Să se bucure şi să se veselească de Tine, toţi cei ce Te caută pe Tine, Doamne, şi să zică pururea cei ce iubesc mântuirea Ta: "Slăvit să fie Domnul!" (Ps. 39,22)
  • Set Logo Section Menu from Admin > Appearance > Menus > "Manage Locations" Tab > Logo Section Navigation
Slăvit să fie Domnul!
Home PERICOLUL AMĂGIRII DE SINE

PERICOLUL AMĂGIRII DE SINE

PERICOLUL AMĂGIRII DE SINE

Cea mai mare parte a răului, care chinuie astăzi viața noastră, se datorează denaturării tradiției noastre bisericești, fapt ce a dus la o denaturare a ethosului Neamului nostru. Urmarea a fost că modul nostru de viață contemporan a devenit expresia unui ethos străin, deseori potrivnic propriei noastre tradiții bisericești.

Toți suntem păcătoși, dintre care cel dintâi sunt eu! Singurul care a pășit pe pământ fără de păcat a fost și este Dumnezeu Cel Întrupat.

Și totuși, noi oamenii păcătuim mereu și suntem sub pedepse grele. Păcătuim cu toate simțurile și mădularele trupului nostru. Noi am pervertit scopul acestora și le folosim ca să pregătim pierzarea noastră în iadul cel veșnic.

Toată strădania existenței diavolului este să se împotrivească lui Dumnezeu, să-L ocărască și să-i arunce pe oameni în iad. Diavolul aruncă mereu câte o momeală, iar noi ne lăsăm mult prea ușor înșelați și suntem prinși în cursă. Important este ca de acum înainte să avem ochii deschiși, să luăm aminte, să fugim în ceasul ispitei.

Pericolul amăgirii de sine astăzi poate fi observat în tendința de defăimare a tot ceea ce reprezintă autoritatea duhovnicească.

Mântuitorul Iisus Hristos, Apostolii, Martirii și toți creștinii drept credincioși, mărturisesc că lucrările lui satan în lume sunt cât se poate de reale și rele. Satan, prin slujitorii săi văzuți, oprimă pe mărturisitori, iar aceștia au aceeași atitudine pe care au avut-o Hristos și toți sfinții, suportând consecințele mărturisirii: suferința, chinurile și moartea. Ei nu se plâng, arătându-și taina smereniei lor.

Biserica lui Hristos este Una și Veșnică, iar noi românii, suntem cel mai evlavios popor al creștinătății. Biserica, prin noi toți, începând chiar de ACUM, este necesar să iasă în întâmpinarea complexității vieții actuale a oamenilor, să îi ajute și să le transmită mai departe moștenirea cea mai bună și tezaurul unei tradiții sănătoase. În timp ce în biserici se predică, se scrie și se vorbește despre aproape orice subiect – nu trebuie să uităm că predica și cunoașterea academică nu ajung nici pe departe pentru a naște o experiență autentică a credinței. Obstacolele care există în calea unei adevărate cunoașteri a lui Dumnezeu sunt nebăgarea de seamă a propriilor greșeli, pe care trebuie să le plângem și deplângem în frica lui Dumnezeu. Mântuirea noastră depinde în mare măsură de această putere, de recunoașterea păcatului, pe care însă noi preferăm să o ignorăm sau chiar să o dăm uitării, din comoditate, deznădejde sau din teamă față de propria păcătoșenie. Urmarea unei astfel de atitudini este că ajungem să ne confruntăm repede cu probleme existențiale care ne aduc nefericire și deznădejde pe toate planurile vieții.

În Răsăritul creștin, omul, în integralitatea lui, Îl cunoaște pe Dumnezeu prin Duhul Sfânt care Îl luminează până în străfundul ființei sale, îl sfințește și îi dă Viață.

Cunoașterea exhaustivă nu se referă doar la câteva soluții tehnocrate, care nu cuprind omul în integralitatea lui nu doar că nu sunt mântuitoare, dar sunt și extraordinar de periculoase, după cum s-a văzut atât de clar în zilele noastre, când progresul tehnocrat a devenit o cumplită amenințare pentru neamul omenesc, deoarece nu a fost însoțit de un progres duhovnicesc corespunzător umanității. Realizările științifice au fost puse, fapt și mai tragic pentru neamul omenesc, în slujba egocentrismului.

Omul nu va progresa atâta timp cât urmărește satisfacerea fiecărei pofte, ci atunci când va putea să spună NU propriilor pofte, pentru a putea spune DA nevoilor celorlalți. Adevăratul progres al omului se va realiza prin post și rugăciune, adică prin prefacerea lăuntrică a omului, care se înfăptuiește cu ajutorul harului lui Dumnezeu și prin asceză, care nu este scop în sine, ci se face cu intenția de a ajuta la transformarea lăuntircă. Numai în acest Duh sunt posibile legăturile umane acolo unde omul este considerat frate, parte a unui grup comunitar, asemenea Dumnezeului Însuși, unde întâlnirea cu aproapele este considerată condiția întâlnirii cu Dumnezeu și prin care acesta se mântuiește.

Războiul dintre Răsăritul cultural-creștin și Apusul cultural care face ravagii de secole, ”pare” să fie câștigat din ce în ce mai evident de către Apus, foarte adesea cu colaborarea fiilor înșiși ai Răsăritului cultural creștin. Și totuși, după cum o arată lucrurile, însăși această ”victorie” a Apusului cultural nu e decât propria sa înfrângere decisivă, deoarece prin dominația sa s-a arătat patogen și letal. Lumea a început deja să caute și va căuta în continuare alte soluții. A sosit, așadar, ceasul Răsăritului creștin, care are o concepție diferită față de Apus referitoare la om, la nevoile sale reale și la modul în care ar putea fi satisfăcute aceste nevoi de folos spre mântuire.

Raționalismul a fost testat și nu a corespuns aspirațiilor profunde ale omului. A sosit clipa ca lumea să înceapă a trăi modul isihast de viață pe care Răsăritul creștin l-a experimentat și a constatat că neîndoielnic corespunde regăsirii omului Chip al Dumnezeului Cel Viu.

Înaintea lui Dumnezeu contează, de fapt, cine ești cu adevărat, nu masca socială, profesională sau confesională pe care o afișăm public, ci bucuria de a trăi fără mască. Contează sinceritatea mărturisirii tale
de credință – în Duhul Sfânt și în Adevărul întrupat – și angajarea reală și concretă în viața duhovnicească autentică. De două lucruri sau lucrări nu te poți ascunde: de propria-ți conștiință și de Dumnezeu. În conștiința ta și înaintea lui Dumnezeu nu poți să apari decât așa cum ești în adevărul tău interior. Aceasta înseamnă să fii închinător în Duh și în Adevăr, restul sunt detalii sau pericole ale amăgirii de sine.

Părintele Constantin Onu
21 Ianuarie 2019 – Prăznuirea Sfântului Cuvios Maxim Mărturisitorul ; Sfinții Mucenici Neofit,
Evghenie, Candid, Valerian și Achila

error

Author: Editor

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *