Home O, tinerilor, oare vor mai fi şi tineri nechibzuiţi, care să nu-şi preţuiască părinţii lor?

O, tinerilor, oare vor mai fi şi tineri nechibzuiţi, care să nu-şi preţuiască părinţii lor?

O, tinerilor, oare vor mai fi şi tineri nechibzuiţi, care să nu-şi preţuiască părinţii lor?

Fraţii mei dragi, nu vă daţi înapoi de la mărturia care vi se cere şi vouă!

Cu cât ai un nume mai cunoscut…

Cu cât ai un dar mai mare…

Cu cât ai un loc mai de vază…

Cu cît ai un talent mai ales…

Cu cât poate tu eşti un sfetnic al soborului…

Cu atât tu ai o obligaţie, o datorie mai mare să aperi Adevărul, să fii de partea Adevărului. Să faci tot ce-ţi este ţie în putinţă. Şi numai după ce vei face totul, dar absolut totul, numai după aceea poţi să spui: „Doamne, Tu ştii că am făcut tot ce am putut!”.

O, fraţii mei dragi, Dumnezeu vrea mărturia noastră! Dumnezeu cere mărturia ta. Tu trebuie să mărturiseşti despre El. Despre felul cum va fi mărturia noastră, aşa-L va cunoaşte lumea pe Dumnezeu.

Dorim pentru scumpii noştri tineri miri care ne-au făcut bucuria din ziua de azi, ca noi să ne putem vedea aici în acest loc, dorim şi pentru ei, şi pentru viaţa lor, şi pentru casa lor, ca Domnul să le dăruiască o mărturie frumoasă, o îndrăzneală sfântă ca şi Maicii Sfinte. Pentru ca şi în casa lor, toţi cei care vor veni să se poată întâlni cu Iisus. Toată viaţa lor să fie o mărturie frumoasă închinată lui Iisus, în slujba lui Dumnezeu.

Dorim şi pentru noi, pentru toţi ceilalţi, ca fiecare dintre noi, acolo în locul unde suntem fiecare acum, în vremea noastră, să dăm o mărturie frumoasă despre Iisus. Să apărăm cauza lui Iisus, să apărăm Adevărul chiar cu orice preţ. Să nu venim prea târziu şi noi, ca liliecii.

Dacă nu l-am putut apăra, atunci să-l îngropăm şi să ne mulţumim că am îngropat Adevărul şi să-l plângem apoi: „O, Adevărule Scump, cum Te‑am îngropat şi chinuit… De-acum odihneşte-Te!”.

Iosif!… Iosif!… Ne aducem aminte de un alt Iosif.

Iosif! Un Iosif de mai târziu, de pe vremea noastră, când Adevărul părea că-i îngropat cu totul. Când viaţa părea că nu mai este…

Acest Iosif trimis de Dumnezeu în ţara noastră, în Biserica noastră, în poporul nostru, a făcut tot ce a putut, cu şapte răni în trupuşorul lui slăbit, bolnav. El n-a fost în zadar trimis aici la noi, în ţara noastră. El a dezgropat Adevărul. Noi n-am fi venit niciodată aici, nici nu ne-am fi văzut feţele noastre, nici nu ne-am fi cunoscut, nici nu ne-am fi îmbrăţişat, nici nu ne-am fi spus unii altora „Slăvit să fie Domnul!”… Nu ne-am fi spus plângând, dacă n-ar fi fost acest Iosif trimis de Dumnezeu mai dinainte, ca să aranjeze lucrurile în aşa fel, să poată veni Iisus. Nici n-am fi fost în satul acesta, nici la noi, nici la voi…

O, ce mărturie a făcut acest om! Ce înaintaşi sfinţi avem noi! O, tinerilor, oare vor mai fi şi tineri nechibzuiţi, care să nu-şi preţuiască părinţii lor? Să uite jertfa părinţilor lor, ostenelile lor şi lacrimile lor? Ale acelora care s‑au topit, ca mâine să ni-L aducă nouă pe Hristos, să ne aducă nouă viaţa, să putem fi şi noi fericiţi. Şi mâine să ajungem şi noi odată la o Nuntă, după ce am făcut şi noi o mărturie frumoasă, aşa cum au făcut-o şi cei de dinaintea noastră.

Nu ştim cum să-I mulţumim lui Dumnezeu pentru tot binele pe care ni l-a făcut El nouă chiar dinainte de a-L cunoaşte noi pe El. Îi rămânem mereu datori şi recunoscători pentru ziua de astăzi, pentru că ne-am întâlnit şi la această sărbătoare. Vom pleca din locul acesta mai fericiţi, mai uniţi unii cu ceilalţi şi mai hotărâţi să apărăm Adevărul. Amin.

Slăvit să fie Domnul!

 

din vorbirea fratelui Popa Petru (Săucani)
la nunta de la Chimindia – august 1979

30. IOSIF, SFETNIC AL SOBORULUI
Strângeţi fărâmiturile / Traian Dorz. – Sibiu: Oastea Domnului, 2010 – vol.1

error

Author: Editor

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *