Mărturii Meditaţii Traian Dorz

OSTAŞUL DOMNULUI HRISTOS ( I )

1. Înseşi Biblia şi Biserica folosesc un limbaj duhovnicesc, înfăţişându-l pe adevăratul creştin ca pe un „bun ostaş al lui Hristos”, chemat să lupte şi să sufere pentru triumful Împărăţiei lui Dumnezeu şi pentru nimicirea păcatului (II Tim 2, 1-5) – chiar şi la botezul lui în credinţa creştină.
Unui astfel de „ostaş” al Domnului i se porunceşte să ia toată „armătura” Duhului Sfânt, ca să poată ţine piept împotriva uneltirilor vrăjmaşului diavol.
Şi este vorba acolo despre „centura” Adevărului, „platoşa” neprihănirii, „scutul” credinţei, „coiful” mântuirii, „sabia” Duhului (Ef 6, 11-17).

2. O, dacă acest deosebit har ceresc ce vine spre noi prin această binecuvântată Lucrare ar fi înţeles tot atât de bine şi de către cei din fruntea Bisericii şi a poporului cum îl intuieşte mulţimea cea mare şi de jos!
Ce minunat s-ar împlini atunci planul mântuitor pe care Dumnezeul nostru îl are cu ţara noastră! Şi cum s ar schimba atunci de radical tot cursul istoriei noastre!
Dar atât „elita” noastră naţională, cât şi cea reli-gioasă, nu numai că n-au înţeles, dar au şi zădărnicit acest plan dumnezeiesc, după cum zădărnicise cândva şi elita poporului iudeu (Lc 7, 30).
Spre nefericirea noastră de astăzi ca şi a acelora de demult.

3. Cu Lucrarea Oastei, Dumnezeu n-a fost ca şi cu altele. Oastei acesteia nu i-a dat o trâmbiţă încurcată, un adevăr îndoielnic, un duh tulburat, un Iisus aspru.
Nu i-a dat o Evanghelie grea şi chinuitoare, prin vreun lucrător ambiţios, nesupus şi trufaş.
Ci i-a dat trâmbiţa cu sunetul cel mai desluşit. Adevărul cel mai blând şi mai sigur. Duhul cel mai li-niştit. Hristosul cel mai dulce. Evanghelia cea mai feri-cită şi uşoară, a dragostei smerite, curate şi fierbinţi,
– prin lucrătorul cel mai asemănător în suferinţă, în iubire, în bunătate şi în sărăcie cu Domnul său…

4. Toată lucrarea mântuirii noastre – va spune el încă de la început – stă şi va sta numai în Crucea şi în Jertfa lui Iisus cel Răstignit.
Crucea şi Jertfa Lui de pe Golgota a făcut – şi va face – lucrarea mântuirii noastre. Fără această Jertfă, toată lupta şi toată truda noastră este în zadar. Toată lupta noastră şi toată nădejdea noastră pentru mântuire stau numai în credinţa şi în încrederea noastră neclintită în Crucea şi în Jertfa vie a lui Iisus cel Răstignit. De fapt, Lucrarea Oastei Domnului este aflarea şi vestirea lui Iisus cel Răstignit…
Deci, fraţii mei, cu ochii ţintă la Căpetenia şi Desăvârşirea credinţei noastre, la Iisus cel Răstignit, după cum a spus şi a scris marele Apostol Pavel, că: „N-am avut de gând să ştiu între voi altceva decât pe Iisus Hristos şi pe El răstignit” (I Cor 2, 2). Şi: cu ochii „ţintă la Căpetenia şi Desăvârşirea credinţei noastre, adică la Iisus…” (Evr 12, 2).

5. De fapt, aceasta nu era o descoperire, ci mai degrabă o redescoperire.
Hristos era în mijlocul nostru, dar noi nu-L cunoscusem.
Stătea la uşa noastră, dar noi nu-L simţisem.
Ne vorbea de lângă noi, dar noi nu-L auzisem.
Era trimis la noi să ne aducă mântuirea slăvită, dar noi nu-L primisem. Căci nu fusese nimeni să ne trezească din somnul păcatelor în care zăceam. Nici să ne arate limpede calea şi lumina ieşirii din întunericul şi rătăcirile prin care bâjbâiam.

