Nicolae,
din îndurarea lui Dumnezeu arhiepiscop al arhiepiscopiei ortodoxe române de Alba-Iulia şi Sibiu şi mitropolit al românilor ortodocşi din Ardeal, Banat, Crişana şi Maramureş.
Iubitului cler şi popor:
Har şi milă de la Dumnezeu Tatăl şi de la Domnul nostru Isus Hristos
,,Oile mele glasul meu ascultă şi eu le cunosc pe ele şi vin după mine; și eu le dau lor viață veşnică şi nu vor pieri în veac și nimeni nu le va răpi pe ele din mâna mea. Tatăl meu, care le-a dat mie, mai mare decât toți este, şi nimeni nu poate să le răpească pe ele din mâna Tatălui meu.”
Ioan 10, 27-29.
La praznicul Naşterii Domnului şi Mântuitorului nostru Isus Hristos, peste care am trecut înainte cu câteva zile şi a cărui lumină plină de duhovnicească bucurie străluceşte şi acum în inimile noastre, V-am trimis cuvântul meu de învăţătură şi astăzi, în ziua care este începutul unui An Nou în viaţa lumii, vin iarăşi la Voi, iubiții mei fii sufleteşti, cu urările mele şi cu poveţele pe care dragostea mea părintească mă îndeamnă să Vi le împărtăşesc ca o merinde sufletească pentru anul în care am intrat.
Din toată inima mea Vă urez ca anul nou, peste pragul căruia am păşit cu ziua de astăzi, să Vă fie tuturora un an bun şi aducător de bucurii pentru sufletele Voastre, aducător de mulțumire şi îndestulare în casele şi familiile Voastre, de roade îmbelşugate pe urma muncii Voastre, şi împreună cu mine să Vă rugaţi Tatălui celui ceresc, să trimită din noianul bunătăților sale cât mai multă dragoste şi bună înțelegere între toţi fiii bisericii şi neamului nostru, linişte şi întru toate bună sporire peste ţara noastră, bunăvoire între popoare şi pace pentru toată lumea.
Dar gândul meu, cu care mă apropii de Voi în această zi a Anului Nou, se ridică mai presus de acestea şi se opreşte la dorința pe care V-o arăt şi la chemarea pe care V-o fac: să ascultați întru toate de voinţa cea sfântă a lui Dumnezeu şi pe ea să o luați ca lege a vieții Voastre. Nu cunosc eu un mai cuprinzător program de viață pe care să Vi-l pun la inimă în această zi a Anului Nou, când oamenii au obiceiul să-şi facă planuri de viitor şi să-şi croiască programe pentru munca lor, ca acesta unul: să vrei şi tu creştine ce vrea Dumnezeu, să-ți legi voinţa ta slabă şi clătinitoare de voinţa cea sfântă şi neschimbătoare a Părintelui tău din ceruri. Pe ea să o faci stăpână peste cugetele şi simțămintele tale, peste vorbele şi faptele tale, peste toată vieţuirea ta pe acest pământ. Numai ascultând de voia lui Dumnezeu se poate întroduce rânduială bună în viața statelor şi popoarelor, în societate şi în familii, în sufletele oamenilor şi în traiul lor de fiecare zi.
Şi dacă m-ai întreba, de unde putem cunoaşte voia lui Dumnezeu, ți-aş răspunde: înainte de toate din inima ta, din conştiinţa ta, căci scris este: ,,Foarte aproape de tine este cuvântul, în gura ta şi în inima ta şi în mâinile tale este, ca să-l faci” [V Moisi 30, 14]; dar în tot cuprinsul şi în toată măreţia ei şi-a descoperit Dumnezeu voința sa prin glasul Domnului şi Mântuitorului nostru Isus Hristos. El, Unul născut Fiu a lui Dumnezeu, s-a pogorât din slava Tatălui în peştera din Vifleem, a venit pe pământ între oameni şi le-a vestit voia Tatălui, a suferit chinuri şi batjocuri, s-a jertfit pe lemnul crucii, în groapă a stat, dar a înviat a treia zi şi înălţându-se la ceruri de pe Tronul măririi sale de-a dreapta Tatălui ne repetă asigurarea: „Iată eu cu voi sunt în toate zilele până la sfârşitul veacului” (Matei 23, 28). El este Păstorul cel bun şi glasul lui cheamă toată suflarea omenească la o viaţă nouă, la viaţa cea trăită după voia lui Dumnezeu.
