Munca peste care se coboară darul şi binecuvântarea cerului de sus
În lumina Evangheliei, munca nu este o pedeapsă pentru păcat, ci, dimpotrivă, este un mare ajutor contra păcatului.
Munca este şi ea un dar şi ajutor de sfinţenie şi mântuire. Dar numai cu o condiţie: să aibă legătura cu Dumnezeu, cu cerul de sus.
Legătura aceasta coboară spor şi binecuvântare cerească peste lucrul mâinilor noastre. Legătura aceasta stropeşte cu mulţumire şi bucurie lucrul mâinilor noastre. Legătura aceasta face şi din munca noastră ajutor şi apărare contra ispitelor şi păcatelor. Legătura aceasta alungă lenea cea trupească şi duhovnicească din viaţa noastră.
Voi spune acum ceva despre sporul şi binecuvântarea cerească ce se pogoară peste munca celui credincios.
Cuvântul lui Dumnezeu din Biblie, ne arată lămurit că munca omului este legată şi condiţionată de darul şi binecuvântarea Domnului. Fără ele, munca omului este o pedeapsă şi se iroseşte în zadar.
Ce minunat a spus acest adevăr psalmistul David în cuvintele: Ferice de oricine se teme de Domnul şi umblă pe căile Lui! Căci atunci te bucuri de lucrul mâinilor tale, eşti fericit, şi-ţi merge bine (Psalm 128, 1-2). Asta e munca ce aduce mulţumirea, pacea şi bucuria cea sufletească şi trupească.
Fără binecuvântarea Domnului, vai de sporul omului. În mâna Domnului este sporul omului, zice înţeleptul Sirah (11, 5) . Este om care se osteneşte şi munceşte şi se sârguieşte – şi cu atât mai mult se lipseşte. Este om slab, fără de ajutor, lipsit de putere şi împovărat de sărăcie. Şi ochii Domnului au căutat spre el şi l-au ridicat pe el din smerenia lui (Sirah 11, 11-12).
Este acesta un adevăr pe care şi noi îl putem vedea şi observa. Celui credincios, oricât de sărac ar fi, Domnul îi umple mereu ulciorul, ca văduvei din Sarepta Sidonului. Dar necredinciosul, oricât se zbate şi oricât strânge de mult, tot nu e mulţumit, tot nu e fericit, ba de multe ori ajunge chiar şi lipsit. „Căci preaiubiţilor Lui, El le dă pâinea ca prin somn” (Psalm 12 7, 2), adică asta nu este a se înţelege că Dumnezeu dă de-a gata pâinea unor leneşi care dorm, ci aici e a se înţelege că Dumnezeu binecuvântează cu spor munca celui drept şi îi rânduieşte traiul vieţii în chip minunat. Se împlineşte şi aici Cuvîntul Domnului că „n-am văzut pe cel drept lipsit şi nici pe urmaşii lui cerşind pâine” (Psalm 36 , 25). În schimb însă se pot vedea atâţia bogaţi necredincioşi ajunşi să trăiască în lipsă, ba chiar şi să cerşească.
„Toată noaptea ne-am trudit, şi n-am prins nimic” – s-a plâns Simon când venise Iisus la ei pe lac (Luca 5, 5). Dar au prins mulţime de peşte după ce au aruncat mrejile în numele Domnului. Aşa e şi cu munca ce are sau nu are binecuvântarea Domnului. O trudă zadarnică e munca ce n-are binecuvântarea Domnului.
Se împlinesc şi aici cuvintele ap. Pavel: „Eu am sădit, Apolo a udat, dar Dumnezeu a făcut să crească: aşa că nici cel ce sădeşte, nici cel ce udă nu sunt nimic, ci Dumnezeu care face să crească” (1 Cor. 3, 6-8). Omul lucrează şi asudă, dar rezultatul e în mâna Domnului.
Omul are spor şi rod la muncă atunci când munca lui e legată cu Dumnezeu. Şi nu se cunoaşte nimic de truda lui atunci când munca lui e legată cu păcatul.
Ce mult se vede acest adevăr mai ales în munca plugarului. Însuşi Cuvântul lui Dumnezeu spune că peste munca plugarului se coboară binecuvântarea sau urgia cerului, aşa după cum el trăieşte în ascultare de Dumnezeu sau în neascultare de El.
„Dacă vei asculta de glasul Domnului Dumnezeului tău… vei fi binecuvîntat în cetate şi la câmp… rodul pământului tău, vacile şi animalele tale vor fi binecuvântate… dar de nu vei asculta de glasul Domnului Dumnezeului tău… vei fi blestemat în cetate şi la câmp… rodul pământului tău, vacile şi oile tale vor fi blestemate”(Deut 28, 1-20).
