Poţi să mă laşi să strig mereu,
chiar dacă nu-mi răspunzi îndată,
eu tot voi crede, Domnul meu,
în mila Ta cea neschimbată.
Poţi să mă laşi s-aştept în drum,
în faţa porţii încuiate,
eu n-am să mă-ndoiesc nicicum
de căile-Ţi adevărate.
Poţi să mă laşi să zac zdrobit
în ziduri şi în suferinţă,
tot n-am să-mi uit ce-am preţuit
şi n-am să las a Ta credinţă.
Poţi să mă laşi să mor aşa,
dispreţuit şi-uitat – ştiu bine,
tot n-am să calc porunca Ta,
nici n-am să-mi pierd nădejdea-n Tine.
Poţi să mă laşi oricât, Iisus,
ca să mă-ncerci. Eu ştiu c-odată
pe veci vei răsplăti nespus
răbdarea mea-ndelung purtată.
Traian Dorz, din “Hristos – Învăţătorul nostru”