El vede zbuciumul neputincios în care se zbat oamenii de astăzi, alergând adeseori după învăţături greşite şi căutând drumuri primejdioase în traiul lor – şi cu glasul lui plin de iubire le zice: „Cel ce nu adună cu mine, risipeşte” [Luca 11,23]. El vede truda de toate zilele a statelor şi guvernelor lor pentru a ieşi din încurcăturile şi greutățile care s-au abătut asupra lumii – şi cu glas apăsat le zice: „Fără de mine nu puteți face nimic” [Ioan 15, 5]. Și atunci, încrezător în lucrul său în lume, îl caută şi stau să asculte glasul lui, le zice: ,,Oile mele glasul meu ascultă şi eu le cunosc pe ele şi vin după mine; şi eu le dau lor viață veşnică”. Glasul acesta e blând și dulce, cald şi luminos, plin de iubire şi de înţelepciune cerească. O, ar putea să amuțească toate celelalte glasuri care răsună astăzi în urechile oamenilor şi umplu lumea cu zgomotul lor, dar ar trebui să ne copleșească deznădejdea în mijlocul încurcăturilor vieții zilelor noastre, dacă acest singur glas al Păstorului celui bun ar înceta să-şi cheme oile sale. Dar El le cheamă cu stăruință la păşunea duhovnicească a vieții celei bune. Vă îndemn, deci, să ascultați cuvintele lui, căci ele ne vorbesc de o iubire fără margini, care cunoaşte oile toate, şi de o mână a Părintelui, din care nimenea nu poate să le răpească pe ele. Și dacă oi pierdute dintre cei scumpi ai Voştri Vă umplu inimile cu îngrijorare şi durere, ascultați glasul care Vă vorbeşte de Păstorul cel bun, care lasă pe cele nouăzeci şi nouă de oi, care nu s-au rătăcit, şi aleargă după cea de-a suta, care s-a pierdut, şi aflându-o o pune pe umerii săi, bucurându-se.
Iubiţii mei fii sufleteşti! În legătura aceasta (a vorbei) vreau să Vă spun că tocmai acum se împlinesc zece ani de când, de aici de lângă scaunul Nostru de păstorire, a pornit, cu binecuvântarea Noastră, o mişcare de trezire a sufletelor la o mai vie credinţă şi la o mai însufleţită vieţuire creştinească, printre fiii bisericii noastre. Era la scurtă vreme după războiul cel mare, care ne-a dat unirea neamului românesc sub acoperământul statului nostru național. Vedeam cu jale pustiirea ce o produsese în sufletele creştinilor noştri şi-n viața lor crâncenul război, şi în acelaş timp simţeam nevoia mare de a clădi viaţa cea nouă în statul nostru de curând închegat pe neclintitele temelii ale evangheliei Domnului și Mântuitorului nostru Isus Hristos. Căci numai aşa îi puteam da chezăşie de trainică dăinuire în viitor, vrednică de jertfele scumpe care ni l-au dat. Și atunci, între alte multe măsuri pe cari le-am luat pentru ajungerea acestei ținte măreţe, a fost şi aceasta una: am chemat aici lângă Noi ca împreună-lucrător al Nostru pe un cucernic preot din Munţii Apuseni, pe părintele Iosif Trifa, şi i-am încredinţat misiunea de a frânge pâinea cea pentru suflete şi de-a împrăştia în casele credincioşilor noştri lumina lui Hristos prin mijlocul tiparului. Aşa a pornit cu începutul anului 1922 gazeta creştinească pentru popor «Lumina Satelor». La scurt timp după aceea, prin râvna iubitului Nostru împreună-lucrător către lucrul Domnului şi către mântuirea sufletelor a pus la cale o tovărăşie numită «Oastea Domnului», ai cărei membrii s-au hotărât să asculte cu mai multă luare aminte glasul Domnului, să-l primească în inimi şi să-şi potrivească după el toată viaţa lor. La început s-au găsit împreună numai o mână de oameni, dar binecuvântarea Domnului a fost cu ei, şi numărul lor a sporit zi de zi şi an după an, astfel încât astăzi Oastea Domnului numără aproape 70.000 de membri. Nici nu ştim să se găsească la noi o altă societate având un număr atât de mare de membri răspândiți în tot cuprinsul țării noastre. Pe lângă „Lumina Satelor” ea mai dă la lumină, în tipografia ei, în fiecare săptămână şi a doua gazetă numită ,,Oastea Domnului” şi a răspândit câteva sute de mii de volume folositoare pentru zidirea sufletească.
