Pentru cei care îmi cer „fotografie“…
De ani de zile mă îmblătesc unii cu rugarea să le trimit fotografia, iar alţii cu cererea să o dau la foaie.
Să mă ierte că nu le-am răspuns nimic. În Lumina Evangheliei este o singură „fotografie“ pe care trebuie să o privim şi admirăm: Iisus cel Răstignit pentru noi şi mântuirea noastră. Toţi ceilalţi trebuie să stăm jos, cu feţele aplecate la picioarele Crucii Sale. Prin El suntem ceea ce suntem. Toate „meritele“ noastre sunt darurile Lui.
Ce frumos a spus Sfântul Apostol Pavel acest lucru: „Departe de mine gândul de a mă lăuda cu altceva, decât cu Crucea Domnului nostru Iisus Hristos“ (Galateni 6, 14). „Nu mă voi lăuda decât întru slăbiciunile mele, căci puterea lui Hristos întru neputinţă se desăvârşeşte“ (II Cor. 12, 5-10).
Aceasta-i singura laudă personală pe care o îngăduie Evanghelia. Întru aceasta mă voi lăuda şi eu, spunând că sunt un vas mic şi slab pe care Domnul l-a ales spre slujba şi slujirea Lui. Eu, o fiinţă mică şi slabă, nu mă pot lăuda decât în „slăbiciunile mele“, iar dacă darul şi puterea lui Dumnezeu se arată tocmai în aceste slăbiciuni – a Lui este, şi Lui singur se cuvine toată slava şi lauda. Iar cel ce se laudă, spune Biblia, întru Domnul să se laude. Că nu cel ce se laudă pe sine este ales, ci acela pe care Domnul îl laudă (II Cor. 10, 17-18).
Totuşi, din ascultarea dorinţelor cititorilor, iată alături o fotografie a mea. Şi ţin însă să spun că nu e gata. De ani de zile lucrează la ea un „Pictor“ vestit şi totuşi nu e gata. E încă plină cu pete. Nu e gata din vina mea. Ceea ce „Pictorul“ lucrează, eu stric şi murdăresc.
De ani de zile lucrează Scumpul meu Mântuitor – Pictorul cel Ceresc – la chipul meu cel sufletesc, ca să-i dea „Chipul Celui ce l-a făcut“ (Col. 3, 10). Dar, vai, eu stric mereu – prin păcatele mele – ceea ce lucrează Pictorul cel Ceresc. Portretul nu va fi gata până în clipa ce va cădea lutul de pe mine. „Acum purtăm chip de lut, atunci vom purta chip ceresc“ (I Cor. 15, 49).
După fotografia de alături am fost de trei ori la fotograf. Spunea că nu e gata; trebuie să mai stea în „odaia cea întunecoasă“.
– Cum, am întrebat eu, ce înseamnă odaia cea întunecoasă?
– Păi, domnule părinte, mi-a răspuns fotograful, fotografiile se lucrează într-o odaie întunecoasă, unde trebuie să stea câteva zile; aşa-i legea lor.
Tatăl Ceresc „ne-a hotărât să fim asemeni Chipului Fiului Său“ (Rom. 8, 29). Ajută-ne, Scumpul nostru Mântuitor, să putem atinge această desăvârşire!Atunci mi-am zis în mine: Iată, aşa se lucrează şi chipul nostru cel sufletesc. Pentru lucrarea, curăţirea, şi desăvârşirea fotografiei noastre cele sufleteşti, Domnul ne cheamă în „noaptea“ încercărilor şi a suferinţelor. Pe mine de patru ori m-a chemat în „noaptea“ aceasta. Şi poate că mă va mai chema. Fie! Eu sunt gata, Slăvite Doamne. Fă Tu, Doamne, tot ce ştii şi tot ce va trebui, până ce „Chipul Tău cel Răstignit va lua chip întru mine“ (Gal. 4, 19). Şi se va imprima pe veci în sufletul meu.
din „PROFETUL VREMILOR NOASTRE”, vol. 1
ALBUM DE ÎNSEMNĂRI ŞI DOCUMENTE
despre viaţa şi opera Părintelui IOSIF TRIFA
Culegere şi prezentare: Moise Velescu
Editura «Oastea Domnului» – Sibiu, 1998
