Atât în istoria poporului evreu, cât şi în istoria Bisericii, psalmii au avut un loc aparte. Am putea spune că Biblia însăşi este recapitulată sau restrânsă în Cartea psalmilor. Evreii aveau datoria să înveţe un anumit număr de psalmi pe care îi rosteau zilnic ca pe o pravilă particulară. Dar şi în desfăşurarea cultului de la Templu erau folosiţi mulţi psalmi. Laudele pe care le-au cântat Mântuitorul cu Apostolii după Cina cea de Taină (Mt 26, 30) nu erau altceva decât anumiţi psalmi. Sfântul Apostol Pavel ne îndeamnă să-L slăvim pe Dumnezeu şi să ne zidim sufleteşte unii pe alţi cu ajutorul psalmilor (Ef 5, 8). El însuşi a cutremurat zidurile temniţei din Filipi tot cu puterea psalmilor (Fapte 16, 25), cântările şi rugăciunile înălţate atunci împreună cu însoţitorul său Sila nefiind altceva decât grupul de psalmi de la 119 la 133, pe care marii misionari îi cunoşteau şi-i cântau zilnic ca orice evreu credincios.
Urmând acest model evanghelic (Fapte 4, 25-26; Iac 5, 13), Sfinţii Părinţi au preluat psalmii şi i-au folosit din plin la alcătuirea cultului Bisericii, aşa încât cele şapte Laude, care alcătuiesc cultul liturgic zilnic, sunt alcătuite în bună parte din stihuri luate din Psalmi şi din psalmi întregi. Cei care participă la slujba Utreniei, a Vecerniei şi a Ceasurilor şi au cuget apostolic simt că împlinesc pe viu programul indicat de Sfântul Apostol Pavel: „Vorbiţi între voi în psalmi şi în laude şi în cântări duhovniceşti, lăudând şi cântând Domnului în inimile voastre” (Ef 5, 8). În timpul anului liturgic, la Utrenie, se citesc câte două-trei catisme din Psaltire, zilnic, iar la Vecernie câte o catismă, aşa încât într-o săptămână, Psaltirea este citită integral. Iar în Postul Mare, cei care împlinesc programul liturgic zilnic al Bisericii citesc de două ori pe săptămână Psaltirea integral. Iată că, şi din acest punct de vedere, slujbele Bisericii au rădăcini apostolice şi evanghelice. Cât chin şi zvârcolire, până când cineva prinde a înţelege acest lucru! Iar când simte că acesta este duhul evanghelic, apostolic şi patristic, nimic nu-i mai pune în umbră evlavia faţă de Casa Sfântă.
Dar Psaltirea nu a fost o carte folositoare numai la slujbele Bisericii, ea a avut o deosebită universalitate, fiind iubită şi mult folosită de fiecare credincios în parte. În acest sens, Sfântul Vasile cel Mare spune: „Psalmul pune pe fugă demoni şi aduce pe înger într-ajutor, este armă pentru frica de noapte, odihnă pentru ostenelile zilei; este întărirea pruncilor, podoabă celor în floarea vârstei, mângâiere bătrânilor, găteală foarte potrivită femeilor. Psalmul populează pustiurile, cuminţeşte pieţele… Psalmul este glas al Bisericii; psalmul înveseleşte sărbătorile; psalmul este vieţuire cerească, parfum duhovnicesc… În psalmi este cu putinţă să găseşti învăţătura desăvârşită despre Dumnezeu, prevestirea despre venirea în trup a lui Hristos, ameninţarea cu judecata, nădejdea învierii, frica de pedeapsă, făgăduinţa slavei, descoperirile tainelor; toate sunt strânse ca într-o mare şi obştească vistierie, în Cartea Psalmilor” (Omilie la Psalmul I, 1).
Psaltirea a fost printre primele cărţi traduse în limba română (1570). Dintr-o râvnă aprinsă pentru Psaltire, unii au învăţat-o pe de rost, iar alţii o rosteau zilnic. Aşa, de pildă, Sfântul Gheorghe Pelerinul (+ 17 august) a avut harisma de a spune zilnic pe străzile oraşului Piatra Neamţ toată Psaltirea în ison timp de 20 de ani, într-o demnă şi înaltă ţinută mărturisitoare. Unii creştini găsesc soluţii pentru situaţiile care par fără ieşire, luând câte o zi de post negru, timp în care citesc Psaltirea integral sau cât le stă în putinţă, cerând cu osârdie ajutorul lui Dumnezeu.
Marii trăitori ai Bisericii Ortodoxe au avut mereu câte ceva de spus despre relaţia lor cu Psaltirea. Iată o astfel de mărturie: „Câtă mângâiere aflu în citirea Psaltirii! Am împărţit-o în trei părţi. În fiecare zi citesc câte o parte. În trei zile o termin, după care o iau iarăşi de la început… Eu socotesc că acest timp, de un ceas şi jumătate, în care citesc Psaltirea este cel mai eficient ajutor acordat lumii. Iarna trecută când am suferit datorită herniei,
am citit-o în picioare. Din ochi îmi curgeau lacrimi din pricina durerilor nesuferite. Cu o mână îmi ţineam hernia, iar cu cealaltă ţineam Psaltirea. Îl loveam pe diavolul cu tunul. Ziua îl loveam cu Psaltirea, iar noaptea cu Rugăciunea. A turbat diavolul…” (Sfântul Paisie Aghioritul, Despre rugăciune, pp. 147-148).
Dragostea de Sfânta Scriptură se arată şi în dragostea de Psaltire, care o implică, iar când ai prins dragoste de Psaltire, cu câtă bucurie şi dor năzuieşti spre Casa Domnului ca să fii prezent aici încă de la Psalmii Utreniei! Dar Psaltirea nu este numai o carte de strană, ea este izvor de putere, de îmbărbătare, de lumină pentru „strana” fiecărei case.
Ierom. Vasile NICA
articol publicat în foaia ”Iisus Biruitorul”, săptămânalul duhovnicesc al Oastei Domnului, Anul XXX, nr. 18 (1203) 29 APRILIE-5 MAI 2019
