S-a născut în 5 martie 1923, în satul Bucureşci – Brad, judeţul Hunedoara, din părinţii Lazăr şi Ana. Dar curând a rămas orfan de tată, care lucra în mină şi a murit într-un accident de subteran. A trăit apoi mai greu, trebuind să muncească pe la alţii şi să crească printre străini.
La vârsta de 13 ani, prin 1936, a intrat în Oastea Domnului punând legământ, cu ocazia unei adunări făcute în satul lor de către alţi fraţi veniţi în misiune. Încă de la începutul intrării lui în Oaste, fratele Sabin s-a dovedit un suflet devotat Domnului.
Împreună cu fratele Gheorghe Marian şi cu alţi fraţi şi surori mergeau în misiune prin satele din jurul Bradului şi până spre Ilia şi Hălmagiu, citind din Biblie şi cântând pentru atragerea multor suflete pe calea Domnului.
La vârsta de 20 de ani a început lucrul la mină la Petrila, lângă Petroşani. Acolo, împreună cu fraţii Ioan Capătă, Vasile Lavu şi alţii, au lucrat cu toată râvna şi dragostea pentru creşterea numărului şi a roadelor din adunarea Domnului din Petrila, din Lonea, din Cimpa, din Petroşani şi din alte părţi…
Când au venit ispitele sectare peste unii din adunare, el a ţinut piept cu statornicie, împreună cu alţi fraţi şi surori statornici, iar Domnul le-a dat biruinţă împotriva celor potrivnici, care s-au risipit în curând, pe totdeauna.
S-a căsătorit în ziua de 25 decembrie 1953, la Petrila, cu sora Cristina din Ocna Sibiului.
Din 1955 şi până în 1972 au avut 9 copii: Violeta, Tabita, Cristiana, Estera, Daniel, Samuel, Ştefan, Ana şi Maria… Cei doi părinţi, adânc credincioşi unul ca şi celălalt, şi-au crescut pe toţi aceşti copii cu toată dragostea şi grija, în rugăciune şi credinţă pentru Dumnezeu şi Oastea Domnului Iisus.
În anul 1959 s-a îmbolnăvit grav din cauza lucrului greu la mină, dar după o vreme scurtă Domnul l-a ajutat să se refacă, începând din nou atât munca sa în mină, cu program redus, cât şi munca în ogorul Domnului, cu toată puterea şi râvna inimii sale. Atunci s-au hotărât să se mute la Simeria, unde şi-au construit o căsuţă „pe deal”, pentru a avea atât pentru familia lor un loc de adăpost, cât şi pentru familia Domnului. Într-adevăr, în căsuţa fratelui Sabin din Simeria, Domnul şi copiii Săi au avut un fericit adăpost totdeauna. An de an au continuat acolo, zile şi nopţi, adunări, nopţile Domnului, serile literare ale tineretului Oastei Domnului şi multe întâlniri frăţeşti pline de mari bucurii şi binecuvântări duhovniceşti.
După ce boala fratelui Sabin s-a mai agravat şi n-a mai putut face serviciu – el şi-a închinat Domnului toată vremea şi puterea pe care le mai avea. A început să cutreiere nu numai satele şi oraşele judeţului Hunedoara, ci şi întinsul câmp de lucru până prin Arad, Alba, Sibiu, apoi prin Oltenia, Muntenia, Banat, Maramureş şi Moldova, împreună cu alţi mulţi fraţi lucrători ai Oastei, ca: Iulică, Valer, Cornel, Costică, Iulius. A fost adeseori împreună şi cu fraţii Petru şi Ioan Lunguleasa prin câmpia Olteniei şi mai ales în Turnu-Severin.
A încercat cu toată stăruinţa, împreună cu fratele Popa Petru, să-l readucă la calea cea bună şi pe Moldoveanu, din rătăcirea lui, – dar în zadar.
În anul 1967, boala i s-a agravat şi a trebuit să se interneze prin multe spitale şi sanatorii, în cea mai mare parte a anilor care au urmat. Dar şi acolo, printre bolnavii unde era internat, el a dus o muncă uriaşă de vestire a Evangheliei, atât prin cuvântul său, cât mai ales prin trăirea sa care era o pildă mişcătoare pentru toţi.
