Părintele Iosif a spus: „Oastea Domnului este un voluntariat la picioarele Crucii, jos”.
De aceea, de la picioarele Crucii, tu, care spui Cuvântul, de-acolo să-l spui. Nu te scula sus, nu te scula în picioare. De-acolo, sora mea iubită care cânţi şi înveţi pe surorile tale să cânte… Stai în genunchi la picioarele Crucii şi de acolo le vei învăţa să cânte o cântare despre „Doina Golgotei”, din smerenie şi ascultare.
De-acolo, fraţii mei dragi, de-acolo de jos, de la picioarele Crucii. Să învăţăm şi de această dată.
Noi am fi dorit la nunta acesta să vorbim numai despre nuntă şi numai despre mire şi despre mireasă. Am venit cu atâta bucurie şi drag să sărbătorim această sărbătoare a scumpilor noştri Ionatan şi Violeta.
Dar nu-i mare lucru că noi am fost chemaţi. Ci lucrul cel mai mare este că a venit Domnul Iisus jos între noi şi de aceea noi ne purtăm mereu cu sfială şi cu respect la nunta aceasta; pentru că El ne vede pe fiecare.
El ne cunoaşte pe fiecare.
El ştie gândurile fiecăruia dintre noi.
Şi de aceea nu putem sta la nunta aceasta orişicum şi nu putem vorbi orişicum, aşa cum se face la alte nunţi; şi nu putem cânta orişicum.
Noi Îi cântăm lui Dumnezeu sau Îi spunem lui Dumnezeu, sau Îi plângem lui Dumnezeu. El este aici în mijlocul vostru.
Veniţi aici voi, toţi cei care nu vă înconjoară nici o dragoste! Veniţi la Iisus!
Căutaţi-L pe Domnul Iisus, cei care nu aveţi un Dumnezeu! Ce veţi face atunci când va veni pustia? Când va veni cuţitul? Când vor veni fiorii morţii, voi, toţi cei care nu-L aveţi pe Dumnezeu?
Israel a putut să meargă liniştit, pentru că în faţa lor era Iisus. Înaintea lor era Izbăvitorul lor, era toată puterea Lui, care era din veşnicie. Ei puteau să se ducă liniştiţi.
Tu, frate, care stai aici şi-L cauţi pe Iisus… Tu soră, care Îl ai pe Dumnezeu, păşeşte liniştită, păşeşte cu încredere: înaintea ta-i Dumnezeu…
Dar spuneţi-le tuturor celora care nu au nici o nădejde să vină, să-şi caute şi ei un Prieten, că El îi aşteaptă… Iisus îi aşteaptă. Chiar când nu-i aşteaptă nimeni, Iisus îi aşteaptă!
Cu ocazia aceasta, am spune şi dragilor noştri miri că dragostea lui Dumnezeu îi înconjoară de la primii paşi, de la leagăn pe fiecare şi i-a cunoscut de mititei. Şi noi i-am cunoscut de micuţi. Am cunoscut şi braţele care i-au crescut… Şi am cunoscut şi sânurile care le-au dat viaţă. Dorim ca această dragoste a lui Dumnezeu să-i înconjoare până la capătul călătoriei lor.
Am dori ca această dragoste a lui Dumnezeu nu numai să îi înconjoare, dar să şi vegheze asupra lor.
Unii tineri, când ajung la o stare mai înaltă, îşi uită părinţii… mulţi copii. Li-e ruşine de părinţii lor… De tata cel bătrân… De mama cea zbârcită…
Voi, fraţii mei dragi şi miri scumpi, avem toată încrederea că voi nu veţi face aşa! Că voi nu veţi uita niciodată căminele voastre dragi care v-au dat cea dintâi lumină ochilor trupeşti şi sufleteşti. Care v-au dat şi pâine şi pentru corpurile, şi pentru sufletele voastre. Avem încrederea aceasta că voi până la capăt vă veţi aduce aminte de părinţii voştri trupeşti şi sufleteşti. Şi veţi fi o pildă vie pe locurile unde veţi fi. Veţi fi o pildă de credincioşie, de dragoste, de muncă, de viaţă trăită, aşa ca cei din jurul vostru să spună: „Aici este ceva! Aici este Mâna lui Dumnezeu! Oamenii aceştia nu sunt ca ceilalţi. Tăcerea lor, iertarea lor, bunătatea lor ne vorbesc mai mult decât toate celelalte lucruri”.
Scumpii noştri Ionatan şi Violeta, dacă Dumnezeu a fost aşa de bun cu voi şi v-a răsărit în nişte cămine credincioase… Dumnezeul vostru şi în ziua de astăzi a fost atât de bun cu voi!
Dumnezeu S-a îngrijit, frate Ionatan, să ai o soţie aşa cum s-a rugat măicuţa ta şi tatăl tău. Acest dar primeşte-l din mâna lui Iisus. Să fii pentru ea şi tată, şi mamă. Fii pentru ea mai mult decât un soţ, ca ea să-şi găsească în tine tot ce lasă: dragostea de mamă, dragostea de tată, dragostea de surorile ei. Să nu-i pară niciodată rău, Ionatane, că şi-a lăsat părinţii, că şi-a lăsat fraţii şi ţi-a dat ţie inima şi viaţa, şi tot ce-a avut mai scump. Şi ştim că vei face aşa. Domnul îţi va ajuta şi iubirea ei n-o să fie înşelată niciodată.
