O schimbare totală (I)

Urmarea acestei „înnoiri“ este o schimbare totală a vieţii. Alte vorbe, alte fapte, alte gânduri, alte planuri, alte dorinţe, alt fel de a vedea, alt fel de a judeca şi privi lucrurile decât înainte. Altădată judecai în felul lumii, vorbeai în felul ei; aveai şi tu „felul tău“ de a fi… Acum, fiind „în Hristos“, eşti o făptură nouă. „Cele vechi s-au dus“. Fiind „în Hristos“, te schimbi după cum este El; iei felul Lui de a fi. Ai gândul lui Hristos. Având viaţa Lui în tine, arăţi şi tu în afară viaţa aceasta. Cei născuţi din nou, fiind născuţi din Dumnezeu („Căci Cel ce sfinţeşte şi cei ce se sfinţesc dintr-Unul sunt toţi“ – Evrei 2, 11), trăiesc o viaţă potrivită cu Acela din Care s-au născut, potrivit cuvântului: „Fiţi dar următori ai lui Dumnezeu, ca nişte fii iubiţi“ (Efes. 5, 1).

Apoi, ca făptură nouă, nu mai cunoşti pe nimeni în felul lumii. Nu mai vezi pe nimeni în felul lumii. Ci vezi totul în Hristos şi prin Hristos. De pildă, când erai în lume, fericeai pe cei bogaţi, pe cei mari, pe cei sănătoşi, pe cei cărora totul le mergea din plin şi nu duceau lipsă de nimic. Acum nu fericeşti pe nimeni în felul acesta, ci mai degrabă le plângi de milă când nu-L cunosc pe Domnul şi nu au mântuirea. Domnul Hristos spune acestui fel de oameni: „Dar vai vouă, bogaţilor, (…) vai vouă, celor ce sunteţi sătui acum (…), vai vouă când toţi oamenii vă vor vorbi de bine…“ (Luca 6, 24-26). Altădată îi priveai pe cei credincioşi drept nişte nenorociţi şi vrednici de dispreţ; acum te bucuri de ei ca de cei mai înţelepţi şi mai fericiţi oameni, spunând ca şi David: şi sfinţii care sunt în ţară, oamenii evlavioşi sunt toată plăcerea mea (Ps. 15, 3).

Mai înainte aveai groază de sărăcie, de lipsuri, de dureri, de prigoniri, de ocara lumii, de acel „ce va zice lumea“; aveai teamă că n-o să ai ce mânca şi ce îmbrăca; aveai frică de boală, de moarte, de judecată; Evanghelia, rugăciunea îţi erau tot atât de neplăcute ca şi o mâncare de post. Nu le puteai suferi. Acum totul s-a schimbat: în suferinţă nu-l mai vezi pe diavolul negru care vine să-ţi facă rău, ci un har pentru care te bucuri, fiindcă suferinţa are ca urmare „roada paşnică a dreptăţii“ (Evrei 12, 11).  (va urma)

Ioan Marini, din vol. “Gânduri creştine” (vol. 1)