„Puţin credinciosule, pentru ce te-ai îndoit?” (Mt 14, 31).
Chipul de mai sus arată o întâmplare din viaţa apostolilor. O furtună cuprinsese corabia în care călătoreau apostolii, când deodată, pe la miezul nopţii, L-au văzut pe Iisus umblând peste valuri şi apostolii, de frică, au strigat, „zicând că nălucă este”.
„Dar Iisus îndată a grăit lor, zicând: «Nu vă temeţi, Eu sunt». Atunci Petru, răspunzând, a zis: «De eşti Tu, porunceşte-mi să vin la Tine pe apă». Iar El i-a zis: «Vino». Şi pogorându-se Petru din corabie, umbla pe apă, ca să meargă la Iisus. Iar văzând vântul tare, s-a înfricoşat şi, începând a se afunda, a strigat, grăind: «Doamne, miluieşte-mă». Şi îndată Iisus, tinzând mâna, l-a apucat pe dânsul şi i-a zis lui: «Puţin credinciosule, pentru ce te-ai îndoit?»” (Mt 14, 24-31).
Iată, vedeţi, până ce a avut credinţă, Apostolul Petru a mers pe valurile mării ca pe uscat, dar îndată ce a început a se îndoi, a început şi a se cufunda. Asta înseamnă, cititorule, că orice valuri s-ar ridica în marea acestei vieţi, tu le poţi trece şi poţi trece peste ele până când ai o credinţă tare. Dar te afunzi îndată ce începe a slăbi credinţa ta. Cititorule! Uită-te înainte. Hristos stă şi înaintea ta ca îna¬intea lui Petru şi te cheamă să mergi la El, trecând peste valurile acestei vieţi. Uită-te la El neîncetat, uită-te cu credinţi tare şi nu te teme. Orice valuri şi orice vânturi de ispite şi patimi, şi necazuri s-ar ridica împotriva ta, tu nu te înfricoşa. Mântuitorul Hristos este lângă tine, îţi întinde mâna, te ajută până când Îl cauţi prin credinţă şi mergi înainte după El.
Mântuitorul Hristos şi cu alte prilejuri a arătat pe tot locul puterea credinţei. „Totul este cu putinţă celui ce crede”, zicea Iisus (Mc 9, 23). „Nu te teme, crede nu¬mai” (Mc 5, 26)… „De veţi avea credinţă şi nu vă veţi îndoi, veţi zice şi muntelui: «Mută-te» şi se va muta” (Mt 21, 21)… „Credinţa ta te-a mântuit, mergi în pace”… (Mc 5, 34). Această credinţă şi astăzi face minuni. Şi astăzi „toate sunt cu putinţă celui ce crede”. Credinţa cea tare şi astăzi tămăduieşte bolnavi şi mută munţi. De câte ori se întâmplă că doftorii spun de atare bolnav că va muri, şi cel bolnav nu moare, ci se tămăduieşte prin credinţă! De câte ori viaţa ridică în faţa noastră munţi întregi de necazuri, primejdii şi greutăţi şi numai credinţa îi mută din calea noastră.
Dar nu orice credinţi poate face aceste minuni, ci numai credinţa cea vie, cea tare, cea încrezătoare, cea ascultătoare şi roditoare. Credinţa cea vie trebuie să te pună în legătură zilnică şi neîncetaţi cu Mântuitorul, cea încrezătoare trebuie să-ţi dea încredere ci jertfa lui Iisus te-a iertat, te a scăpat şi mântuit. Credinţa cea ascul¬tătoare trebuie să te pună în slujba lui Hristos. Să trăieşti pentru El şi să fii stăpânit de El. Credinţa cea roditoare trebuie să facă din tine pomul cel roditor de roadele faptelor bune.
Cititorule! Începutul mântuirii tale este credinţa. Strigă şi tu cu bolnava din evanghelie: „Cred, Doamne, ajută necredinţei mele”.
«Lumina Satelor» nr. 14 / 15 apr. 1923, p. 3
Alte tâlcuiri la Evanghelii ale Părintelui Iosif Trifa
prezentare: Ovidiu Rus
Editura Oastea Domnului, Sibiu, 2016