Tot aşa tu, soră Violeta, soră mireasă, primeşte-l şi tu pe soţul tău pe care ţi l-a dăruit Dumnezeu. Primeşte-l din Mâinile Lui şi spune: „Doamne, Îţi mulţumesc că Tu mi l-ai dat”.
Nu va fi niciodată noapte în cămin la voi, atâta vreme cât veţi fi uniţi unul cu celălalt prin Iisus. Casa ta, căminul vostru va fi totdeauna cald. Va fi totdeauna fericit soţul tău când tu îl vei întâmpina întotdeauna cu o inimă zâmbitoare şi veselă. El va uita orişice: că a fost obosit sau că cine ştie ce bântuieli ar fi avut cu serviciul sau cu alte lucruri. Când acasă îl întâmpină o inimă iubitoare, o faţă zâmbitoare, el va uita toate şi va spune: „Doamne, nu-i nicăieri ca la noi acasă! Doamne, căminul nostru este colţul de rai. Iar fraţii voştri pe care i‑au crescut părinţii voştri în căminele lor să găsească întotdeauna în căminul vostru o mângâiere, o fericire adevărată.
Voi nu veţi uita niciodată ceea ce a fost drag lui Dumnezeu, ceea ce a fost drag tăticului vostru, ceea ce a fost drag măicuţii voastre; voi nu-L veţi uita niciodată pe Iisus.
Am văzut aici chipul lui Iisus cel Răstignit. Aşa am dorit de mult să-L vedem înviat, să-L vedem pe Iisus, să-L vedem cu braţele deschise, să cânte cu noi…
De ce oare El este tot răstignit şi la nunţi?
De ce oare mereu, pe unde vă duceţi voi, de ce oare I se spune: „Iisus – Acela Răstignitul”?
N-am vrea noi oare să fie El coborât de pe Cruce, odată măcar să vină şi El la nuntă, să cântăm împreună?
Poate va veni cât de curând şi vremea aceea. Dar atâta vreme cât eu mai am o vină… cât sora mea mai are un păcat… cât noi nu suntem desăvârşiţi, Iisus trebuie să stea tot pe Cruce. Păcatul meu nu mai este iertat când Se coboară Iisus de pe Cruce. Nu mai are cine să-l ispăşească. Numai stropii de sânge ce cad din rănile Lui pot să ispăşească vina mea, pot să ispăşească vina ta…
El trebuie să rămână tot pe Cruce. El trebuie să rămână tot răstignit. N-ar fi oare, o, n-ar fi oare bine să ne dăm fiecare dintre noi silinţa ca să nu mai fie El răstignit pe Cruce? Ca să poată spune sufletul meu şi sufletul tău: „Doamne Iisuse, de acum poţi veni!”.
Ca să putem spune împreună cu mireasa din Apocalipsa: „Amin. Vino, Doamne Iisuse!”.
O, nu-i nimica, luminile-s tot mai rare în sat. Dar oare în Sâmbăteni?
O, Sâmbătenilor, a mai fost o noapte peste voi, a mai fost încă o noapte în viaţa voastră! Câte lumini se vor aprinde oare în satul acesta şi de la această nuntă?
Vă mai cercetează Dumnezeu încă o dată. Ţine mult la voi. Nu ştiu ce are Dumnezeu în planurile Lui, că ţine atât de mult la voi!
Alţii vor spune: „Luminile în sat la noi sunt tot mai rare, ca la miezul nopţii. Mulţi au vegheat ei până la miezul, dar la miezul nopţii luminile încep să se rărească şi ochii încep să se închidă.
Cine oare va mai fi treaz când va veni Mirele? Aşa să faceţi, scumpii noştri dragi care v-aţi spălat feţele voastre de mulţi ani în lacrimi. Mai vegheaţi încă şi mai faceţi să se aprindă o lumină. Mai vorbiţi cu vecinul şi cu vecina. Mai vorbiţi aşa cu fratele sau cu sora: „Frate, mai aprinde lumina! Frate, mai veghează o clipă! Frate, mai ţine ochii deschişi în sus, că nu mult trebuie să mai aştepţi!”.
La miezul nopţii e întuneric aşa de mare! Trebuie să vină, că El a spus.
La toate nunţile noastre, noi nu putem să nu vorbim şi despre această Nuntă şi despre acest Mire. Căci n-avem alt nume mai drag decât Numele Acela despre care vorbesc Evangheliile de la început şi până la sfârşit.
Mulţumim Domnului pentru sărbătoarea aceasta. Dorim cu acest prilej şi toţi Îl rugăm pe Domnul [să rămână] în acest cămin pe care îl binecuvântează astăzi, ca să poată spune şi Domnul Iisus că mai are unde să-Şi plece capul. Iar fraţii noştri dragi, când alţii Îl vor alunga… când gadarenii vor spune: „Doamne, du-te!”, ei să spună: „Vino numai până la noi şi rămâi la noi şi noi să rămânem cu Tine!”. Amin.
Slăvit să fie Domnul!
cap. 31. „TU MĂ ÎNCONJORI”
din vorbirea fratelui Popa Petru (Săucani) la nunta de la Sâmbăteni – iulie 1979
Strângeţi fărâmiturile / Traian Dorz. – Sibiu: Oastea Domnului, 2010 – vol. 1