Pentru a putea răspunde, trebuie să vedem definiţia teologică a acestor doi termeni. Răbdarea este definită în dicţionar ca fiind capacitatea firească de a suporta greutăţi fizice sau morale. Trecută la virtute, răbdarea ne face să suportăm restriştile cu bărbăţie fără a cârti.
Smerenia este definită ca o atitudine umilă, supusă, respectoasă, comportare plină de bună cuviinţă. Sfântul Ioan Gură de Aur spune că smerenia este temelia pe care se poate înălţa, fără primejdie, orice altceva. Smerenia este izvorul tuturor virtuţilor.
Cât de frumos se înţelege cum trebuie să fie comportamentul unui om din cele spuse mai sus! Dumnezeu face din răbdare o condiţie de mântuire, devenind fii ai lui Dumnezeu. „Veţi fi desăvârşiţi şi reînnoiţi prin naştere cerească, dacă Răbdarea Părintelui rămâne în voi, dacă asemenea cu Dumnezeu se manifestă în voi şi străluceşte în faptele voastre. Ce mare slavă este a fi asemănător lui Dumnezeu! Ce fericire!” (Sf. Ciprian).
Tot ce a săvârşit Mântuitorul în timpul Întrupării Sale este opera de răbdare. Acea răbdare ne este necesară pe tot parcursul vieţii. Şi totuşi cum cultivăm răbdarea, trăind într-un secol murdar de păcat, al divertismentului, al discursurilor ziditoare de trup şi nu de suflet? Un secol al bolilor? Răbdarea biruie supărările, suferinţele… Duhul răbdării încurajează împotriva disperării, împotriva bolilor. Răspunsul îl găsim în inima plină de virtuţi dumnezeieşti a Părintelui Iosif Trifa „PRIVIŢI LA IISUS CEL RĂSTIGNIT!”…
Iisus a iertat şi ne învaţă şi pe noi să ne iubim vrăjmaşii, să-i iertăm, să nu osândim pe fraţii noştri, să nu-i judecăm, să nu-i vorbim de rău, să cercetăm bolnavii, să îmbrăcăm săracii. Să punem strajă gurii noastre cu care putem lăuda pe Dumnezeu şi batjocori pe aproapele. Aici intervine smerenia. Sfântul Simeon Noul Teolog spune că întreaga noastră viaţă este o „luptă cu patimile”. Smerenia îndeamnă la umilinţă faţă de Dumnezeu. Însă aceasta nu este o resemnare lipsită de nădejde, o pierdere a personalităţii, lipsită de voinţă, ci este un avânt înflăcărat spre lumină. Nu există virtute mai încântătoare ca smerenia. Ea este, aşa cum aminteam mai sus, izvor al tuturor binecuvântărilor, maică a tuturor virtuţilor. Astfel, smerenia îl face pe om să vadă starea vrednică de plâns în care se află şi îl împinge la îndreptare. Iar o inimă curăţită de păcate, împodobeşte sufletul cu florile virtuţii dumnezeieşti.
Iată cum era inima Părintelui Iosif Trifa! Dumnezeu a găsit sufletul Părintelui Iosif plin de răbdare şi smerenie, a găsit inima plină de virtuţi dumnezeieşti şi de aici a strigat pentru întreg poporul român. Exemplul sfânt de suferinţă, de smerenie şi răbdare îl vedem în viaţa şi jertfa înaintaşilor noştri dragi. Deci asemeni lor, să cultivăm şi noi cele două virtuţi: smerenia şi răbdarea.
Ancuţa PAVEL
