Domnul Iisus vrea să-i dezlege de patimi, vorbe necuviincioase, păcate ascunse, dar ei nu vor… Se prea exagerează, nu-i chiar aşa! – zic ei.
Inima rea şi necredincioasă – s-a spus de multe ori – ne desparte de Dumnezeu, ne opreşte de la pocăinţa sinceră. Domnul Iisus îndeamnă şi ne porunceşte (cf. Fapte 17, 30-31) – pocăinţa este o poruncă, nu numai îndemnare. Dar prin puterea-I Divină ne biruim pe noi înşine, căci despărţiţi de Domnul Iisus nu putem face decât păcate. Spuneţi dacă poate face ceva fără naşterea din nou, ca un om lacom să dea avutul său săracilor? Un îndătinat în poftele lumii să le părăsească? Un iubitor de sine să se despartă de moda lumii? Un zgârcit să facă milostenii? Cum ai spune unui elefant să zboare sau leului flămând să cruţe prada ce i-a ieşit la sorţ, să mănânce salată sau spanac. Omul, de la sine, cu puterile-i proprii, nu poate să facă nimic bun. Fără ajutorul Domnului, omul nu se poate îndrepta. Cu ajutorul Lui, toate sunt cu putinţă (cf. In 3, 7).
Prin ajutorul Lui, omul pocăit, sincer de mântuirea lui, se află în deplină siguranţă, căci predându-se fără rezerve, se află sub puterea ocrotitoare a Harului Divin, care îl izolează şi îl distanţează de puterile întunericului şi de zonele-i de atracţie.
Chemându-L în viaţa noastră, cu voinţa noastră, Dom-nul răstoarnă mesele cămătarilor, lovind cu biciul, izgoneşte vechii stăpâni cu lucrurile lor cele rele, instalează domnia păcii şi a dragostei adevărate, ne ajută să ieşim la liman din mormanul lăcomiei şi al morţii. El porunceşte ca unul care are putere asupra morţii şi vieţii fără de apus. El strigă „Vino!” şi toate I se supun (cf. In 11, 43).
Numai prin Duhul de viaţă dătător morţii înviază. Cei care eram morţi în greşelile şi în păcatele noastre ştim că El ne-a făcut vii împreună cu Hristos-Domnul şi Harul Lui lucrează în noi mântuirea (cf. Ef 2, 5; Ez 37).
Predicarea Evangheliei se face celor morţi ca să se trezească la viaţa cea adevărată în Hristos-Domnul, iar celor vii ca, întărindu-se, să rămână neclintiţi, veghetori şi îmbogăţiţi în harul cunoaşterii şi al trăirii în El, Domnul nostru.
Prin auzirea Cuvântului, în noi se dezvoltă voinţa şi dorinţa liber consimţite ale urmării lui Iisus prin furtună şi prin noapte, după El, după Iisus pe oriunde. Eliberaţi de născocirile înţelepte ale oamenilor, care nu valorează doi bani ruginiţi, prin Duhul Sfânt şi lucrarea-I divină, ne sfinţim, ne curăţim şi suntem vii în El. Această viaţă duhovnicească, divină, care pulsează din El în noi, ne dă pacea şi liniştea sufletească, ne învaţă blândeţea şi smerenia lui Iisus, pocăinţa şi cunoaşterea Adevărului, cum să salvăm sufletele din ghearele morţii şi ale osândei veşnice (cf. II Tim 24-26). În nădejdea eliberării fraţilor noştri din cursele diavolului, să cerem de la Domnul să dea pocăinţa celor ce n-o au, să le ceară mântuirea; iar noi să luptăm pentru credinţa cea dată sfinţilor o dată pentru totdeauna (cf. Iuda 3).
Biserica din casa ta / Cornel Rusu. – Sibiu : Oastea Domnului, 2011