Astfel societatea ,,Oastea Domnului” este astăzi o undă proaspătă şi înviorătoare a vieții creştineşti în albia largă a sfintei noastre biserici. Din chiar începuturile ei ea s-a decis să asculte glasul Domnului care răsună limpede din învăţătura sfintei noastre biserici drept- măritoare, aşa cum se desprinde din sfânta Scriptură şi din predania veacurilor creştine; să caute sfinţirea sufletelor prin darul lui Dumnezeu în sfintele taine; să cerceteze cât mai regulat sfânta liturgie în Duminicile şi sărbătorile de peste an; să cinstească rânduielile şi aşezămintele bisericeşti; să le dea respectul cuvenit preoților bisericii, sub a căror păstorire plină de iubire şi înţelepciune se găseşte prin parohiile noastre; să strălucească prin podoaba virtuţilor creştineşti a membrilor ei. Departe de a fi o societate desfăcută de biserică, ea este mai vârtos legată prin tot duhul ei și prin toată lucrarea ei de biserica Domnului. Acesta este rostul ei, de la care nu vrea să se abată. Şi spre marea Noastră mulțumire am văzut, în decursul celor zece ani de când a luat fiinţă, roade binecuvântate de Dumnezeu în lucrul ei. Oameni prinşi în unda ei de înviorare religioasă și ascultând glasul Domnului, au ieşit din păcate şi fărădelegi, s-au căit de greşeala lor şi au început să ducă o viaţă nouă. Bețivii au găsit puterea să rǎzbească deasupra patimei care-i robea. Cei căzuți s-au întors la o viață cinstită. Cei care scoteau sudalme din gura lor, au început să laude pe Domnul. Ura şi răzbunarea, pizma şi răutatea s-au îmblânzit şi stins. Cununiile au ajuns la ostaşi ocazii de bucurie duhovnicească şi în viața familială a lor a intrat fericirea. Sfaturile lor sunt luminate de rugăciune şi, rânduială mai bună a intrat în tot traiul lor. În aceste frumoase obiceiuri creştineşti se deprinde şi mica Oaste a copilașilor.
Pentru toate acestea „Oastea Domnului” trebuie privită cu dragoste din partea tuturor creştinilor. Ea nu sileşte pe nimeni să intre în rândurile ei, dar primeşte cu bucurie pe toți cei care se înşiră de bună voie sub steagul duhovnicesc al ei. Membrii ei nu trebuie să se separe de ceialalți frați ai lor, care nu fac parte din Oaste, nici să creadă că lor le stau la îndemână alte mijloace de mântuire a sufletului decât acelea pe care le îmbie biserica Domnului pe seama tuturor fiilor săi, ci să premeargă cu pilda lor în smerenie şi iubire, bine ştiind că toți dreptcredincioşii creştini sunt datori să facă astăzi front puternic împotriva necredinţei şi a vrăjmaşilor Bisericii noastre. Toți fiii Bisericii trebuie să fie o oaste a Domnului, ascultând de glasul Păstorului celui bun, care le grăieşte: ,,Oile mele glasul meu ascultă şi eu le cunosc pe ele şi vin după mine, şi eu le dau lor viață veşnică”.
Frații mei preoţi şi împreună slujitori la altarul Domnului să ia sub conducerea lor organizația „Oastei Domnului” din parohiile lor şi să se intereseze de aproape de toată viața și munca ei. Să-şi dea seamă, că orice trezire religioasă începe de la unul, de la doi şi se răspândeşte cuceritoare de la suflet la suflet, ca flacăra de la flacără. Setea religioasă, care s-a trezit în inimi, să ne umple de bucurie, căci ea este prevestitoare de roade pentru împărăţia lui Dumnezeu. Sub apăsarea vremurilor grele de astăzi trebuie să ne întărim şi mai mult în convingerea, că evanghelia Domnului este o putere spiritual în stare să înlăture haosul din suflete, să le aducă în legătură strânsă cu adevăratele rosturi mari ale vieţii, să le curețe de duhurile întunecoase care amenință rânduiala din lume şi să le mântuiască din ghiarele pierzării. Iubiţii mei frați în Domnul să urmeze îndemnul sfântului apostol Pavel dat ucenicului său Timotei: „îți aduc aminte ție, ca să aprinzi darul lui Dumnezeu, care este întru tine prin punerea mâinilor mele» [II Tim. 1, 6], iar eu voi ruga „pe Domnul secerişului, ca să scoată lucrători la secerişul său” [Mat. 9,38].
Întru această împărtăşire a iubirii dintre preoţi şi poporul credincios să ne găsească Anul Nou, care să dea Domnul să însemne o sporire a vieții creştineşti a neamului românesc, o întărire pe temeliile evangheliei scumpei noastre patrii, ascultând de glasul Păstorului celui bun care cheamă la sine oile sale.
În acest înțeles Vă urez tuturor fiilor mei sufleteşti: An Nou fericit şi împărtăşindu-Vă arhiereasca Noastră binecuvântare, am rămas al Vostru al tuturor de tot binele voitor [ss] NICOLAE, Arhiepiscop si Mitropolit.
Sibiu, la sărbătoarea Tăierii împrejur şi a Anului Nou 1933
Articol din ,,Telegraful Român” , Anul LXXXI, Sibiu, 1 Ianuarie 1933, nr. 1-2
