Meditaţii

Pune-ți mâna pe Biblie

Un veac nou se va deschide în istoria neamului nostru, când Românul nostru, în Dumineci şi sărbători nu va deschide numai uşa crâşmelor, ci va deschide şi va pune mâna pe Cartea Vieţii — Biblia, ca să bea din ea, ca din un izvor al vieţii, învăţăturile mântuirii sufleteşti.

Dragi cetitori, opriţi-vă, pregătiţi-vă inimile, puneți mâna pe Biblie, pentru ca astfel să intrați în şcoala cea mare şi tainică a Bibliei, unde îl veți auzi predicând pe însuşi Dumnezeu, pe Fiul lui Dumnezeu, şi pe prooroci şi apostoli.

Puneţi mâna pe Biblie şi începeți cetirea Bibliei. După cetirea fiecărui verset biblic care-l veți găsi aşezat pe zile şi în acest calendar, îngenunchiați și vă rugaţi ca să intre cuvântul lui Dumnezeu în inima voastră şi în faptele voastre.

Dragi cetitori, pune-ți mâna pe Biblie şi cu Domnul înainte!

Părintele Iosif Trifa în calendarul Biblic ilustrat din anul 1945