„Dar dacă nu Mă ascultaţi… vi se va istovi puterea fără folos: pământul vostru nu-şi va da roadele şi pomii nu-şi vor da rodurile (Lev. 26, 14-20). „Voi face ca cerul deasupra voastră să fie fier şi pământul aramă”(Levitic 26, 19).
„Au semănat grâu, şi seceră spini, s-au ostenit fără folos. Să vă fie ruşine de ce culegeţi, în urma mâniei aprinse a Domnului!” (Ier. 12, 13).
„Vei semăna, dar nu vei secera, vei stoarce măsline, dar nu te vei unge cu untdelemnul lor, vei face must, dar nu vei bea vin!” (Mica 6,15).
„Semănaţi mult, şi strângeţi puţin” (Hagai 1, 6).
„Vă aşteptaţi la mult, şi iată că aţi avut puţin; l-aţi adus acasă, dar Eu l-am suflat. Pentru ce? zice Domnul oştirilor. Din pricina Casei Mele care stă dărâmată, pe când fiecare din voi aleargă pentru casa lui. De aceea, cerurile nu v-au dat rouă, şi pământul nu şi-a dat roadele. Am chemat seceta peste ţară, peste munţi, peste grâu, peste must, peste untdelemn, peste tot ce poate duce pământul, peste oameni şi peste vite, şi peste tot lucrul mâinilor voastre” ( Hagai 1, 9-11).
„Am dat ploaie peste o cetate, dar n-am dat ploaie peste o altă cetate; într-un ogor a plouat, şi altul, în care n-a plouat, s-a uscat (Amos 4, 7-9 ).
„V-am lovit cu rugină în grâu şi cu tăciune, şi cu grindină” (Hagai 2, 17).
Şi aşa se întâmplă nu numai în lucrul câmpului, ci şi cu orice lucru care nu are binecuvântarea cerului de sus.
Noi trebuie să avem munca împreunată cu rugăciunea. Roagă-te şi lucră! – aceasta trebuie să fie parola unui creştin.
Munca noastră trebuie sfinţită de rugăciune şi binecuvântarea cerului de sus. „Fie peste noi bunăvoinţa Domnului, Dumnezeului nostru! Şi întăreşte lucrarea mâinilor noastre, da, întăreşte lucrarea mîinilor noastre!” (Psalm 90, 17).
Orice muncă trebuie începută cu acel „Doamne ajută!”, „Doamne, dă izbîndă!” (Psalm 118, 25).
„Dacă nu zideşte Domnul o casă, degeaba lucrează cei ce o zidesc; dacă nu păzeşte Domnul o cetate, degeaba veghează cel ce o păzeşte. Degeaba vă sculaţi de dimineaţă şi vă culcaţi târziu, ca să mâncaţi o pâine câştigată cu durere, căci prea iubiţilor Lui El le dă pâine ca în somn” (Psalm 127, 1-2).
Într-un muzeu din Viena, se poate vedea o veche şi vestită icoană (tablou). Un plugar stă în genunchi lângă plugul său şi se roagă, iar în vremea asta, un înger ară în locul lui. Icoana vrea să spună că vremea ce o petrece omul în rugăciune nu e o vreme pierdută; darul lui Dumnezeu duce înainte lucrul lui. Credinţa şi rugăciunea coboară sporul şi binecuvântarea Domnului peste lucrul mâinilor noastre.
Un ostaş din Oastea Domnului, îmi spunea că de când poartă în buzunar Noul Testament în loc de tutun şi citeşte din el în timpul când altădată fuma, lucrează cu un spor îndoit; se miră şi el de sporul ce-1 are în lucru.
– Cum se face asta – fu întrebată odată o văduvă săracă cu mulţi copii – că îţi acoperi toate lipsurile şi copiii tăi sânt totdeauna bine îngrijiţi?… cu ce-ţi acoperi lipsurile?…
– Cu această Psaltire şi cu aceste două mâini, – răspunse văduva.
Adică cu rugăciunea şi munca.
– Dar tu de ce te încurci cu cartea şi cu cititul acum la vremea lucrului? – fu întrebat odată un ostaş al Domnului, care ieşise la coasă cu mai mulţi oameni şi citea în Noul Testament, de câte ori apuca răgaz.
– Dar voi – răspunse ostaşul – de ce vă pierdeţi vremea cu ascuţitul şi bătutul coasei, acum în vremea lucrului?
Rugăciunea trebuie să meargă mână în mână cu munca omului. Rugăciunea ajută munca omului. Cel ce crede că îşi pierde vremea rugându-se, e tocmai în chipul unui cosaş care nu-şi ascute coasa ca să cruţe vremea. Vai de sporul ce-1 face un asemenea creştin! Stă şi azi în picioare parola strămoşilor romani: „Ora et labora”, „Roagă-te şi lucrează”! Rugaţi-vă şi lucraţi!
Părintele Iosif Trifa
din volumul “Munca și Lenea“
