să sufere atâtea necazuri? Sf. Apostol Pavel a spus-o de mult: „Dragostea lui Hristos ne strânge” (II Cor 5, 14), de aceea noi nu cădem de oboseală… (II Cor 4,16-18).

Temeiul jertfei este dragostea, care nu caută ale sale (I Cor 13, 5) şi merge până la a-şi pune viaţa pentru aproapele său (In 15, 13).

Această dragoste este şi la temelia Oastei Domnului. Sfânta dragoste, izvorâtă din coasta însuliţată a Mielului ce S-a jertfit pe Golgota pentru mântuirea noastră. De vreţi s-o cunoaşteţi, treceţi cu gândul măcar pe lângă patul celui ce zace pe un pat de suferinţă într-un sanatoriu şi veţi înţelege şi pricina pentru care atâţia „nebuni” aleargă pe drumurile ţării… Iată de ce astăzi, pe întinsul ţării, mii de „pă­sărele”, cântă cu putere cântul deşteptării. „Dragostea lui Hristos ne strânge.”

 

Lângă patul scumpului nostru slăbănog

După ce pe aripile credinţii au stră­bătut Carpaţii pentru a lua parte la lucru­rile din ziua Cincizecimii, la Ierusalimul Oastei, au luat drumul Geoagiului, căci mai aveau un dor ce le clocotea în inimă: de a-l vedea pe „slăbănogul” Oastei, pe acela care i-a născut în Domnul, în lanţurile suferinţei, să-l vadă şi să lase lângă patul său o lacrimă.

Lăsând bicicletele la Sălişte, au pornit pe jos, căci ce sunt, pentru râvna dragostei, zecile de kilometri care le stau înainte? „L-am găsit pe patul de suferinţă şi am plâns. El s-a bucurat când ne-a văzut şi bucuria lui ne-a îmbucurat şi pe noi”… Şi au plecat iar pe fronturi, întăriţi pentru lupta cea sfântă a Oastei.

 

Străini şi călători

Purtând bărbi, iar din cele trebuin­cioase călătoriei prea puţine, înfăţişarea lor trezeşte interesul. Cel ce-i vede ar zice numaidecât: „Aceştia nu sunt dintre noi”.

Cu adevărat, întru toate: străini şi călători.

Şi lucrarea lor este de a-i stârni şi pe alţii să se facă „drumeţi” şi călători spre Patria cerească.

 

Haideţi spre Patria cerească,

Haideţi, creştini, spre Canaan,

Lăsaţi şi grija cea lumească,

Fugiţi din drumul lui satan.

 

Între noi

Urmând unei adevărate inspiraţii venite de sus, la reîntoarcere s-au oprit pe la fraţii de pe valea Sebeşului, cercetând pe fraţii din Sebeş şi Săsciori.

Şi în venirea lor între noi am cunoscut cu adevărat mâna Domnului, care i-a călăuzit.

Cu multă putere, cu grai de foc, ni s-a mărturisit timp de patru zile Cuvântul Evan­gheliei.

 

Martori

Iată ce am văzut într-înşii. Cuvântul lor e cuvântul unor martori care Îl cunosc pe Mântuitorul şi nu numai al unor pre­dicatori care vorbesc despre El.

E cuvântul întraripat şi puternic al Duhului şi nu al unor predici meşteşugit alcătuite… e predica ce iese din şcoala Duhului… cuvântul căruia nu-i poţi sta împotrivă, e puterea lui Dumnezeu ce se arată în vasele cele slabe, ca să facă de ruşine pe cele tari (I Cor 1, 27-28).

Hristos cel răstignit, viaţă nouă în Bi­serică, luptători în sfânta Oaste a Dom­nului. Iată predica lor.

Un ciclu complect şi totul îmbinat în aşa fel, încât lămureşte şi mulţumeşte năzuinţele oricărui suflet doritor după mântuire.

„Cunoaşteţi pe Mântuitorul” este în­demnul de căpetenie şi ţinta oştirii lor.

