Un părinte, la o predică, spunea că omenirea de azi s-a obişnuit cu tot ceea ce se întâmplă în jurul său: cutremure, războaie, cicloane, tsunami etc., părându-i-se totul normal, firesc, încât aşa trebuie să se întâmple. Ba chiar cu moartea s-a obişnuit, spunea părintele. Nu mai vedem că toate aceste semne sunt urmare a păcatului care s-a înmulţit din ce în ce tot mai mult.
Şi chiar aşa şi este. Vedem atâtea semne biblice care se petrec astăzi pe întreg pământul şi totuşi rămânem nepăsători faţă de mântuirea sufletului nostru. Întreaga omenire este într-o fierbere, într-o tulburare de nedescris. Pământul întreg stă ca pe un cazan de pulbere, gata în orice clipă să explodeze. Marile puteri ale lumii stau gata să declanşeze un cumplit război.
În ultima vreme, dintr-o dată, ca din senin, vedem cum valuri uriaşe de imigranţi din Siria, Libia, Irak iau drumul pribegiei spre Europa. De ce? Exodul acesta trebuie să ne dea de gândit. Şi aici se văd clar semnele Apocalipsei. Se vede o lucrare a vrăjmaşului de a destabiliza Ortodoxia, venind peste noi aceşti imigranţi cu credinţa lor, cu falşii lor dumnezei. Şi, când spun de imigranţi, nu mă refer la ei, ca oameni, pentru că şi ei sunt semenii noştri, sunt făptura lui Dumnezeu şi trebuie să ne purtăm cu milă, ci mă refer la falsul dumnezeu (dumnezei) cu care vin. Şi mulţi dintre noi vor cădea victime acestor falşi dumnezei cu care vin aceştia, pentru că cei mai mulţi dintre ortodocşii noştri botezaţi nu au nimic comun cu Ortodoxia, cu credinţa în Domnul Iisus Hristos. Nu au rădăcini adânci în dreapta credinţă în care au fost botezaţi şi încreştinaţi.
Despre Biserica Ortodoxă vorbesc foarte urât tocmai unii din cei botezaţi în Ortodoxie. Aceşti „fii ai Bisericii noastre” mâine vor ridica în slăvi pe Mohamed şi pe Budha, iar pe Mântuitorul Hristos Îl răstignesc mereu. Şi Îl răstignim şi noi, ori de câte ori nu facem voia Lui. Ori de câte ori ne vorbim de rău unii pe alţii, fiecare considerându-ne mai drepţi, mai buni. Credinţa noastră nu se cere apărată cu vorba. Dar totuşi se cere apărată cu ceva. Se cere să fie apărată cu fapta, cu trăirea şi chiar cu preţul vieţii, aşa cum vedem că, zilnic, în lume, în ţările islamice, sunt ucişi zeci de creştini pentru că nu renunţă la credinţa lor în Hristos.
Toate semnele acestea sunt semnele Apocalipsei. Şi totuşi mulţi dintre noi stăm nepăsători. Şi poate şi eu şi tu suntem la fel. Stăm liniştiţi cumva, ne facem o autoapreciere că nu suntem ca şi ceilalţi, din lume, care beau, înjură, fumează etc. Şi această autosuficienţă a credinţei este extrem de periculoasă. Este un mare păcat să te crezi că eşti mai bun decât cel de lângă tine. Ca şi fariseul faţă de vameşul din templu. Dar nu numai păcatele mari îl despart pe om de Dumnezeu, ci şi cele mici. Păcatele pentru care nu ne căim şi pentru care nu ne luptăm să le scoatem din viaţa noastră, acelea ne vor despărţi pe vecii vecilor de Domnul. Păcatul cel mai greu al vremurilor noastre şi cel mai răspândit, mie mi se pare că este ura dintre oameni, ura din familii, dintre vecini, ba chiar dintre fiii Bisericii noastre şi chiar dintre ostaşi. Şi ura aceasta este rodul invidiei, al geloziei, al vorbirii de rău, al ambiţiilor fireşti, al orgoliilor şi al mândriei de multe ori ascunsă sub masca smereniei.
Opusul urii sunt dragostea, blândeţea, smerenia. Însă acestea nu se arată, cum încearcă unii, prin vorbiri înalte, şi nici prin vorbărie multă. Ci numai prin trăire. La nivel înalt, în lume, se vorbeşte de grija faţă de om, de dragoste, dar, în realitate, Dragostea-Hristos este ucisă din sufletele oamenilor.
Domnul stă gata să vină cu Judecata cea Mare. Iubite cititor, cum te vei prezenta în faţa Judecătorului cel Drept? Te temi de Judecata lui Dumnezeu? Dacă te temi, atunci vino să fim una în Hristos, şi nu dezbinaţi! Vino să luptăm împreună împotriva unui singur duşman: diavolul şi păcatul. La aceasta ne cheamă Domnul prin cuvintele Sfintei Scripturi: „Supuneţi-vă deci lui Dumnezeu. Staţi împotriva diavolului şi el va fugi de la voi” (Iacov 4, 7). La aceasta ne cheamă Biserica noastră, la aceasta ne cheamă Părintele Iosif şi toţi mai-marii credinţei noastre. La aceasta să-i chemăm şi noi pe toţi cei din jurul nostru.
Costel ROTARU
în săptămânalul duhovnicesc ”Iisus Biruitorul”
Anul XXVI, nr. 41 (1017) 5-11 OCTOMBRIE 2015
