24 martie – Psalmul 38, vers 1
Sufletul credincios ştie că încă mai greşeşte în multe feluri (Iac. 3, 2), că greşeşte cel mai adesea în vorbire, că greşeşte fără voia sa şi fără să-şi dea seama de multe ori. Uneori greşeşte dându-şi seama, dar constrâns de diferite împrejurări sau nenorociri. Alteori greşeşte, fiindcă este ori slab, ori nepregătit, ori nepăsător. Dar credinciosul mai ştie — sau află îndată — că greşelile acestea vor fi urmate sigur şi totdeauna de mustrarea Domnului. Uneori mustrarea vine chiar îndată şi amar. Alteori vine ceva mai târziu. Uneori vine din conştiinţa lui. Alteori din afară de el. Uneori vine de la cei apropiaţi sau de la cei potrivnici. Alteori vine de la Domnul. Uneori vine din întâmplări păgubitoare, de la suferinţă, de la pedepsire. Alteori vine de la Cuvântul Sfânt, citit sau auzit… Uneori vine numai dojenitor, alteori vine usturător… Dar totdeauna vine sigur! Când credinciosul Domnului ştie că a făcut un pas vinovat, ştie şi că trebuie să urmeze mustrarea pentru acest pas. Se aşteaptă la mustrare, dar se adresează Acolo de unde i se hotărăşte greutatea ei, la Acela Care a fost vătămat de vina făcută şi a Cărui Dreptate trebuie să plătească celui ce a greşit, după o dreaptă măsură. Rugăciunea pe care o face sufletul greşit atunci este ca Domnul să nu hotărască şi să nu trimită mustrarea Sa în clipa mâniei Sale, în clipa când vorbeşte numai dreptatea. Ci mustrarea Domnului să vină în clipele îndurării Sale, în vremea când totul s-a liniştit şi să vină din bunătatea şi din inima Domnului, înţelegătoare şi blândă, căci atunci mustrarea este dulce şi pedeapsa — uşor de suportat (Ier. 10, 24).
Peste ruptura pe care o făcuse vina între om şi Dumnezeu se va putea trece în felul acesta mult mai uşor, iar dulcea împăcare va reveni iarăşi, printre lacrimi, ca ploaia cu soare, deoarece totul s-a restabilit cu dreptate, fără mânie. Cu pace, fără apăsare. Cu dragoste, fără zbucium.
O, suflet credincios, dacă îţi este dulce şi scumpă pacea şi împăcarea ta cu Dumnezeu Tatăl şi cu dulcele tău Mântuitor şi Răscumpărător Iisus şi cu Sfântul Duh, bunul şi gingaşul tău Povăţuitor şi Apărător, atunci, te rog, fereşte-te cu groază de orice este rău sau numai pare rău (Rom. 12, 9) — nu păcătui! (1 Ioan 2, 1)! În felul acesta nu va interveni niciodată între tine şi Domnul nimic tulburător. Şi nici o ruptură nu va întrista Faţa Lui iubitoare, nici inima ta curată nu o va ustura nici o mustrare.
Când totuşi prin neascultarea ta ruptura dintre tine şi Domnul s-a produs, aşteaptă-te totdeauna la mustrare şi la pedeapsă, căci este spre binele tău să vină şi vai de tine dacă nu vine când trebuie! Când ai păcătuit, aleargă mai întâi tu să repari totul, din îndemnul conştiinţei tale, între tine şi Domnul tău, având simţul dreptăţii care statorniceşte preţul pagubei făcute prin vina ta. Dacă vei face aşa, Domnul va avea milă şi bucurie de tine, vei fi scutit de a fi osândit o dată cu lumea (1 Cor. 11, 32) şi vei dobândi iarăşi pacea cu El. Roagă-te însă oricând în astfel de stări nenorocite ca pedeapsa să nu-ţi vină de la Domnul prin mâna oamenilor, nici în ziua urgiei Lui. Căci atunci, chiar dacă n-ar fi mai grea decât se cuvine, te va ustura totuşi mai rău.