Totul aici ţinteşte: „Cunoaşteţi pe Iisus Hristos, Păstorul cel bun (In 10, 1); uşa vieţii (In 10, 9); Apa cea vie (In 7, 37); Pâinea vieţii (In 6, 32); Calea, Adevărul şi Viaţa (In 14, 6). Mielul lui Dumnezeu, Care ridică păcatele lumii (In 1, 29).

Citiţi Biblia, ca să-L cunoaşteţi. Citiţi Biblia, citiţi Evanghelia, căci păcătosul de mine de-acolo am învăţat a-L cunoaşte. Dacă vreţi să-L cunoaşteţi, citiţi, în duh de rugăciune, sfânta Carte.

Voi nu-L cunoaşteţi cu adevărat, fiindcă nu citiţi Evanghelia şi de aceea nu-L măr­turisiţi, fiindcă nu-L cunoaşteţi.

Cu dorinţă, cu lacrimă, cu rugăciune «cercetaţi Scripturile, pentru că socotiţi că în ele aveţi viaţă veşnică, dar tocmai ele mărturisesc despre Mine» (In 5, 39).”

Biblia e Cuvântul lui Dumnezeu. Şi adevăratul ostaş al Domnului îl iubeşte, îl cercetează şi se hrăneşte zilnic dintr-însul. E hrana de care nu se poate lipsi… E izvorul de apă vie din care mereu se adapă… E sabia pe care o în­cinge, cu care se luptă… Scumpa Biblie, draga Evanghelie… Aici e viaţa, aici e totul… Cunoaşte-ţi-o!

Sfânta Oaste a Domnului e Mân­tuitorul, Care umblă prin ţară şi caută su­fletele pierdute. Ne caută pe noi pe toţi. Mântuitorul plânge, plânge pe drumurile ţării, pentru sufletele care nu vor să se întoarcă la Dânsul.

Să ştiţi că Mântuitorul este aici, în ţara noastră. Oastea Domnului e glasul Lui, e chemarea Lui. El i-a pornit pe „pă­cătoşii” aceştia prin ţară. El i-a făcut să vină din fundul Moldovei aici în mijlocul frăţiilor voastre.

Nu mai staţi nepăsători! Treziţi-vă şi începeţi o viaţă nouă cu El.

 

Un târg în ziua Domnului

Cu câtă jale nu aşternem aceste rân­duri, pentru ceea ce se petrece la Săsciori în ziua Domnului. Aici se ţine târg şi oamenii din jur vin la târg, lăsând biseri­cile goale. Şi cea mai goală e însăşi bi­serica din Săsciori, căci deşertăciunile şi grijile vieţii îi opresc pe oameni la târgul deşertăciunilor.

Cei mai mulţi zoresc să se termine şi sfânta slujbă cât mai grabnic, căci, venind cu trupul, cu inima au rămas să târguiască cele necesare. Doar câte o inimă sus­pină, vărsând câte o lacrimă, căci „legea Domnului este călcată” (Ps 119).

 

O adunare a Oastei în mijlocul târgului

Încă de sâmbăta, ne-am hotărât să mergem şi să-L vestim pe Domnul în târg… Un frate care nu prea se dă înapoi din faţa ostenelilor, făcând peste 20 de kilometri pe jos, i-a chemat şi pe fraţii din jur la adu­nare. În biserică, la timpul potrivit, fratele Tache a grăit poporului.

La ieşire, înşiruindu-ne cu cele două stea­guri în frunte, cântând, ne îndreptăm spre piaţă.

Aici, lumea: unii se bucură, alţii se-ncruntă, unii se alătură, alţii trec nepăsători.

La un loc potrivit ne oprim. Cercul de oameni e mărişor.

Vorbesc din nou, cu multă putere, fraţii Tache şi Paraschiv, precum şi sora preoteasă Marioara Buzea, mărturisind despre lucrurile rele ale lumii şi chemând sufle­tele să se înroleze sub steagul Mântui­torului,

Timp de două ceasuri a picurat cu îmbelşugare Cuvântul lui Dumnezeu în su­fletele ce au venit să asculte. Domnul a fost cu noi şi ne-a revărsat din plin binecu­vântarea Sa.

