Să se bucure şi să se veselească de Tine, toţi cei ce Te caută pe Tine, Doamne, şi să zică pururea cei ce iubesc mântuirea Ta: "Slăvit să fie Domnul!" (Ps. 39,22)
  • Set Logo Section Menu from Admin > Appearance > Menus > "Manage Locations" Tab > Logo Section Navigation
Slăvit să fie Domnul!
Home Pomenirea dreptului ca parabolă

Pomenirea dreptului ca parabolă

Pomenirea dreptului ca parabolă

Ajuns pe cerdacul mãnãstirii Neamț, cugetam la faptul cã mulți preoți și episcopi au rezerve fațã de Oaste. Adâncit în gândurile mele, în timp ce soarele aluneca spre asfințit, un pãrinte care putea sã fie de acolo sau din altã parte, intrând în dialog cu mine, mi-a câștigat încrederea, iar eu, fãrã sã mai preget, i-am destãinuit frãmântarea mea. Îndatã ce și-a deschis gura, pãrintele destrãma enigmele de parcã ar fi cugetat o viațã întreagã la taina mea. Ascultându-l, uneori îl aprobam, alteori aș fi vrut sã-l opresc, dar un gând îmi spunea cu strãșnicie sã-l ascult pânã la capãt. Din mulțimea cuvintelor pe care mi le-a împãrtãșit în acea searã neuitatã reproduc o comparație și o concluzie:

„Un profesor de limba și literatura românã, zise el, vestit pentru înțelepciunea și darul sãu de a ajunge la sufletul elevilor, a fost repartizat la o școalã. Încã de la primele ore, bunul dascãl a vãzut cu durere cu ce fel de elevi trebuie sã lucreze; nu numai cã nivelul lor cultural era cu mult sub nivelul mediu, dar cei mai mulți dintre ei erau obraznici, unii fumau, alții nu veneau nici la ore, alții frecventau barul din apropierea școlii, alții vorbeau mizerabil… Programa școlarã era cu mult deasupra nivelului la care se aflau ei. Atunci harismaticul dascãl a lãsat la o parte programa școlarã consacratã. Venind printre elevii sãi, a început sã le capteze atenția și interesul pentru școalã prin minunate și uimitoare povestiri din literatura și cultura universalã pe care dascãlul le stãpânea cu o precizie și spontaneitate ieșite din comun. Cu un performant simț moral, profesorul dramatiza momente și întâmplãri așa încât îi fãcea pe elevi sã iubeascã virtutea și sã disprețuiascã rãutãțile pe care le vedeau chiar în viața lor. Elevii îl ascultau pe profesorul lor cu sufletul la gurã. Cei care mai înainte chiuleau de la ore acum așteptau cu nerãbdare sã vinã ora de românã; cei care mai înainte fumau, înjurau și se îmbãtau, pãrãsiserã ca prin minune aceste deprinderi rele numai ascultând pe minunatul lor dascãl care le-a cucerit inimile ca printr-o minune venitã de sus.

Profesorii de mai înainte, care au fãcut cunoțtințã cu acei elevi rãi, vedeau cu uimire și admirație cum noul profesor a reușit sã-i schimbe. De pretutindeni veneau cãtre bunul profesor numai felicitãri și aprecieri. Dar unii profesori, mai în vârstã deși îl apreciau pe profesorul neobișnuit, erau mai rezervați. Fiind întrebat, unul dintre ei a rãspuns grav și gânditor: «Profesorul harismatic a fãcut într-adevãr o revoluție moralã în viața elevilor, dar elevii lui insistã numai pe conținutul nou, iar de programa școlarã nu sunt preocupați în mod deosebit. Elevii buni de la celelalte clase care se pregãtesc pentru examenul final, insistã direct și precis asupra programei școlare. Ce vor face la examen elevii marelui profesor?!?».

Bine a fãcut marele profesor cã, din iconomie, a lãsat oarecum la o parte programa școlarã, dar nu-i osândesc nici pe acei profesori rezervați. Orice material didactic nou care trezește interesul elevilor pentru școalã este totdeauna bine venit, dar cu o condiție de bazã: sã nu fie o alternativã sau, și mai grav, o replicã la programa școlarã, ci sã-i conducã pe elevi la programa școlarã. Aceasta a și fost de fapt intenția marelui profesor, dar o mare parte dintre elevii lui nu au înțeles acest lucru.”

Apoi mi-a zis: „Dacã programul nou întocmit de Pãrintele Iosif este orientat și orienteazã spre programul Bisericii, dacã pune în luminã valorile Bisericii, este bun. Dar dacã programul Oastei vrea sã fie o replicã sau o alternativã la cel al Bisericii, dacã creeazã o linie paralelã, atunci preoții și episcopii de care vorbeai, pe bunã dreptate, sunt rezervați. Frate, îți spun un lucru adeverit, experimentat și probat: Sfinții Pãrinți sunt aprinși de gelozie pentru programul pe care ei ni l-au lãsat ca moștenire. Spuneai cã Pãrintele Iosif a afirmat într-un moment decisiv: «Statutul Oastei este legea Bisericii strãmoșești». Dacã toți frații ostași ar înțelege și ar aplica în mod propriu, în multiplele sale detalii, real și profund, acest cuvânt de mare însemnãtate, sunt convins cã preoții și episcopii rezervați și-ar schimba atitudinea”.

Dupã ce mi-a spus ultimele cuvinte în legãturã cu frãmântarea mea, pãrintele îndatã dispãru, lãsându-mã sã cuget singur. Iar eu am considerat acum, când ne amintim de acel neuitat februarie 1938, cã ar fi de folos ca, la acest exemplu, sã cugetãm, toți împreunã și fiecare personal, dacã programul nostru se aseamãnã și-l continuã pe cel propus de Pãrintele Iosif, care orienta Frãțietatea spre cel al Bisericii.

Preot Petru RONCEA

Author: Editor

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *