O făptură nouă (VII)

A deosebi voia lui Dumnezeu

Credinciosul învaţă apoi să deosebească voia lui Dumnezeu (Rom. 12, 2), care este „sfinţirea“ (I Tes. 4, 3). „Fiţi sfinţi, pentru că Eu sunt Sfânt!“ (I Petru 1, 16). De aceea caută ca, prin harul lui Dumnezeu, să trăiască în curăţie şi sfinţenie – şi cu duhul, şi cu trupul, şi în purtare – despărţindu-se de tot ce este contrar sfinţeniei lui Dumnezeu (II Cor. 7, 1; I Cor. 3, 16; 6, 12-20; I Petru 1, 14-17; II Cor. 6, 14-18).

A deosebi binele de rău

Credinciosul s-a deprins să deosebească binele de rău (Evrei 5, 14), de aceea fuge şi de umbra răului. Cunoscând primejdia, el se fereşte de orice i se pare rău (I Tes. 5, 22). Iar când răul dă năvală, îşi aduce aminte de ceea ce i s-a spus prin Duhul: „Nu te lăsa biruit de rău, ci biruieşte răul cu binele!“ (Rom. 12, 21) şi, prin harul lui Dumnezeu, biruieşte, fiindcă ostaşul lui Hristos este mai mult decât biruitor prin Acela Care l-a iubit (Rom. 8, 37).

Sfatul dat de preot către preaiubitul Gaiu îi este tot atât de scump ca şi aceluia. De aceea nu-l uită: „Iubitule, nu urma răul, ci binele! Cel ce face bine din Dumnezeu este; cel ce face rău n-a văzut pe Dumnezeu“ (III Ioan 1, 11). 

A deosebi duhurile

Cel născut din nou a învăţat apoi să deosebească duhurile (I Ioan 4, 1-2), pentru a şti care vin de la Dumnezeu şi care nu. Cine este mânat de Duhul lui Hristos se cunoaşte după semnele: dragoste faţă de fraţi, faţă de copiii Domnului (Ioan 13, 34-35; Petru 1, 22), dragoste faţă de Hristos, care se arată prin păzirea poruncilor Lui (Ioan 14, 15), adică prin via­­ţă sfântă (I Ioan 3, 7-10) şi prin marea dorinţă de a-L face cunoscut pe El, pentru ca şi alte suflete să fie mântuite.

În învăţătura pe care o dă, nu străluceşte decât Hristos. Nimic şi nimeni – decât El. Duhul Sfânt nu are de dat decât o învăţătură: a lui Hristos (Evanghelia harului) – „…vă va aduce aminte despre toate cele ce v-am spus Eu“ (Ioan 14, 26); nu are să vorbească şi nu va vesti şi descoperi decât o persoană: pe Hristos.

„Căci nu va vorbi de la Sine, ci câte va auzi va vorbi (…). Acela Mă va slăvi, pentru că din al Meu va lua şi vă va vesti“ (Ioan 16, 13-14). Ceea ce ne învaţă Duhul Sfânt este să rămânem în Iisus (I Ioan 2, 27).

Cine este mânat de Duhul Sfânt are toate aceste lucruri în el. Cine nu este mânat de Duhul n-are aceste lucruri în el. În viaţa unui asemenea om nu-i dragoste pentru Hristos, nici pentru ai Lui, nici pentru cei pierduţi. Învăţătura care-i place este „amestecătură“, iar cât despre îndrumarea Duhului Sfânt, habar n-are, fiindcă nici nu caută să ştie ce vrea Duhul Sfânt, pentru că un asemenea om îşi face voia lui însuşi, nu a lui Dumnezeu… (Rom. 8, 9).

Fără îndoială, nu-i greu a vedea şi a face deosebire între lumină şi întuneric atunci când ai ochi şi vezi. Dar atâţia sărmani, ca nini­vitenii, nu ştiu să deosebească stânga de dreapta (Ioan 4, 11), necum să deosebească duhurile!

Însă oricine poate să ajungă să vadă, dacă vine la Domnul Iisus, Care deschide ochii orbilor. El Singur dă vedere. De aceea, iubite cititorule, vino la El şi roagă-L: „Doamne, să văd!“ – şi El îţi va da vedere, te va vindeca de orice orbie şi nu vei mai umbla în noaptea neştiinţei şi a necunoştinţei.

va urma

Gânduri creştine / Ioan Marini – Sibiu:

Oastea Domnului, 2003