Text din: Învățătură de credință creștină ortodoxă (Catehism ortodox), București 1952, reed. Iași, 1996
Ce este păcatul?
Păcatul este călcarea cu deplină ştiintă şi cu voie liberă, prin gând, cuvânt sau faptă, a voii Lui Dumnezeu. Iar pentru că voia lui Dumnezeu se arată în legile Sale, de aceea păcatul se mai numeşte şi fărădelege.
Care este originea păcatului?
După învăţătura Bisericii noastre, păcatul şi-a luat începutul odată cu căderea strămoşilor, în rai. Căci citim în Sfânta Scriptură: „precum printr-un om (Adam) a intrat păcatul în lume şi prin păcat, moartea, aşa şi moartea a trecut la toţi oamenii, pentru că toţi au păcătuit în el” (Rom. 5, 12). Păcatul nu ţine însă de firea omului, ci el s-a ivit prin întrebuinţarea rea a voii libere cu care a înzestrat Dumnezeu pe om. Deci originea păcatului nu este de la Dumnezeu. Dumnezeu nu este urzitorul păcatului şi nici nu-1 voieşte, dar îl îngăduie, fiindcă nu voieşte să ştirbească libertatea de voinţă a omului. Sfântul Antonie cel Mare spune: «Răul nicidecum nu e pricinuit de Dumnezeu, ci prin alegerea cea de bună voie s-au făcut dracii răi, că şi cei mai mulţi dintre oameni… Nu cele ce se fac sunt păcate, ci cele rele, după alegerea cu voie… Şi a a fiecare din mădularele noastre păcătuieşte când din sloboda alegere lucrează cele rele în loc de cele bune, împotriva lui Dumnezeu».
Care sunt semnele după care se poate cunoaşte păcatul?
Semnele după care se cunoaşte păcatul sunt:
1) întrebuinţarea deplină a minţii. Unde nu există judecată deplină a minţii, nu există nici păcat. Faptele copiilor mici, ale nebunilor şi ale tuturor celor lipsiţi de judecata minţii pot fi împotriva legilor, dar nu sunt socotite păcate.
2) Libertatea voii. Faptele rezultate de la om împotriva voii sale, de asemenea pot fi împotriva legii, dar nu sunt socotite păcate.
3) Cunoaşterea legii împotriva căreia este îndreptată fapta, sau cel puţin să fi fost cu putinţă cunoaşterea acestei legi.
Cum se naşte păcatul?
Chipul în care se naşte păcatul îl arată Sfântul Apostol Iacov: „Nimeni să nu zică atunci când este ispitit: De la Dumnezeu sunt ispitit… Ci fiecare este ispitit când este tras şi amagit de însăşi pofta sa. Apoi, pofta, zămislind, naşte păcat, iar păcatul, odată săvârşit, aduce moarte” (Iacov 1,13,15)
Din cuvintele acestea se înţelege foarte limpede că rădăcinapăcatlui stă în poftă.
Pofta lăsată să se întărească în sufletul omului, fără a fi alungată, îl atrage, adică îl ispioteşte pe om. Din pofta întărită se naşte păcatul, care la rândul lui aduce moartea. Fericitul Diodoh al Foticeii spune: « Răul nu este în fire, nici nu este cineva rău prin fire. căci Dumnezeu nu făcut ceva rău. Când însă cineva din pofta inimii, aduce la o forma ceea ceea ce nu are fiinţă, atunci aceea începe să fie ceea ce vrea cel ce face aceasta»635.
Deci, păcatul se savârşeşte prin voia liberă a omului, dar naştyerea lui depinde de unele pricini, dintre care cele mai însemnate sunt ispita şi ocazia la păcat.
va urma
