Să se bucure şi să se veselească de Tine, toţi cei ce Te caută pe Tine, Doamne, şi să zică pururea cei ce iubesc mântuirea Ta: "Slăvit să fie Domnul!" (Ps. 39,22)
  • Set Logo Section Menu from Admin > Appearance > Menus > "Manage Locations" Tab > Logo Section Navigation
Slăvit să fie Domnul!
Home Omul modern

Omul modern

Omul modern

Se spune că, înainte de 1989, regimul comunist impunea o anumită mentalitate antireligioasă şi, ca atare, era la modă să fii ateu, iar cine nu se supunea şi îşi păstra credinţa, o făcea pe cont propriu.

În schimb, astăzi, toţi mărturisesc că sunt ortodocşi şi cred în Dumnezeu. De ce? Pentru că aşa e la modă – dar omul e tot acela. Aceasta nu e credinţă, să nu ne înşelăm, ci adaptare la mediu, adaptare pentru atingerea scopului.

Să vedem cum sunt oamenii aceştia. Dacă le vorbeşti despre Dumnezeu îţi reproşează: „Aaa…, tu eşti cu Biserica… şi bunica mea era bisericoasă“. Această replică este spusă cu superioritate şi respect, nu faţă de „bunica“, ci faţă de omul modern. El nu consimte să se potrivească cu vremurile şi cu oamenii (părinţii) de atunci, ştiinţa a înaintat. I. L. Caragiale sesizează această decădere încă din vremea sa, referindu-se la părinţii contemporanilor săi: „Ei au crezut şi s-au închinat şi sufletele lor găseau mângâiere şi tărie în închinăciune.

Noi nu ne mai închinăm, fiindcă nu mai credem.

Sufletele noastre nu mai au nevoie de mângâiere; inimile noastre nu mai au nevoie de tărie, fiindcă sunt de piatră şi din piatra aceasta scăpărăm scânteile libereicugetări“ (I. L. Caragiale, Nimic fără Dumnezeu, Ed. Anastasia, 1997, pag. 68).

Din „scânteile“ acestea omul arde tot într-o liberă-cugetare:

„Închidă-se bisericile, surpe-se zidurile lor!

Părinţii noştri care le-au zidit erau nişte barbari, nişte primitivi, fără nici o cultură serioasă, ei nu aveau spiritul de examen.

Noi suntem oameni moderni.

Măture-se dărâmăturile bisericilor, ca să se deschidă locuri largi, pieţe vaste pe care, după cerinţele progresului, să se zidească hoteluri măreţe şi cluburi politice, teatre de varietăţi şi burse de comerţ!“ (ibidem, pag. 69)

Ce-ar zice părinţii noştri?

Este un adevăr evident că pe vremea comunismului la noi în ţară s-au „măturat“ biserici multe. Dar tragic este că cei care au făcut „curăţenie“ atunci, fac şi acuma şi parcă întrezărim răspunsul părinţilor noştri:

– Nu le e frică, fiule, de bătaia lui Dumnezeu?

– Nu, părinte, i-am răspuns, nu i-e frică nimănui de bătaia cui nu crede că este (ibidem, pag. 70).

Durerea mare însă este la originea răului, la pseudoizvorul răului, şi anume: acei oameni care au menirea să-i formeze pe alţii.

Cum tot Caragiale ne-a atras atenţia până acuma, el ne mai avertizează: „Deocamdată, copiii noştri vor merge pe calea noastră cuminte. De ce avem şcoli româneşti, în care urmează înalte învăţături ale oamenilor? Pentru ca să ni-i lumineze şi să ni-i crească.

Din aceste şcoli naţionale, ies pe fiecare an sute de mii de viitori cetăţeni luminaţi, toţi liber-cugetători, plini de dispreţ pentru vechea rătăcită credinţă creştină, astăzi demodată, ridiculizată, scuipată“ (ibidem).

Dumitru C. ROV, Hunedoara

Author: Editor

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Do NOT follow this link or you will be banned from the site!