O făptură nouă (III)

În boli şi încercări – răbdare

În boli, în încercări şi dureri, cel născut din nou nu mai vede, ca înainte, pe diavolul – ci voia Tatălui. El ştie că pentru a intra în deplină bucurie în cer trebuie să fie făcut desăvârşit şi sfinţit, curăţit deplin de sine însuşi, de ceea ce mai ţine de omul cel vechi, iar această curăţire nu se poate face fără cuptorul suferinţei. Ştie că necazul aduce răbdare, răbdarea aduce biruinţă în încercare, iar biruinţa aceasta aduce nădejdea care nu înşală (Rom. 5, 3-5) şi, dacă suferă împreună cu Hristos, va fi şi proslăvit împreună cu El (Rom. 8, 17).

Chiar când suferinţa vine ca o pedeapsă, el şi atunci sărută nuiaua care a venit să-i aducă cea mai mare binecuvântare: să-l facă părtaş sfinţeniei Tatălui şi să-i aducă roada dătătoare de pace a neprihănirii (Evrei 12, 5-11).

Astfel, prin credinţă, se poate bucura mult, chiar dacă „acum“ va trebui să fie întristat pentru puţină vreme, prin felurite încercări… socotind, pe drept, că suferinţele din vremea de acum nu sunt vrednice să fie puse alături cu slava viitoare care are să fie descoperită faţă de noi… Încercarea suferită cu răbdare are ca urmare lauda, slava şi cinstea, la arătarea lui Iisus Hristos (I Petru 1, 5-7; Rom. 8, 18). 

Deplină supunere

Iar când cea mai grea încercare ar sfărâma totul în viaţa sa, credinciosul poate totuşi spune cu o deplină şi liniştită nădejde şi încredere în Dumnezeul său: „Că pe cine am eu în cer afară de Tine? Şi afară de Tine ce am dorit pe pământ? Stinsu-s-au inima mea şi trupul meu, Dumnezeul inimii mele, şi partea mea, Dumnezeule, în veac“ (Ps. 42, 24-25).

va urma

Gânduri creştine / Ioan Marini – Sibiu:

Oastea Domnului, 2003