Când cuvântul său obosea din pricina slăbiei trupului său, el folosea acolo casetofonul şi magnetofonul cu predici, rugăciuni şi cântări duhovniceşti pline de hrană şi de putere, care erau ascultate cu evlavie şi dragoste de către toţi bolnavii. Astfel el făcea o biserică şi o şcoală sfântă şi mântuitoare din orice salon de spital unde era trimis de Domnul. Multe suflete suferinde au aflat atunci pe Domnul şi oricine îl cunoştea slăvea pe Dumnezeu pentru el.
A avut, din cauza asta, şi mari necazuri cu mulţi potrivnici, mai ales cu unii şefi din spitalele pe unde a fost internat. De la Sanatoriul din Brad a fost dat afară din pricina râvnei lui pentru vestirea Domnului în mijlocul bolnavilor. Dar el a rămas credincios, primind mai degrabă să fie dat afară din spital, decât să tacă ceea ce Domnul îi poruncea să vorbească. El ne poate fi tuturor o pildă de hărnicie duhovnicească, de tată credincios şi de frate răbdător.
Din cauza adunărilor Domnului din căsuţa lor „de pe deal”, a avut şi în Simeria multe necazuri. I s-au făcut percheziţii, luându-i-se benzile, cărţile şi caietele cu cântări şi învăţături evanghelice. Dar cei doi soţi credincioşi au trecut biruitori şi răbdători prin toate.
Când familia i s-a înmulţit, iar puterile şi sănătatea i s-au împuţinat, toată sarcina grea a familiei şi a muncii a rămas pe sora Cristina, buna şi credincioasa lui soţie şi soră în Domnul. Mult ajutor a avut fratele Sabin din partea Domnului prin această harnică şi iubitoare soţie care l-a preţuit şi l-a îngrijit cu toată dragostea şi devotamentul ei, cum puţine surori şi soţii mai sunt să facă.
Dumnezeu l-a binecuvântat şi cu nişte copii buni, ascultători şi credincioşi, care au fost o bucurie nu numai pentru familia sa, ci şi pentru familia Domnului. Bunii părinţi au fost binecuvântaţi cu aceşti foarte buni copii care, crescând şi căsătorindu-se, au format ei înşişi alte binecuvântate familii – spre slava Domnului şi bucuria Oastei Sale.
Simţindu-şi apropierea sfârşitului său trupesc, fratele Sabin i-a încredinţat soţiei sale, Cristina, şi copiilor săi multe sfaturi şi îndemnuri mântuitoare, cu liniştea şi pacea senină a unui vrednic lucrător al Domnului, care ştie că merge la odihna şi răsplata Stăpânului său.
A fost cercetat de mulţi fraţi de aproape şi de departe şi el şi-a luat rămas-bun de la toţi cu multă dragoste şi multe îndemnuri în Domnul. A lăsat el singur cum să fie înmormântat şi a dat îndemnuri copiilor săi, spre a fi şi mai credincioşi Domnului după ce el va pleca dintre ei.
A trecut la Domnul în dimineaţa zilei de 8 aprilie 1981.
Slujba înmormântării a fost făcută în curtea căsuţei „de pe deal” de către zece preoţi, în mijlocul unei mari mulţimi de fraţi. Din ochii tuturor au curs multe lacrimi peste sicriul scumpului frate Sabin, care a fost un vrednic şi ales lucrător al Domnului şi înaintaş al Oastei. Era o zi senină şi dulce de primăvară. Toţi cei nouă cireşi din curte, sădiţi câte unul la naşterea fiecărui copil al său, erau încărcaţi cu flori albe… Şi, deşi nu adia nici un vânt, totuşi din crenguţele tuturor cireşilor înfloriţi se revărsa peste sicriul lui o ninsoare de petale albe ca nişte dulci şi înlăcrimate sărutări de despărţire şi recunoştinţă. Ce mult ne-a impresionat pe toţi priveliştea aceasta de dragoste sfâşietoare şi neprihănită!
Slavă veşnică Dumnezeului nostru pentru astfel de suflete mari şi sfinte. Amin.
Slăvit să fie Domnul!
Traian Dorz, din Fericiţii noştri înaintaşi
