1. Noutatea este ceva care ai nevoie să o primeşti zilnic. Oricât de vechi e numele unui ziar, el în fiecare zi e nou, apare din nou şi este citit din nou, ca şi cum ar fi cel dintâi.
Cu pâinea este tot aşa. În fiecare zi o dorim nouă, caldă şi proaspătă.
Aşa este iubirea, de care avem nevoie fiecare.
2. O, dacă am simţi într-adevăr şi în acelaşi fel tre-buinţa dragostei între noi!
Dacă am dori să avem iubirea cum dorim să avem ziarul şi pâinea zilnică! Mereu proaspătă. Mereu nouă. Mereu caldă.
Pâinea şi ziarul, aceste două lucruri zilnic necesare, aproape fiecare dintre noi le caută zilnic.
Pentru a fi siguri că le vom avea, ne abonăm la ele acolo de unde zilnic ni se pot da.
Şi, o, cât suferim adesea în lipsa lor!
Cu iubirea ar trebui să facem tot aşa.
3. Iubirea faţă de Dumnezeul nostru ar trebui să ne-o împrospătăm zilnic, mereu caldă, mereu nouă şi dulce.
Tot ce am făcut ieri pentru Domnul ar trebui să uităm azi, pentru ca astăzi să începem din nou, ca din altă magazie plină, din care să împărtăşim cu dărnicie tuturor, cât putem.
Din aceeaşi dragoste, dar nouă, pentru Iisus, astăzi trebuie să facem altceva, din nou.
Şi altceva nou.
4. Rugăciunea noastră ar trebui zilnic să cuprindă ceva nou, ceva reînnoit, ceva proaspăt.
Pentru ca să aibă neîncetat viaţă, frumuseţe şi bucurie mereu nouă.
Părtăşia faţă de fraţi ar trebui să ne-o reînnoim zilnic, căutându-i mereu ca din nou.
Privindu-i mereu cu o nouă plăcere şi cu o plăcută preţuire în Domnul, pentru slujba şi chemarea lor.
5. O pâine uscată şi veche nu o mănânci cu plăcere, ci vrei una proaspătă. Tot aşa este şi cu o iubire uscată şi veche.
După cum n-ai nici nevoie şi nici folos de ziarul de ieri, vechi şi trecut, tot aşa este şi cu iubirea de ieri, trecută,
dacă nu mai este astăzi.
6. Lucrurile cele mai simple sunt cele mai necesare vieţii pe pământ: aerul, apa, lumina, pâinea. De acestea avem nevoie clipă de clipă.
Nimeni nu poate trăi fără ele.
Ei bine, de dragoste avem cel puţin tot atâta nevoie pe lume cât avem nevoie de pâine, de aer, de apă, de soare.
7. De iubire avem nevoie fiecare dintre noi, nu numai s-o primim zilnic nouă, proaspătă şi curată de la toţi, dar avem şi mai multă nevoie să o dăm noi tu¬turor aşa.
Cum a făcut şi Hristos, Domnul nostru Preaiubit.
8. Fie-ţi mereu proaspătă iubirea de rugăciune, pe care o ai din Dumnezeu.
Fie-ţi mereu proaspătă iubirea pentru fraţi. Să nu poţi fără ei. Să nu-i întristezi. Să nu-i huleşti.
La fel iubirea pentru meditaţie şi pentru citirea Cuvântului Sfânt.
La fel iubirea pentru soţia ta sau pentru soţul tău.
La fel pentru mama ta sau pentru tatăl tău.
Şi pentru fiul tău sau pentru sora ta.
Şi pentru toţi oamenii.
În fiecare dimineaţă să putem scoate din cuptorul inimii noastre, pentru toţi, pâinea caldă, proaspătă şi din belşug, la liber, pâinea iubirii din Hristos.
9. Domnul Iisus n-a dat ca semn al cunoaşterii celor ce sunt ai Lui nici minunile, nici predicile, nici veşmintele – ci dragostea…
Dacă vor avea dragoste, acesta este semnul!
10. Pâinea nu strigă, nu se laudă, nu se preface.
Ea se dăruieşte cu totul, tuturor, în tăcere şi în jertfă. Întâi apare mireasma ei. Apoi apare gustul său. Adică ea se dăruieşte şi prin ceea ce are în afară şi prin ceea ce are înăuntru.
Aşa să fie iubirea noastră.
11. Cel flămând nu are nevoie de o fotografie a pâinii, ci chiar de ea însăşi.
Cel flămând n-are nevoie nici de o descriere a pâinii sau de o reţetă a ei, ci are nevoie de dăruirea ei, de viaţa ei.
Aşa este şi cu iubirea noastră.
12. Cât de amărât am plecat odată de la o prăvălie care avea pusă deasupra uşii o firmă mare pe care scria „Pâine” şi pe toţi pereţii avea zugrăvite tot felul de forme de pâine, de cozonaci, de franzele, de cornuri…
dar înăuntru era gol.
Nu avea nici un fel de pâine.
Eram flămând, aveam nevoie neapărat de pâine, dar cel care trebuia să mi-o dea nu avea decât o firmă şi diferitele zugrăveli ale pâinii.
Iar cu acestea eu nu aveam ce face.
Cu acestea, foamea de pâine mai tare mi-o chinuiam.
Aşa este şi cu iubirea.
13. Fraţii mei, oare noi nu putem înţelege că cei din jurul nostru n-au nevoie nici de firma noastră frumoasă,
nici de chipurile sau de laudele noastre,
ci au nevoie de pâinea noastră – adică de Hristos?
Toţi cei care ne înconjoară au nevoie de Iisus cum au nevoie de pâinea cea zilnică, spre fiinţă.
14. Putem noi înţelege acum cât de mare este da-toria noastră faţă de Pâine şi faţă de flămând?
Ca să-i putem apropia pe Ea de el şi pe el de Ea?
Faţă de Hristos, pe Care trebuie să-L ducem lumii, şi faţă de lume, pe care trebuie s-o aducem la Hristos?
De răspunderea veşnică pe care o avem pentru datoria aceasta nu ne poate despovăra veşnic nimeni.
Numai împlinirea ei cu adevărat.
15. Oricât este de frumoasă o fotografie a pâinii, doar ea nu va sătura pe nimeni.
Oricât este de lată lauda noastră cu credinţa noastră, cu învăţătura noastră, cu calităţile noastre,
dacă oamenii nu văd în faptele noastre, în umblarea şi în trăirea noastră miezul gustos şi mireasma plăcută a unei vieţi din Hristos, în zadar este totul.
16. Mai bine nu ne-am făli cu nimic, dacă întradevăr nu avem nimic.
Mai bine n-am afişa firma din afară, dacă n-avem un conţinut înăuntru.
Mai bine n-am vorbi, n-am predica, n-am tot cânta despre iubire, mai bine n-am zice nimic, dacă în viaţa noastră Hristos lipseşte de tot.
Dacă în loc de pâine avem piatră şi în loc de peşte avem şerpi (Mt 7, 9-10).
17. Flămânzii s-au scârbit de vorbe. Ei vor pâine.
Lumea s-a săturat de predici. Ea are nevoie de Hristos.
Oare numai noi nu ne-am săturat încă?
De ce oare nu înţelegem odată noi înşine ceea ce ne tot luptăm să-i facem pe alţii să înţeleagă?
18. Părintele Iosif ne-a spus nouă că Oastea Domnului este aflarea şi vestirea lui Iisus cel Răstignit. Dar ce înseamnă asta?
Înseamnă a ne umple mai întâi noi înşine de Hristos şi de virtuţile Lui în toată inima şi în toată trăirea noastră cu fapta.
Apoi de a-i face şi pe alţii să ajungă aşa.
Nu vorbe numai, ci fapte se cer!
19. Cine a venit odată la Hristos şi a rămas la El, cine şi-a legat viaţa şi soarta lui de soarta şi viaţa lui Hristos pe pământ,
acela n-are o altă dorinţă şi o altă temere mai mare pe lume decât să nu-L mai piardă pe Domnul niciodată. Să nu se mai ducă nicăieri şi să nu mai rămână fără Iisus.
20. Aceluia care s-a unit cu Hristos, Hristos îi este totul.
Hristos este casa lui.
Hristos este familia lui.
Hristos este bucuria lui.
Hristos este pâinea lui.
Hristos este sănătatea şi viaţa lui.
Fără Hristos, el n-are ce face cu nici unele dintre acestea.
Dar cu El, are de-ajuns chiar şi fără ele.
Doamne Iisuse, fii aşa şi pentru mine.
Amin.
Eterna iubire / Traian Dorz. – Sibiu: Oastea Domnului, 2007
