„Mulţumim Domnului pentru adunarea aceasta şi pentru sfinţii noştri Părinţi înaintaşi care ne-au provocat această adunare. Fratele Traian Dorz s-a luptat pentru vestirea acestor adevăruri, i-a pornit acest gând din anii de puşcărie şi după aceea din anii grei de persecuţie, când a văzut ce mult rău fac învăţăturile greşite, atunci când a scris poezia: «La anii răstignirii». Precum spune în poezie, fratele Traian întocmai a făcut cu toate puterile ce i-au mai rămas după atâţia ani de închisoare şi de suferinţă, de frământări şi de greutăţi, şi de boli. El s-a luptat din răsputeri pentru a face ca Oastea întemeiată de Părintele Iosif Trifa să meargă pe acest făgaş al Bisericii.
Ştim cu toţii cât efort a făcut şi în ce condiţii s-a vorbit şi s-a spus de foarte multe ori lucrul acesta, cum a mers cu cartea «Minune şi Taină» pe la toţi ierarhii pe care i-a găsit, doar la vreo patru sau cinci nu a ajuns, în rest pe la toţi a fost şi i-a convins că Oastea Domnului are rostul ei în Biserică, chiar şi atunci când Oastea era interzisă în regimul comunist. I-a convins prin înţelepciunea lui, prin această carte cu cântări închinate Maicii Domnului şi cu icoane, prin vorbirea despre adunări şi ceea ce făceau ele atunci în ţară, despre rolul binefăcător care se simţea în ţară. Pe atunci era o vreme grea şi se ştia ce promovează Oastea prin Evanghelia vie şi trăită de fraţii ostaşi în adunări. Comuniştii, securiştii, ştiau, pentru că erau acele nunţi de câteva mii de persoane, ştiau că nu e o poveste, ştiau că e o forţă Oastea, că sunt mii şi zeci de mii de oameni care mărturisesc şi trăiesc Evanghelia şi aceste valori autentice, creştine, de care era nevoie. Comuniştii au ajuns la concluzia că au nevoie de aceste lucruri şi de aceea, într-un fel, fratele Traian şi-a împlinit misiunea, nu numai că şi-a jurat deplin puterile rămase sfinţeniei străbune a Oastei şi neamului, ci a dus până la capăt această promisiune.
… Evanghelia Duminicii dinaintea Înălţării Sfintei Cruci se potriveşte dumnezeieşte cu înţelesul pe care l-a avut Părintele Iosif Trifa despre mântuire, despre rolul acestei Mişcări, când zicea că Oastea Domnului nu este altceva decât aflarea, trăirea şi vestirea lui Hristos cel Răstignit. Vom auzi acele cuvinte prin care Domnul îl cheamă pe Nicodim să se nască din nou, să se nască de sus, când îi va spune despre şarpele înălţat de Moise şi că el va ajunge să vadă cum Însuşi Fiul Omului, din dragoste pentru lume, va fi înălţat pe cruce. Şi asta va face ca oamenii să se schimbe, să-şi îndrepte privirea la Hristos cel Răstignit, la dragostea lui Dumnezeu arătată în Jertfa Domnului Iisus Hristos, la iubirea fără de margini a lui Dumnezeu. Asta trebuia să îl schimbe pe Nicodim şi ştim că, până la urmă, cum spune Sfântul Ioan, pe ascuns era şi el ucenic al Domnului. S-a lămurit că numai cu Hristos, cu Cel ce mărturiseşte şi arată iubirea lui Dumnezeu, se poate mântui şi se poate intra în Împărăţia lui Dumnezeu. Dar aş vrea să ne mai punem înainte un loc din Epistola către evrei a Sfântului Apostol Pavel în care vedem că însuşi cuvântul lui Dumnezeu ne cheamă să avem ochii ţintă, pe deoparte, la Mântuitorul Hristos, căpetenia şi desăvârşirea credinţei noastre, şi apoi către cei care ne-au vestit nouă cuvântul lui Dumnezeu, către înaintaşii noştri”.
Părintele Gelu Săvărăşan (ClujNapoca)
spicuiri din cuvântul rostit la Adunarea Oastei Domnului în cinstea Moțiunii din 12 septembrie 1937 – Certege, 10 -11 septembrie 2022
