– Mă interesează foarte mult subiectul îmbolnăvirii sufletului, spuse Constantin. Odinioară mam ocupat mult de psihologie, deci şi eu am păreri greşite despre aceste lucruri. De aceea vreau să aflu învăţătura Sfinţilor Părinţi despre boala sufletului.
– Voi încerca cu multă plăcere să răspund întrebării dumneavoastră. Aş vrea întâi să subliniez că există o poziţie clară a Sfinţilor Părinţi ai Bisericii în privinţa faptului că Ortodoxia se deosebeşte de toate sistemele antropocentrice. Multe religii pot folosi aceleaşi exprimări, aceiaşi termeni, dar înţelegerea lor este diferită. De pildă, filozofii stoici vorbeau şi ei de nepătimire, dar o înţelegeau altfel decât Ortodoxia. Acelaşi lucru este valabil pentru minte, extaz etc. Mulţi orientali care aparţin altor religii, de exemplu budismului, vorbesc despre minte, simţul lăuntric etc, însă dau termenilor cu totul alt conţinut. Din această pricină, cel care a avut de-a face în trecut cu asemenea teorii – fie că este vorba de psihologie, filozofie sau chiar budism – are mari dificultăţi în a reuşi să dobândească o concepţie clară despre învăţătura ortodoxă şi poate rămâne nedumerit şi încurcat.
Am întâlnit oameni care se află într-o înspăimântătoare confuzie asupra acestor lucruri: citesc teologie trezvi-toare şi nu găsesc nici o deosebire faţă de învăţătura budistă, socotind că budiştii şi Părinţii trezvitori spun aceleaşi lucruri. Ca să nu mai spun că această cunoaştere omenească, ce pune accentul pe raţiune, cuprinde o oarecare părere de sine pe care Părinţii o numesc „bogăţie a gândirii” (plouto tis dianoias); ca urmare, omul se umple de mulţumire de sine şi întemeiere în sine. Şi oriunde se află mulţumire de
sine şi întemeiere în sine, harul lui Hristos nu mai poate lucra.
– Ce credeţi că trebuie făcut în aceste cazuri ? Altfel spus, eu am studiat psihologia şi sunt familiarizat cu feluritele şcoli de psihologie, pe temeiul cărora analizez oamenii. Oare nu mai pot să dobândesc o înţelegere clară a Ortodoxiei ? Şi dacă este aşa, cum pot să scap din această stare îngrozitoare ?
– Întrebarea dumneavoastră este dificilă. Într-adevăr, este o problemă. Însă omul poate fi tămăduit. Există două căi principale de tămăduire.
Una este părăsirea acestei „bogăţii” a gândirii. Sfântul Nichita Stimatul, vorbind despre sărăcie, susţine că ea nu este doar lepădarea de bunurile materialnice, ci si dezicerea de „bogăţia” gândirii. De altfel, pot adăuga că sărăcia duhovnicească este lepădarea întregii cunoaşteri pe care omul a dobândit-o mai înainte, pe când trăia după trup. Sfântul Thalassie spune că sărăcia mintală este desăvârşita nepătimire, starea în care mintea despătimită este slobozită din temniţa simţurilor şi a celor care ţin de simţuri. Când cineva posedă o astfel de cunoaştere filozofică sau psihologică şi se apropie de Biserică, păstrând toate înlăuntrul său, în clipele de mare adâncire lăuntrică poate să ia această cunoaştere drept contemplare mistică. Apoi omul crede că starea sa este descoperirea lui Dumnezeu şi astfel prihăneşte neprihănita şi curata învăţătură a lui Hristos.
A doua cale de tămăduire este trecerea omului printr-o adâncă pocăinţă. Pocăinţa adâncă înseamnă pătrunderea harului necreat al lui Dumnezeu în inima omului; el arde patimile şi-l face pe om purtător al dumnezeieştii Descoperiri. Din această pricină, când citim scrierile patristice trebuie să ne desprindem de cunoştinţele şi ideile trecutului, spre a dobândi o înţelegere clară a Ortodoxiei.
Accentuez aceste lucruri, ca să nu faceţi paralele cu cunoaşterea psihologică ce precumpăneşte astăzi.
Este o mare primejdie a vedea viaţa duhovnicească dinlăuntrul tâlcuirilor date de sistemele psihologice antropocentrice de astăzi.
– Vă mulţumesc pentru lămurire, spuse Constantin. V-aş ruga, dacă doriţi, să analizaţi pentru noi boala sufletului, ca să ne putem da seama de deosebire.
va urma
din: „BOALA ȘI TĂMĂDUIREA SUFLETULUI ÎN TRADIȚIA ORTODOXĂ”, Autor: Mitropolit Hierotheos Vlachos, Editura Sophia