– după Ioan 15, 11 –
La Cluj, 3 septembrie 1939
Fraţii mei, mă bucur astăzi cu-aşa mare bucurie,
că nici inima, nici graiul n-au putere să descrie,
nici nu pot cum se cuvine s-aduc marea mulţumire,
Celui ce ne-aduce-aceste stări de har şi fericire,
Celui care-atâta grijă şi iubire ne arată,
Preaputernicul, Preabunul şi Cerescul nostru Tată,
prin Iisus Mântuitorul, Care-n fruntea Oastei Sale
duce lupta mântuirii tot pe-a biruinţei cale.
Căci privind ’napoi cu gândul peste căile umblate,
peste vremile trecute, peste luptele purtate,
numai chinuri, numai lupte, numai urme-nsângerate,
numai lacrimi şi durere au umplut mărturisirea,
ca să poată fi înaltă şi puternică vestirea,
ca să poată fi ţinută sfânta flacără curată
împotriva tuturora celor ce s-o stingă cată,
pentru ca această mică Oaste care se alege
să răzbească împotriva unei lumi de fărdelege,
ca mănunchiul cald de inimi din această înfrăţire
să răzbească împotriva unei lumi de uneltire.
De te-ntrebi, privind la toate valurile-nvolburate
ce-ntr-o ură-atât de mare vin din faţă şi din spate,
când şi „fraţii”, şi străinii împotriva noastră-s una
să ne rupă, să ne-mpartă cu vrăjbirea şi minciuna,
cu uimire, gândul nostru, Dumnezeule, se-ntreabă:
– ce s-ar fi ales, prin toate, de fiinţa Oastei slabă
dacă nu i-ai fi fost, Doamne, ocrotire-atât de tare
Ajutorul şi Puterea, Stânca Sfântă de scăpare?
Cum ne-ar fi-nghiţit de-odată răutatea lor cea mare
cu lovirile nedrepte, cu batjocuri şi trădare!…
O, dar noi mereu simţit-am şi simţim, Iisuse Dulce,
peste toate şi prin toate, braţul Tău cum ne conduce,
grija Ta cum ne ajută prin necazurile grele
ca să nu cădem în luptă doborâţi şi-nfrânţi de ele,
căci, trăind în dulcea pace şi-n umblarea Ta cea sfântă,
mângâierea Mâinii Tale, sufletul ni-l înveşmântă
şi în cele mai amare lupte, lacrimi şi durere,
noi simţim cum Tu, Iisuse, ne dai har şi-aduci putere,
cum, în mijlocu-ncercării care sufletul ne-apasă,
bunătatea Ta atâtea binecuvântări ne lasă.
O, şi-atunci când plin ni-e, Doamne, sufletul aşa de Tine,
când vedem a Ta putere cum prin toate tari ne ţine
şi când zi de zi, dovadă Tu ne dai cu Mâna-Ţi tare,
numa-n biruinţi ne poată peste valuri de-ncercare,
când avem călăuzirea şi-ajutorul voii Tale
– ce păcat am face, Doamne, de ne-am îndoi pe cale!
Nu, Iisuse, nu ne-ntoarcem de pe calea-Ţi niciodată,
Tu ai pus în noi, fierbinte, părtăşia Ta curată,
Tu ne faci să ne încredem viu în Tine-n orice vreme,
nici de oameni, nici de duhuri, niciodată-a ne mai teme.
Nici de ura cuiva-n lume, nici de frica suferinţei
să nu vindem sau să pierdem bucuria biruinţei.
De aceea, azi, sub cruce, cu smerită-ncredinţare
ne-ndreptăm spre Tine glasul şi-n această sărbătoare.
Te rugăm, în sfânta-Ţi cauză, tot mai tare ne cuprinde,
focul duhului de jertfă tot mai mult în noi l-aprinde,
pune-n noi putere sfântă şi curaj de-apostol pune,
să Te-urmăm mereu pe Tine, biruind prin rugăciune
şi să mergem mai puternici, mai curaţi şi buni pe cale,
viu trăind Cuvântul Vieţii în lumina voii Tale.
Rugăciunea noastră, Doamne, în adâncă umilinţă
fie-Ţi astăzi o primită jertfă de recunoştinţă
pentru harul Tău cel mare, dat în marea Ta iubire
Oastei Tale până astăzi în a ei mărturisire.
Ştim că mai avem a trece încă multe valuri grele,
fii cu noi întotdeauna, să ne izbăveşti de ele,
fă Lucrarea Oastei Tale tot mai sfântă şi mai mare,
să rodească şi să-nvingă mai frumoasă şi mai tare
şi-o ajută ca, prin toate, sănătoasă-n gând şi-n faptă,
să privească doar la Tine şi să ţină calea dreaptă,
pururea având credinţa şi nădejdea tare-n Tine,
slujba ei slăvită-n lume isprăvindu-şi-o cu bine.
Ca-mplinind cu prisosinţă, Doamne, voia Ta divină,
să se bucure la Tine de cunună şi lumină.
Cântările Luptătoare / Traian Dorz. – Sibiu: Oastea Domnului, 2005
