Cine vrea să cunoască, să cerceteze şi să aprofundeze viaţa şi personalitatea Domnului nostru Iisus Hristos ca Dumnezeu şi Mântuitor al omenirii, despre creştinism, despre Biserică, drept stâlp şi temelie a Adevărului (cf. I Tim 3, 15), este îndemnat să nu apeleze la alte surse, oricât de ştiinţifice, în afara Bibliei. Căci nu este în lumea întreagă un alt document autorizat, izvor de lumină călăuzitoare spre ţelul dorit, spre adevărul veşnic şi mântuitor. Făcând cunoştinţă cu Biblia, Cuvântul lui Dumnezeu, străvechea Carte a cărţilor, izvor nesecat al ştiinţelor divine, mângâierea celor nemângâiaţi, îndrumătorul călătorului spre Patria Cerească, întâlnim realitatea unor lucrări concretizate în următorul cuprins: a). Pregătire; b). Descoperire; c). Propovăduire; d). Lămurire; e). Îndeplinire.
Întreg Vechiul Testament este în atenţia pregătirii venirii în lumea noastră a lui Iisus Mesia. Fiecare scriitor, din locul unde se afla şi în felul în care Duhul Sfânt îl lumina şi îl inspira, potrivit cu înţelepciunea şi puterea de înţelegere, prin proorocii, dezvăluia Adevărul privind venirea lui Iisus Mesia şi pregătind omenirea spre a fi întâmpinat cu osanale.
În cele patru Evanghelii, Iisus Mesia, Mântuitorul lumii, este descoperit şi arătat.
În Faptele Sfinţilor Apostoli, Iisus Mântuitorul este arătat şi Evanghelia Sa este propovăduită.
În Epistole, Iisus Hristos Mântuitorul este lămurit bisericilor, credincioşilor. Iar prin Apocalipsa se vădeşte realitatea mărturisirii. Dumnezeu ne arată că, prin El, toate lucrurile ne sunt arătate, lămurite şi îndeplinite.
Cum s-a mai spus şi se mai spune mereu, Biblia este Cuvântul lui Dumnezeu, insuflat de Duhul Sfânt. Oamenii Bibliei au grăit şi au umblat mânaţi de Duhul Sfânt.
Orice carte scrisă sau propovăduită nimeni nu o poate lămuri ca autorul ei. Citirea Bibliei nu e de ajuns, nu e totul. Biblia trebuie înţeleasă în Duhul în care a fost scrisă. Şi tocmai în aceasta stă taina adevăratei mărturisiri. Cine nu-L are pe Duhul nu este al Lui, nu are viaţa în sine, nu este trimis, este fals.
Biblia este Cartea cărţilor, unica în lume, şi poartă cu ea raza de lumină a iertării prin Jertfa de pe Cruce, aceea ce s-a sfinţit cu Însuşi Sângele Său. Dumnezeu fiind, S-a deşertat pe Sine, S-a întrupat din Sfânta Fecioară Maria, făcându-Se om asemenea nouă, dar fără de păcat. A locuit printre noi plin de har şi de adevăr. A fost răstignit, omorât, dar a înviat, ca să ne arate ţinta şi calea spre fericirea cea veşnică ce o întrevedem cu ochii credinţei. Ostenindu-ne spre ea, scăpăm de urgiile ce vor veni, având îndurare pentru moştenirea comorilor veşnice.
Tot ce s-a scris în Vechiul Testament, ca şi în Noul Testament, sunt realităţi absolute, covârşitoare, de claritate divină. Deşi par simple la prima vedere, ele sunt adânci în conţinut.
Scriitorii Bibliei au scris din locuri diferite, de pe poziţii diferite, fără a se înţelege între ei, fără a avea un plan comun, având surse de inspiraţie felurite, şi totuşi, privită în ansamblu, în lucrarea lor nu se poate găsi măcar o umbră de contrazicere în problemele esenţiale. Micile deosebiri de formă ce par a fi sunt mari dovezi că aceste cărţi s-au scris liber, servind una şi aceeaşi cauză: pe Iisus Hristos Mântuitorul, singurul Eliberator al omenirii de sub robia păcatelor şi urzitorul unei mântuiri veşnice. Aceste realităţi divine erau cunoscute şi mult căutate în vremile acelea. Mulţimile Îl împresurau pe Mântuitorul, căutând să-L vadă, să-L asculte; iar cei ce credeau în El se dăruiau înaltelor slujiri.
În Biblie, şi noi ne regăsim pacea sufletească fără de care suntem ca nişte oi betege, care pribegesc prin cele hăţişuri. Îngenunchind lângă această candelă a Cuvântului Dumne-zeiesc (Ps 118, 105), să ne adâncim şi să ne hrănim din aceeaşi învăţătură din care s-au hrănit înaintaşii – Sf. Prooroci, Sf. Apostoli, Sf. Părinţi şi toţi drept-măritorii creştini ai veacului de aur – şi din apa vie din care s-au adăpat ei.
Cercetând Sfintele Scripturi cu interes mântuitor, de fiecare dată, textele ei apar îmbrăcate în lumină nouă, mai interesante, mai frumoase, mai reale, mai adânci şi mai pline de înţeles, ca spicul plin cu boabe ce se dăruieşte deplin pentru pâinea atât de necesară vieţii.
Biblia rămâne pentru toate veacurile singura Carte care nu se învecheşte, nu îmbătrâneşte, nu poate fi depăşită de nici un timp sau vremi oricât de moderne. Este veşnic actuală pentru toţi oamenii şi permanent necesară şi în ea sunt ascunse tainele şi comorile Vieţii Veşnice.
