Oastea Domnului

Părintele Iosif Trifa a avut cuvântul hotărâtor

Cât de mult s-a discutat despre acest smerit preot, care a încercat, pe toate căile, să contribuie la revi­gora­rea sentimentului religios în viaţa credincioşilor ortodocşi din România Mare! Cât de mult i s-au contestat meritele şi câte patimi nu s-au dezlănţuit în jurul activităţii sale misionare, animată de cele mai bune intenţii! Şi ce bine ar fi dacă nu s-ar fi ajuns la dezlănţuirea acelor patimi, încheiate în mod de-a dreptul tragic pentru Părintele Trifa!

Părintele Iosif Trifa a fost nu numai un iscusit gazetar – fireşte, cu articole scrise pentru credincioşii ţărani – ci, mai presus de toate, un neobosit şi entuziast misionar în cadrul cunoscutei mişcări „Oastea Domnului”. Aceasta a pornit la drum în anul 1923, cu binecuvântarea şi sub îndrumarea directă a mitropolitului Ardealului, Nicolae Bălan, dar adevăratul ei animator şi îndrumător de fiecare zi a fost Iosif Trifa. Mişcarea religioasă „Oastea Domnului” avea ca sfântă misiune o „regenerare sufletească a întregului neam românesc”, aşa cum afirma însuşi mitropolitul Nicolae Bălan în 1930.

O asemenea mişcare misionară era absolut necesară după realizarea unităţii noastre de stat din 1918. Este lucru ştiut că întregirea neamului a adus schimbări şi în mentalitatea intelectualilor şi a credincioşilor ţărani de până în 1918. În viaţa celor mai mulţi intelectuali, de pildă, se manifesta un indiferentism religios total, chiar aversiune, faţă de Biserică, iar viaţa spirituală a multor credincioşi ţărani a început să fie tulburată de acţiunile proze­litiste ale unor secte religioase, de regulă îndrumate de „predicatori” care trăiseră mult timp în America, unde fuseseră atraşi la alte culte. Unii muncitori erau atraşi de ideologia comunistă, propagată prin agenţi veniţi din Rusia sovietică. Viaţa religios-morală era perturbată însă şi de o serie de vicii: alcoolism, imoralitate, corupţie, hoţie carierism politic şi multe altele. În faţa acestor scăderi ale societăţii româneşti postbelice – considerate de învăţătura creştină ca „păcate” –, Biserica, prin conducătorii şi slujitorii ei, n-a lucrat îndeajuns pentru „asa­narea” lor, pentru „însănătoşirea” vieţii morale, pentru readucerea oamenilor la Hristos, pentru apropierea lor de Biserică. Acest lucru a încercat să-l facă mişcarea de înnoire spirituală, care a  fost „Oastea Domnului”, iar Părintele Iosif Trifa a avut cuvântul hotărâtor. Prin articolele sale simple, scrise pe înţelesul tuturor, în cele două gazete populare pe care le redacta, «Lumina Satelor», apoi „Oas­tea Domnului”, Părintele Trifa a în­fierat cu vehemenţă cele trei mari păcate considerate de el că ar contribui la decăderea vieţii religios-morale româneşti: alcoolismul, înjurăturile şi fumatul (tabagis­mul), cu tot cortegiul de alte păcate ce le însoţesc. Şi, într-adevăr, prin munca stăruitoare şi entuziastă, Părintele Trifa a readus la Hristos, în decurs de numai câţiva ani, sute de mii de suflete rătăcite, de toate vârstele, din toate categoriile sociale: ţărani, muncitori, intelectuali, militari, elevi şi studenţi. Mulţi s-au reîntors de la diferite secte la Biserica-mamă, alţii au abandonat pentru totdeauna păcatele cărora le-au căzut victimă şi au devenit oameni ai rugăciunii şi ai iubirii de semeni, adevăraţi „ostaşi” ai lui Hristos.

Pr. Acad. Prof. Dr. Mircea PĂCURARIU