Harnicul şi neobositul frate Petru Popa de la Săucani lucra la construit de case, unde numai în cântări şi rugăciuni se lucra, iar după terminarea muncii, în fiecare seară, împreună cu fraţii din acea localitate unde lucra, făcea adunare până noaptea târziu, zidind şi casa lăuntrică a celor din sat.
Venind fratele Petrea cu fraţii de la o nuntă din Vălani spre Săucani, peste câmp, pe o căldură mare, dădură în poiană de o fântână. Repede, fraţii se grăbiră să ajungă la fântână, să‑şi stâmpere setea. Fratele Petrea însă le zise: „Până acum toţi am răbdat, căci nu aveam apă. Dar acum se vede cine ştie răbda, când suntem lângă fântână”. El era obişnuit cu răbdarea şi voia să le-o inspire şi celorlalţi fraţi, chiar şi în lucrurile aparent mărunte.
Când se mergea cu autobuzul pe la nunţile frăţeşti prin ţară ori la Sibiu, impunea disciplină prin pilda şi seriozitatea sa. Spunea: „În autobuz, fraţii stau pe o parte, iar surorile pe cealaltă parte”. Pe tot parcursul drumului se cânta şi se mărturisea Cuvântul. Nu agrea pauzele lungi la apă şi… îngheţată. Se grăbea să ajungă cât mai repede unde erau fraţii, căci aştepta cu dor să-i întâlnească.
Deplasările la adunările din zona Bihorului se făceau pe jos. Mergeau fraţii de la Săucani până la Sârbi, câte 80 de kilometri; ori până la Tărcăiţa, la Rieni, la Petrileni sau Hârseşti. Noi, cei de astăzi, obişnuiţi cu confortul, n-am fi în stare de aceste jertfe. Însă aceşti minunaţi părinţi şi înaintaşi ai noştri, precum şi alţii din alte zone, au fost legaţi de Cer, destoinici fiind pentru cele de Sus, pentru Dumnezeu, pe Care L-au iubit şi urmat cu toată fiinţa lor, ajungând astfel să fie demni slujitori ai Duhului şi vrednici de urmat. De aceea, avem cu toţii sfânta datorie de a-i avea mereu înaintea noastră şi a călca pe urmele lor, pentru a fi vrednici de mântuirea pe care ne-au propovăduit-o ei.
Slăvit să fie Domnul!
Nelu Pavel
(din «Iisus Biruitorul», nr. 26 / iunie 2013)
Frate de aur şi de miere sfântă – Popa Petru de la Săucani / Sibiu : Oastea Domnului, 2014
