O, soarele şi noaptea din mine cum îmi sânt
când ea e fără dânsul şi el e fără ea,
i-a însoţit Minunea cu unic legământ,
– şi totuşi cine poate aievea
să le-o dea?
Ce taină-i dimineaţa ori seara câte-un ceas,
când se cuprind în lacrimi cu dorul lor tăcut
şi-apoi atâta vreme se cheamă fără glas,
el – dulcea ei răcoare,
ea – caldul lui sărut!
O, soarele cât arde apoi de dorul ei,
topindu-se-n căldura trimisă după ea,
iar noaptea-n câte lacrimi de rouă
şi scântei
îşi plânge despărţirea de dragostea ei grea!
O, negrăită Taină a Dragostei de Sus,
când va veni minunea pe veci să mi-i uneşti,
ce oare-o să rămână –
un Zori
sau un Apus,
– ori Altceva, ce nu e cuvânt să-l mai numeşti?
TRAIAN DORZ din ”Cântări Noi”, ediţia a II-a
Editura Oastea Domnului, Sibiu, 2014