Pe lângă toate acestea şi multe altele, dincolo de text, de forma scrisă, dincolo de literă, duhul nostru simte un fond cu mult mai bogat decât textul însuşi. De aceea, partea nescrisă se descopere ochiului sufletesc prin textul scris, acesta fiind jalonul de îndrumare, un indicator spre marile profunzimi duhovniceşti, ce se află dincolo de literă, dincolo de text. Litera sau textul rămâne doar în forma sau în faza limitată, din care se pregăteşte, se arată şi se dezvoltă viaţa cea duhovnicească.
Din această cauză, ne este dat să întâlnim adesea cărţi religioase, cu explicaţii biblice, al căror conţinut depărtează de Adevărul unic ce s-a dat prin descoperire dumnezeiască. Pentru că oameni neduhovniceşti, plini de interese, cuceriţi de iuţime firească s-au apucat de tălmăcit şi de propovăduit.
Cărţile Bibliei vorbesc cu puterea aceluiaşi Duh Sfânt tuturor celor ce le cercetează, dar observăm că Duhul Sfânt nu-i luminează pe toţi deopotrivă. De ce? Pentru că Adevărul, cel care învaţă (Tit 2, 11-15), este miezul de dincolo de coaja slovei. Sparge coaja şi vei găsi miezul! Sparge prin rugăciuni stăruitoare şi prin ascultare de Adevăr vălul ce acoperă ochii sufletului tău şi-L vei găsi pe Domnul Iisus Mântuitorul, Singurul prin Care ne-a atras la Sine şi ne dă Împărăţia.
Dincolo de acest cuvânt scris vei găsi o lume nouă, nemărginită, infinitul, lumea Duhului, în care intră numai omul nou, făcut nou după har, lume contrarie limitelor literei care limitează şi ucide. Dincolo pulsează viaţa roditoare, infinitul, Duhul Sfânt cu lucrarea-I harică. Dincoace stăpâ-nesc formalismul şi sectarismul care duc la moarte.
Viaţa celui în care pătrunde Adevărul nestingherit, găseşte mediul prielnic Adevărului: dorinţă sinceră, ascultare, supunere. Flacăra lui, arzând, mistuie păcatul şi orice dorinţe vătămătoare ale celui rău, vindecă rana, luminează mintea, deschide orizonturile vieţii celei noi spre înţelegerea tot mai adâncă a tainelor divine. Ea sălăşluieşte pacea lui Hristos, care dă liniştea deplină atât de necesară, mai ales pe timp de furtună.
Această reformă spiritualizantă a eului nostru ne vine prin pocăinţă, ne este strict necesară, căci prin ea se realizează cu noi şi în noi omul cel nou condiţionat mântuirii.
La încheierea Evangheliei, Sfântul Ioan ne spune că mai sunt şi multe alte lucruri pe care le-a făcut Iisus şi, dacă s-ar fi scris cu de-amănuntul, lumea întreagă n-ar fi putut cuprinde cărţile acelea (cf. In 21, 25). Spre acele multe să privim, să le întrezărim, să ne silim a le vedea prin cele ce s-au scris despre Domnul şi Mântuitorul nostru. Mai ales, să ne silim a le împlini cu fapta. Să nu fim ca acela ce-şi priveşte faţa în oglindă şi uită îndată cum era (cf, Iac 1, 23-27).
Cu asimilarea spirituală a textelor din Sf. Scripturi ne făurim o viaţă nouă, viaţa în Hristos. Această sfântă realizare se obţine prin puterea harică a Duhului Sfânt, lucrarea harului divin, care, din ziua Cincizecimii şi până la Judecata de Apoi, are marea misiune de a conduce şi a pregăti Biserica, Mireasa lui Hristos, pentru Nunta cea mare a Mielului, Care a fost junghiat.
Tot cu textele Sf. Scripturi, cunoscându-le doar literal, formal, ne ducem în iad, dacă nu se produce în noi acea răsturnare a valorilor vechi şi instaurarea omului nou după voia lui Dumnezeu. Trebuie să alungăm făţărnicia, interesele fireşti de orice fel şi să fructificăm smerenia, dragostea, bunătatea, credincioşia şi celelalte virtuţi creştineşti ce izvorăsc din dragostea sinceră pentru Dumnezeu, pentru semeni şi pentru lucrarea harului divin. Să conlucrăm împreună cu harul la mântuirea noastră şi a semenilor noştri.
În altă ordine de idei, textele Sf. Scripturi, deşi puţine sau mici în cuprins, au dat naştere la o literatură religioasă nespus de vastă, la viaţă duhovnicească şi trăiri minunate. După mii de ani nu se epuizează, e mereu proaspătă, vie, bogată, temeinică pentru acei dornici să împlinească în ei şi prin ei, cu puterea harului divin, lucrurile mari ale vieţii înnoitoare, bune, folositoare lui, semenului, obştii şi pentru Dumnezeu. Sunt mari şi de necuprins lucrările Lui, căci tot ce vine de la Părintele Luminilor este mare, sfânt şi de neînţeles omului firesc, până şi viaţa în neprihănire le este de neînţeles.
Pentru omul duhovnicesc, născut prin harul divin, devenit copil al lui Dumnezeu, care zilnic se hrăneşte cu bucatele alese din masa bogată a Sf. Scripturi, se roagă prin Duhul Cel ce plineşte toate. Căci lucrurile lui sunt binecuvântate, actuale şi veşnic noi, iar pentru cel nelegiuit, până şi mintea şi toate îi sunt întunecate şi de lepădat.
Taina vieţii : popas sufletesc duhovnicesc / Cornel Rusu. – Sibiu : Oastea Domnului, 2010
