Să se bucure şi să se veselească de Tine, toţi cei ce Te caută pe Tine, Doamne, şi să zică pururea cei ce iubesc mântuirea Ta: "Slăvit să fie Domnul!" (Ps. 39,22)
  • Set Logo Section Menu from Admin > Appearance > Menus > "Manage Locations" Tab > Logo Section Navigation
Slăvit să fie Domnul!
Home „NICI NU ŞTIŢI CÂT DE DRAGI ÎMI SUNTEŢI…”

„NICI NU ŞTIŢI CÂT DE DRAGI ÎMI SUNTEŢI…”

„NICI NU ŞTIŢI CÂT DE DRAGI ÎMI SUNTEŢI…”

Vorbirea fratelui Traian Dorz
de la adunarea din a doua seară de priveghere a fratelui Popa Petru

Scumpii şi preaiubiţii mei fraţi…

Slăvit să fie Domnul…

Îmi pare rău că noaptea aceasta şi zilele acestea se sfârşesc prea repede. Pentru că fiecare dintre cei care sunteţi aici aţi putea să spuneţi la fel cu noi, cei care am mai luat cuvântul în faţa acestui sicriu sfânt şi în faţa acestui frate care a trăit o viaţă de om sfânt printre noi.

În anul acesta am avut două sărbători de Rusalii… Cele de la Sibiu şi cele de astăzi, de-aici. Aşa cuvântări, aşa putere, aşa revărsare de la Duhul Sfânt n-am mai simţit niciodată, de la Rusaliile minunate petrecute lângă mormântul sfânt al Părintelui Iosif şi până acum, la acest, iarăşi, sicriu sfânt pe care Dumnezeu ni-l aduce în faţa noastră şi ni-l aşază înaintea  noastră ca o pildă luminoasă şi sfântă la care avem poruncă să gândim neîncetat. Ori de câte ori ne vom duce pe la adunările unde am fost, la mormântul de la Sibiu, închideţi ochii şi vedeţi pe fratele Petru ridicându-se, spunând totdeauna un adevăr pătrunzător şi sfânt, în felul cel mai nou şi mai cuceritor; la nunţi, la adunările, la revelioanele noastre, la întâlnirile noastre. Fiecare dintre noi, care suntem aici, am avea atât de multe de spus… pentru că viaţa lui s-a împletit cu viaţa noastră. (…) Sunt peste cincizeci şi cinci de ani de când îl cunosc; de când ne-am întâlnit aici în Săucani la o adunare de sfinţire de cruce. Era copil, avea doar 12 ani, şi spunea nişte poezii aşa de frumoase… În chip de înger l-am văzut.

Vă voi spune numai câteva amintiri pe care le am despre el din primii noştri ani, când ne-am întâlnit.

Era în octombrie 1934. Avea 16 ani. În Oradea eram atunci eu, la o şcoală, iar el venise din Săucani cu alţi copii. La Oradea era o sărbătoare mare atunci. Şi sărbătoarea aceasta o dădea Oastea Domnului din Oradea, care aveau atunci şapte adunări mari în Oradea, în şapte părţi ale oraşului. Cele mai mari nume din Oradea luau parte atunci la adunările Oastei. La adunarea care a avut loc atunci, în octombrie 1934, în sala Teatrului Municipal din Oradea, şi noi, printre ceilalţi, eu şi fratele Petru, am fost pe scena teatrului. Era cu sumăniţă şi cu opinci fratele Petru, un copil de 16 ani. Dar a vorbit aşa de frumos de pe scena Teatrului Municipal din Oradea! Toate lojile erau pline; era episcopul de la Oradea, erau toţi comandanţii de garnizoană ce erau acolo, oameni de la Prefectură şi de la Inspectoratul Şcolar. Atunci Lucrarea Domnului avea un aşa mare preţ şi era privită cu atât de mare cinste şi preţuire, cum se cuvine şi cum s-ar fi cuvenit să fie privită totdeauna această Lucrare care este adusă de Dumnezeu ca nădejde de mântuire a poporului nostru şi a Bisericii noastre. Şi toţi cei care erau atunci mai de preţ şi mai de vază în Oradea luau parte la această sărbătoare organizată de Oastea Domnului din Oradea, care ne invitase şi pe noi printre ceilalţi, doi copii îmbrăcaţi în sumăniţă şi cu opinci.

Şi Fratele Petru a vorbit atunci în aşa fel, încât toţi mai‑marii oraşului s-au ridicat în picioare în loji, când a terminat el, şi, aşa cum erau obiceiul lor, au aplaudat, ca şi cum ar fi vorbit cel mai mare înţelept şi cel mai mare orator care a fost auzit vreodată acolo, în teatrul acela, la o astfel de sărbătoare. Toată lumea se mira: „Cine-i tânărul acesta? E un înger venit din cer?”. Faţa lui, cuvântul lui nu mai erau pământeşti; erau cereşti.

