Şi noi trebuie să părăsim toate cele pământeşti
După ce a fost spălată şi după ce s-a uscat, oaia este trântită la pământ şi cel ce o tunde se apucă de lucru. Biata făptură pierde lâna sa cea plăcută.
Şi voi veţi pierde ceea ce vă era plăcut. De altcum, noi nu pierdem nimic, căci n-avem nimic.
Fratele meu! Nu este bun pământesc pe care nu trebuie să-l părăseşti. Nimic nu este al nostru, decât Dumnezeul nostru.
Cum – ar zice cineva – nici măcar păcatele noastre nu sunt ale noastre? Nu! Căci păcatele au fost ale noastre, însă Domnul Iisus le-a luat asupra Sa.
Nu este nimic propriu al nostru decât Dumnezeul nostru, căci toate darurile Lui ne sunt numai împrumutate şi pot fi cerute înapoi îndată ce voinţa Sa le cere. E o nebunie a crede că averile noastre sunt ale noastre şi a murmura când Domnul ni le ia.
Te împrumuţi de la cineva cu ceva? Îi mulţumeşti când îi redai ceea ce ai primit. Tot aşa să ne bucurăm şi noi când Domnul ne ia înapoi ceea ce ne împrumutase.
Toate averile noastre sunt numai scurte bunuri, împrumutate pe o oră. Chiar dacă ne rămân nouă până murim, totuşi atunci ne vom despărţi de ele. Nu vom lua cu noi nici cea mai mică fărâmitură peste râul morţii.
Şi dacă Domnul ne cere „lâna“ cu un ceas mai devreme, de ce oare să ne întristăm? El face acest lucru spre binele nostru. Şi dacă acum nu înţelegem acest lucru, îl vom înţelege mai târziu.
Preot Iosif Trifa / CA O OAIE FĂRĂ DE GLAS (Isaia 53, 7) – Câteva învăţături luate din asemănarea cu oile –
Editura «Oastea Domnului», Sibiu – 2001
