1. Dintr-o iubire neobişnuită, un suflet iubitor de Hristos va şi face lucruri neobişnuite pentru El.
Dar neobişnuite vor fi nu numai unele fapte ale lui, din când în când, ci neobişnuit va fi întreg felul lui de a se purta.
Tot ce va izvorî zilnic din inima şi din trăirea unui astfel de suflet va fi neobişnuit.
2. Toată trăirea unui suflet scump lui Hristos
va fi cu totul altfel decât trăirea obişnuită a celorlalţi oameni.
Chiar şi felul în care salută sau răspunde la salut este un alt fel decât al altora.
Chiar şi din felul cum deschide sau cum închide o uşă poţi vedea adesea cum este un om neobişnuit.
3. Dar din felul cum umblă şi vorbeşte nu numai cu prietenii, ci mai ales cu străinii şi cu duşmanii săi, se vede cel mai bine omul neobişnuit.
Căci trebuie neapărat să se vadă acel chip neobişnuit, dar ceresc,
izvorât din dragostea şi pilda lui Hristos, al robului Său.
4. Maria era aceea care a făcut acel lucru neobişnuit pentru Iisus nu numai spre a-şi arăta respectul şi recunoştinţa ei pentru Binefăcătorul său,
ci şi dovedindu-şi încredinţarea puternică pe care o avea ea despre Misiunea Mântuitoare a Domnului Iisus,
când El Se apropia de cutremurătoarea ei împlinire.
Căci pe când noi, toţi oamenii, ne naştem ca să trăim, El Se născuse ca să moară.
După Maica Domnului, singură ea pare că mai în-ţelesese asta.
5. Sufletele care ard într-o neobişnuită iubire curată pentru Hristos sunt înştiinţate mai dinainte de către Duhul Sfânt, de multe ori, despre cele ce se vor întâmpla.
Ele presimt mai ales apropierea marilor încercări, precum spune Sfântul Pavel când zice: „…Duhul Sfânt mă înştiinţează din cetate în cetate că mă aşteaptă lanţuri şi necazuri“ (Fapte 20, 23).
6. Aşa, în tăcerea iubirii ei evlavioase şi adânci, Maria a fost înştiinţată de Duhul Sfânt despre patimile Mântuitorului care se apropiau şi despre moartea Lui.
Iar durerea ei adâncă şi ascunsă a făcut atunci acel lucru neobişnuit tocmai în vederea morţii Sale. Lucru despre care se va vorbi mereu cu cutremur şi cu duioşie
– şi pe care Mântuitorul Însuşi l-a arătat în toată strălucita frumuseţe şi iubire din care a izvorât (Mt 26, 7-13; Mc 14, 3-9).
7. Suflete al meu, tu ce lucru neobişnuit ai făcut sau faci, spre a fi vrednic să se pomenească, în cinstea lui Iisus Hristos, Mântuitorul tău, că tu l-ai făcut? Este dragostea ta o dragoste neobişnuită?
Sau este o biată dragoste obişnuită – ori nici atât?
Ce lucru frumos faţă de El ai făcut sau faci tu?
Ce faci tu chiar în vederea morţii celor preaiubiţi ai tăi?
Ce ai făcut tu cu totul deosebit de alţii, spre a-ţi arăta dragostea, credinţa, nădejdea, răbdarea, ascultarea ta în chip neobişnuit faţă de Lucrarea Domnului?
Şi faţă de cei preaiubiţi ai Lui?
va urma
Traian Dorz, din „Avuţia Sfântului Moştenitor”