6. Acum Hristos era înălţat cu toată puterea, cu toată căldura şi cu toată hotărârea sufletului, în faţa tuturor sufletelor şi în mijlocul tuturor stărilor.
Acum chemarea Lui o auzim cu toţii limpede, stăruitoare şi dulce cum n-o mai auzisem niciodată.
Cel ce ni-l arăta, simţeam că Îl cunoaşte pe Iisus. Şi că tot ce spune el despre mântuirea şi viaţa cu Iisus el le trăieşte în totul. De aceea îl ascultau tot mai multe su-flete şi îl urmau tot mai cu drag.
Pe măsură ce ochii slujitorului erau tot mai aţintiţi la Stăpânul său Iisus, iar urechea lui era tot mai atentă la Cuvântul Lui, viziunea i se adâncea şi i se lărgea, pătrunzându-se tot mai deplin de marile adevăruri în aflarea şi cunoaşterea cărora stătea salvarea noastră. Şi ca indivizi, şi ca popor.

7. Astfel cea dintâi şi cea mai mare trebuinţă a ţării şi a poporului nostru, aflăm puternic că stă numai în cunoaşterea vie a lui Hristos.
Dacă L-am avea cu adevărat pe Hristos, nu ne-ar mai lipsi nimic. Toate le-am dobândi prin El şi odată cu El, căci în El avem totul deplin (Col 2, 10).

8. Curând el va spune: De fapt, nu beţia şi sudalma sunt răul cel mai mare de care suferă poporul nostru – ci răul cel mai mare este că nu-L cunoaştem şi nu-L urmăm pe Iisus cel Răstignit.
Căci dacă L-am avea pe El, nu numai că n-am trăi în întunericul acestor ruşinoase păcate şi patimi, ci am umbla cu toţii în toată curăţia şi bucuria inimii minunate a lui Dumnezeu.

9. Nici noi nu vom putea fi mântuiţi altfel…
Temelia cea dintâi pentru mântuirea sufletului nostru este să-L cunoaştem şi să-L primim oricare dintre noi în inima şi în casa noastră pe Hristos.
Apoi cea de-a doua, tot atât de însemnată, este munca şi lupta noastră de a-i face pe toţi oamenii să-L cunoască şi să-L primească în viaţa lor ca Mântuitor şi ca Stăpân pe El.
În aceasta stă toată taina înnoirii, puterii şi rodirii noastre.

10. Minunea descoperirii lui Hristos face în sufletul nostru o altă minune: lucrarea tainică şi dumnezeiască a naşterii din nou.
Taina pocăinţei, care este o lucrare a Duhului Sfânt, recunoscută ca una din cele şapte Taine ale Bisericii, numită în alt fel şi taina convertirii sau taina naşterii din nou, este acea lucrarea dumnezeiască pe care o face şi trebuie s-o facă în viaţa fiecărui om Duhul Sfânt şi Cuvântul Sfânt.
Dacă un om nu se naşte din nou, nu poate vedea împărăţia lui Dumnezeu – a spus Mântuitorului către Nicodim, adăugând că, dacă nu se va naşte cineva din Apă şi din Duh, nu poate să intre în Împărăţia lui Dum-nezeu (In 3, 3-5).
Desigur, înţelegând pentru această naştere din nou, prin Apă, Cuvântul lui Dumnezeu, Sfânta Scriptură, după cum explică Însuşi Mântuitorul în Ioan 4, 14: „…Apa pe care i-o voi da Eu se va preface în el într-un izvor de apă care va ţâşni în viaţa veşnică…”

va urma

Alergarea Stăruitoare / Traian Dorz. – Sibiu: Oastea Domnului, 2008

 

Lasă un răspuns