De câte ori mi-am adus aminte de atunci despre el, am binecuvântat pe Dumnezeu că din locul acesta s-a ridicat un astfel de suflet binecuvântat care a putut să aducă pentru Dumnezeu o slavă aşa de mare. Şi am binecuvântat pe Dumnezeu pentru Părintele Iosif şi Lucrarea Oastei, care a putut să arate în mijlocul lumii şi în mijlocul omenirii, şi în mijlocul anilor acestora nişte roade atât de minunate, ieşite din rădăcina cea sănătoasă şi sfântă a credinţei noastre şi a poporului nostru binecuvântat de Dumnezeu.

De atunci, de peste cincizeci de ani, câte drumuri n-am mers împreună cu fratele Petru… [Câte] amintiri [nu sunt]… ale tuturor celor care sunteţi aici şi amintiri ale tuturor celor care mai sunt încă în ţara asta şi care, cu sufletul cutremurat şi zdrobit, se roagă acolo unde sunt, gândindu-se la noi, care suntem acum înaintea acestui sicriu. Dacă ar putea să se strângă aici toţi cei care l-au cunoscut şi care iau parte cu durere la această despărţire, n-ar încăpea în hotarele întregi ale satului acestuia mulţimea acelor suflete cărora el le-a propovăduit Cuvântul lui Dumnezeu şi cărora el, într-un fel sau altul, prin cuvântul său şi prin fapta lui, le-a făcut un bine, un bine veşnic. De aceea rămân nemuritoare sufletele care L-au cunoscut pe Dumnezeu, care s-au alipit de Dumnezeu şi care-L binecuvântează pe Dumnezeu nu numai prin viaţa lor, ci prin toată eternitatea în care vor fi şi vor străluci pe cerul lui Dumnezeu şi pe amintirile tuturor celor care s‑au împărtăşit şi se vor mai împărtăşi din binefacerile revărsate de Dumnezeu prin astfel de oameni.

Am ascultat cu ochii totdeauna plini de lacrimi şi cuvintele lui, şi cuvintele despre el. Şi toate au fost minunate şi au rămas, şi vor rămâne pentru totdeauna în inima mea şi în inimile noastre neuitat, în ale tuturor celor care, dând slavă lui Dumnezeu pentru un astfel de suflet, îl vom păstra totdeauna în amintirea noastră şi în inimile noastre.

Îmi pare rău că n-aţi ajuns fiecare, dar fiecare, de la cel din urmă până la cel dintâi, la rând, să spuneţi printr-un cuvânt, prin două, printr-o sută, printr-o mie amintirile frumoase şi gândurile care vi le inspiră Dumnezeu despre viaţa şi despre meritele acestui om sfânt pentru care Îl lăudăm şi-L vom lăuda în veci pe Domnul că l-a ridicat în mijlocul nostru şi că a făcut să-i fim prieteni şi fraţi, şi surori. Că ne-a ajutat ca, în drumul nostru peste faţa acestui înşelător şi murdar pământ, să întâlnim urme aşa de sfinte şi oameni aşa de minunaţi care, cu tălpi aşa de strălucitoare, au mers spre ceruri prin noroiul acesta în care se îngroapă şi se întinează, şi se pierd atât de mulţi, chiar credincioşi…

S-a spus aici de către fratele Nelu şi de către fratele Sandu, şi de către alţi fraţi că numele acestui om a dat valoare satului său. Că niciodată poate nu s-ar fi vorbit, în lumea întreagă şi nici în ţara noastră, despre satul acesta şi despre numele acestui sat,       dacă n-ar fi fost acest om binecuvântat. Sunt oameni mai de preţ decât poporul lor, decât satul lor, decât ţara lor. Au fost popoare care au pierit, dar numele oamenilor mari din ele vor trăi în veci.

Pentru totdeauna se va pomeni că undeva, într-un Ipoteşti, a trăit un Eminescu. Că undeva, în Răşinari, s-a născut un Octavian Goga. Că undeva, în Lancrăm, a trăit un om ca Lucian Blaga. Că undeva, în Certege, s-a născut un sfânt ca Părintele Iosif. Şi, din pricina oamenilor acestora mari, nu vor fi uitate niciodată nici localităţile unde s-au născut ei.

va urma

Frate de aur şi de miere sfântă – Popa Petru de la Săucani 

– Sibiu : Oastea Domnului, 2014, vol. 1

 

error

Author: Editor

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Do NOT follow this link or you will be banned from the site!