 

Şi un S. O. S.

În timpul adunării, un tânăr student veni la fratele Sârghie, zicându-i: „După-amiază, la ora trei să veniţi la Sebeşel”.

Socotind acest glas ca o chemare peste care nu se poate trece, ne-am hotărât să dăm ascultare.

 

Şi pe la primărie

La reîntoarcere, a trebuit să dăm şi la primărie, pentru a răspunde cu ce drept s-a făcut această adunare. Ni s-a pus numai în vedere că trebuie să avem „drept” de la prefectură pentru astfel de manifestaţii.

 

Când arde focul

Unde arde focul se strânge lumea… Aşa ne-am zis, în după-amiaza zilei, când Cuvântul lui Dumnezeu s-a vestit în faţa celor ce se strânseseră, încât nu mai în­căpeau în sala arhiplină a şcolii.

Sabia Cuvântului, în cele două ceasuri de propovăduire, a făcut să curgă mult „sânge”. S-au deschis răni [pentru] care Îl rugăm pe Domnul să nu se închidă decât vindecate tot de Sabia care le-a făcut.

 

La Sebeşel

Într-o însufleţire de nedescris, ieşim şi plecăm, cântând imnul zilei (Iisus, Regele cel Mare), spre Sebeşel (o depărtare de 1 kilometru şi jumătate).

În mijlocul străzii, lumea adunată a putut să audă şi aici cuvânt de zidire su­fletească.

Cuvânt de recunoştinţă pentru Oaste şi îndemn, în acelaşi timp, a avut dl. prof. Coman.

 

O fetiţă cu ochii în lacrimi

În marginea comunei, într-o însufle­ţire şi dragoste, ne-am despărţit de fraţii veniţi din comunele învecinate.

Printre atâţia ochi înlăcrimaţi, iată boabe de rouă şi în ochii încadraţi de chipul nevinovat al unui copil. Poate cea mai curată jertfă de seamă din ziua aceasta. Jertfă ce se ridică din altarul unei inimi ce ne trebuie tuturor.

Inimă curată de om nou… Căci nu­mai atunci vom putea aduce arderi de tot şi jertfe neprihănite… Rod de pocăinţă al inimii zdrobite şi mâhnite (Ps 51).

 

O despărţire duioasă

Luni dimineaţa, fraţii sunt gata de drum.

După ce, în case de poposire, mulţu­mim Mântuitorului pentru harul ce ne-a dat, încredinţând lucrarea ce s-a făcut şi pe fraţi în Numele Domnului, am petrecut pe scumpii noştri oaspeţi, în cântare, până afară din sat, lângă o cruce de nuc. Cu îmbrăţişări şi lacrimi, ne-am despărţit de dragii noştri ostenitori, pe care-i cheamă fronturile şi lupta mereu înainte!…

Domnul cu ei şi cu noi toţi.

 

Un salut din depărtare

În faţă, pe un deal, trei tineri fraţi sapă. Din depărtare, ţin să trimită şi ei un salut călătorilor, cântând, în vremea trecerii prin faţa lor, imnul Oastei. Nu sunt ostaşi, dar în casa lor merge foaia Oastei.

 

Slăvit să fie Domnul!…

Astfel au trecut patru zile de lucru pentru Domnul şi pentru mântuirea sufletelor noa­stre, cu aceşti fraţi din depărtare, pe care Domnul i-a trimis la noi.

Au fost zile de bucurii şi lacrimi, de propovăduire bogată, de însufleţire sfântă, de trezire şi întoarcere la Domnul.

Au slăvit pe Domnul între noi, dând îndemn şi pildă tuturor să-L lăudăm ne­încetat.

I. Marini, înv.,

ostaş al Domnului, Săsciori

«Oastea Domnului» nr. 26 / 24 iunie 1934, p. 2

Gazetarul credincios Ioan Marini
Articole apărute între anii 1930 şi 1938
Editura Oastea Domnului,Sibiu, 2017

 

Author: Editor

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *